De când JK Rowling s-a hotărât să le dea fanilor seriei Harry Potter încă o porție de magie și aventură, lumea parcă s-a împărțit în două. Există fani care așteaptă cu înfocare orice film nou din seria Animale fantastice și sunt fascinați de creativitatea acestei scriitoare, dar există și fani care strâmbă din nas când poveștile noi nu pare să se deruleze conform ficțiunii din capetele lor. Astea fiind spuse, partea a doua din seria Animale fantastice nu e pentru Încuiați. De fapt, recomand filmul doar celor familiarizați cu seria Harry Potter și cu prima parte din seria actuală, apărută în 2016. Altfel, răsturnările de situație și legăturile între personaje nu doar că nu au impactul dorit, dar pot părea absolut bizare.
Acțiunea din Animale Fantastice: Crimele lui Grindelwald începe la câteva luni după evenimentele din prima parte, purtând publicul pe meleagurile Angliei și Franței, unde decorurile îți fură ochii și te cuceresc pe vecie. Din fericire pentru fanii lui Johnny Depp (printre care și subsemnata), regizorul și scenarista filmului au refuzat să renunțe la actor, în ciuda zvonurilor vehiculate după divorțul său și în ciuda protestelor unor fani care n-au auzit niciodată de „nevinovat până la proba contrarie”. Astfel, Depp se întoarce în rolul lui Grindelwald, vrăjitorul malefic care caută să restabilească ordinea în lume, ca orice personaj negativ care se respectă. Având un aer ușor excentric și o ținută care-i vine turnată (nu degeaba Colleen Atwood a creat garderobe pentru personajele lui de vreo 30 de ani încoace), Grindelwald își atrage discipoli fără să apeleze la măcel (cel puțin pentru moment).
Scopul lui e să-l aducă pe Credence (Ezra Miller) de partea lui (nu e niciun spoiler, a văzut toată lumea trailer-ul), fiindcă el e un atu în lupta împotriva lui Albus Dumbledore (jucat impecabil de Jude Law). Pe de altă parte, Newt (Eddie Redmayne) primește de la același Dumbledore sarcina de a-l găsi pe Credence înaintea inamicului public numărul unu. Însoțit de Jacob (Dan Fogler), cel mai amuzant personaj de la frații Weasley încoace, Newt îmbină utilul cu plăcutul și mai salvează și niște animale fantastice pe parcurs. Ca să-și liniștească fanii care pretind a ști mai multe despre serie decât însăși scriitoarea, Rowling a explicat că motivul pentru care Newt încă are voie să poarte baghetă (spre deosebire de Hagrid) va fi divulgat pe parcursul seriei.
Nu degeaba e Newt eroul noului capitol din universul vrăjitorilor. Asupra lui se va concentra acțiunea viitoarelor episoade și e de înțeles faptul că autoarea a insistat asupra relațiilor sale cu alte personaje. Astfel, pe lângă prietenia cu Jacob și Queenie și simpatia față de Tina, publicul poate să observe relațiile lui Newt cu fratele său mai mare, cu mentorul său Dumbledore, cu prietena/viitoare cumnată/posibil iubită cândva?, Leta Lestrange. Că veni vorba de personaje noi, țin să remarc faptul că actorii joacă excelent. Joshua Shea i-a copiat excelent manierismele lui Redmayne, dând viață unui Newt adolescent absolut adorabil. La tot mai multe flashbackuri, stimate regizor!
Spre deosebire de prima parte, care e mult mai haioasă și mai veselă, a doua parte aduce mai mult cu ultimele episoade din seria Harry Potter, având un aer mai sinistru și întunecat, care-i vine de minune. Povestea, de asemenea, e mai întortocheată și plină de suspans, existând multe fire narative secundare și personaje care unora li s-au părut superflue. În cazul în care ați uitat, dragi fani, Rowling a confirmat că povestea care va mai dura trei episoade se va întinde pe 19 ani, culminând cu bătălia dintre Dumbledore și Grindelwald. Ca să poți să-ți ții fanii în priză încă vreo șase ani până la încheierea seriei, era nevoie să apară personaje și legături noi, deși unele dintre ele par să contrazică acțiunea din Harry Potter. Cea mai mare curiozitate a mea este cum va evolua Nagini, fiindcă nu sunt pregătită să o iert pentru ce i-a făcut lui Snape.
Per total, partea a doua a seriei mi s-a părut că s-a ridicat la nivelul primei părți, deși m-a lăsat cu mai multe semne de întrebare. Frumusețea costumelor, a decorurilor, calitatea excepțională a coloanei sonore, pentru care trebuie să-i mulțumim tot lui James Newton Howard, suspansul și caruselul de emoții mă fac să aștept cu nerăbdare partea a treia. Sunt curioasă ce povești și legături va mai inventa JK Rowling pentru fanii ei. Însă sper că, așa cum scenariul acesta a reușit să-mi dea răspunsuri pentru întrebările cu care am rămas după prima parte, așa va reuși să facă și partea a treia. Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald vă așteaptă în cinematografe începând cu 16 noiembrie, via Vertical Entertainment. Nu-l ratați sub nicio formă!