Blue Jasmine

1

Mult timp nu mi-a plăcut de Cate Blanchett, pentru că apariția ei din Lord of the Rings mi se păruse ștearsă, ba chiar enervantă; până am dat de ea în The Curious Case of Benjamin Button, moment în care am început să o privesc cu mai multă atenție și s-o apreciez pentru grația și feminitatea ei. De curând am văzut-o în The Aviator, unde face un rol de milioane interpretând-o pe Katharine Hepburn, iar zilele trecute mi-a fost dat să-i urmăresc încă o interpretare de Oscar, în drama cu tușe ironic de amuzante a lui Woody Allen. Povestea nu anunță prea multe efecte speciale sau răsturnări de situație, ci propune trauma personajului principal, Jasmine, o văduvă care se vede nevoită s-o ia de la capăt, deși e distrusă din punct de vedere financiar, cât și psihic. Obișnuită cu luxul și seratele grandioase, Jasmine primește un pumn în plină figură din partea karmei în momentul în care soțul ei idolatrizat, Hal, se dovedește a fi un escroc și este arestat de FBI, statul confiscând apoi toți banii și bunurile. Căzută în dizgrație, se refugiază în San Francisco, la sora sa, Ginger, care trăiește într-un apartament mic și strâmt, împreună cu cei doi copii. Din regina răsfățată și neobișnuită cu munca, Jasmine devine o epavă incapabilă să-și găsească ceva de lucru și să-și facă un rost în viață.

bj0

Scenariul poartă amprenta lui Woody Allen în fiecare replică ironică a protagonistei, în fiecare întâmplare tragi-comică prin care aceasta trebuie să treacă, în modul ironic în care se sfârșesc poveștile celor 2 surori. O mare parte din ironia care vibrează în scriptul acestui film se bazează pe contrastul dintre cele două surori – Jasmine și Ginger, prima fiind miss Perfect, fata care a urmat studii universitare, dar a abandonat în ultimul an pentru a se căsători cu bărbatul viselor, cea de-a doua fiind cea zburdalnică, fata neascultătoare, cea care se îndrăgostește mereu de bărbați pe care Jasmine îi consideră ultimele scursuri. Evoluția celor două – sau mai bine zis involuția – poate fi urmărită mult mai ușor cu ajutorul flashback-urilor care îl plimbă pe cinefil din prezent în trecut, într-un dans neîntrerupt al amintirilor. De asemenea, modul încăpățânat în care camera se oprește asupra odăilor strâmte și spațiului îngust care-o țin prizonieră pe Jasmine denotă accentul pe care regizorul îl pune pe diferențele uriașe dintre situația actuală a acesteia și situația mult mai fericită din trecut.

 bj3

Deși povestea e de la sine interesantă datorită transformărilor uriașe ce survin în viața celor 2 surori după nefericitul eveniment al arestării și sinuciderii lui Hal, nu doar noul decor în care se desfășoară acțiunea stârnește curiozitatea privitorilor, ci mai ales tulburările mentale ale lui Jasmine. Alcoolică, dependentă de Xanax, ea pare că-și pierde voința și chiar mințile pe drumul prăpăstios care duce spre recâștigarea sinelui. Cele mai convingătoare scene sunt acelea în care Jasmine începe să nu mai distingă realitatea de amintire și pare că trăiește într-un alt timp. De asemenea, momentele de debusolare sau răbufnire arată o Cate Blanchett în toată măiestria talentului său, de aceea nu m-aș grăbi să trag concluzii și să spun că a luat Oscar-ul pe nedrept, în detrimentul lui Meryl Streep. Care e oricum actrița mea preferată, dar nu i-am văzut prestația din August Osage County deci nu pot face comparații; oricum ar fi, Cate Blanchett e una din actrițele mari, care conving în orice ipostază, deci mi s-ar părea urât să-i lovesc prestația pentru a-i ridica altuia statuie, doar pentru că acel altcineva e consacrat și arhicunoscut. Pot însă să spun că rolul ei mi-a plăcut mai mult decât cel al lui Amy Adams din American Hustle sau al lui Judi Dench din Philomena. 

bj2

O revelație însă mi s-a părut Sally Hawkins, cea care-o interpretează pe Ginger, surioara care se mulțumește cu puțin; am mai văzut-o într-un film, mai demult, dar în Blue Jasmine chiar mi-a plăcut, ceea ce înseamnă că a avut un rol bun de tot, dacă am putut s-o observ, ocupată fiind s-o analizez pe Cate Blanchett. Ginger, deși e opusul lui Jasmine din multe puncte de vedere, are ceva în comun cu sora ei adoptată: fuga de responsabilitate, mai voalată la Ginger, mai pregnantă la Jasmine. Deși Ginger are copii și un job de care să se ocupe, mereu dă vina pe gene în momentul în care este comparată cu Jasmine, în loc să-și asume personalitatea și, eventual, vina. Jasmine, care-și taie singură craca de sub picioare în momentul în care-l acuză pe șarmantul Hal, interpretat de Alec Baldwin, se ascunde de responsabilități, nu-și recunoaște greșelile și neputința, nu-și acceptă noul statut ceea ce duce la un final amărui, dar drept. Dacă mai adăugăm și acordurile de blues ce îmbată simțurile (link-ul mai jos), avem rețeta unui film demn de vizionare.

[review]

[rwp-review id=”0″]

 

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

1
Postează un comentariu

avatar
0 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors
Recent comment authors