Am fost să văd și eu Chappie în avanpremieră, pe 5 martie, așa că, dacă tot s-a lansat filmul oficial și în cinematografe, adus la noi de InterComFilm, eu vă recomand să mergeți să-l vedeți, mai ales dacă vă place genul Sci-Fi sau sunteți fani Neill Blomkamp (regizorul District 9 și Elysium). Deși mie mi s-a părut mai bun District 9, trebuie să recunosc: Chappie a reușit să mă emoționeze și să mă facă să empatizez cu personajele. Chappie este un roboțel atât de simpatic, atât de inocent și de naiv, e așa scumpel, n-ai cum să nu suferi alături de el când vezi prin ce trece. Dar oare conștiința la un robot ar putea însemna sfârșitul nostru, cum crede Vincent Moore, decis să-i distrugă pe Chappie și pe creatorul său?
Povestea sună cam așa: în viitorul apropiat, polițiștii sunt înlocuiți de androizi robotizați numiți Scouts, proiectați de Deon Wilson (Dev Patel – Slumdog millionaire), care lucrează pentru compania Tetravaal. De fapt, Tetra Vaal e numele filmului e scurt-metraj care a stat la baza acestei producții. Deși the Scouts au mare succes la public și rata infracționalității scade dramatic odată ce poliția decide să se folosească de acești roboți, Deon Wilson nu este încă pe deplin mulțumit și caută să-și îmbunătățească creația, oferindu-i un dar cu care doar omenirea se poate mândri: conștiința. Dar șefa (Sigourney Weaver) se opune unui asemenea proiect, așa că Deon se vede nevoit să fure un robot stricat, a cărui baterie nu mai poate fi schimbată, devenind astfel inutil, pentru a-și testa programul.
Pe lângă această piedică, invidia lui Vincent Moore, un coleg, fost soldat, care proiectează arme și are propriul său proiect ce solicită finanțări intense – un robot hidos, uriaș, înfricoșător – îi dă adevărate bătăi de cap bietului Deon. Nevoit să se ascundă de superiori și, mai ales, de Vincent, Deon cade din lac în puț în momentul în care este amenințat cu moartea dacă nu va instrui robotul 22 astfel încât acesta să se transforme din polițist într-un infractor veritabil. Ninja, Yo-Landi și Amerika trebuie să dea o lovitură de milioane pentru a-și plăti o datorie, așa că îl răpesc pe Deon în speranța că el va putea să dezactiveze toți Cercetașii, lăsându-le lor cale liberă la jafuri. Dar karma pare mai darnică în momentul în care se trezesc cu primul robot cu conștiință, pe care-l denumesc Chappie.
Mi-a plăcut foarte mult viziunea regizorului și întrebările fără răspuns pe care le ascunde în spatele fazelor haioase provocate de „educarea” lui Chappie. Deși sunt o grămadă de scene amuzante la care participă Chappie, tot el este cel care pune cele mai dificile probleme – ce este conștiința? Poate omenirea să recreeze acest mister, înzestrând astfel androizii care ne vor putea lua locul cândva? Se poate transfera conștiința dintr-un trup în altul? V-am zis, dacă sunteți fani Sci-Fi, veți fi foarte bucuroși să vedeți acest film, căci Blomkamp chiar știe cum să jongleze cu acțiunea, umorul și întrebările filosofice. Chappie arată clar cum omul, grație conștiinței, se naște inocent și predispus spre corectitudine și iubire, nu minciună și ură. Acest copilaș robotizat nu vrea decât să aibă și el un loc sub soare.
Povestea este scrisă de regizor și de Terri Tatchell, punând foarte mult accentul pe ideea de instruire și educație. Folosindu-l pe Chappie ca pretext, scenariștii arată că o educație bună și o instruire corectă pot forma definitiv un om și-l pot transforma într-un membru de bază al societății, deoarece natura noastră nu e putredă și stricată cum susțin unii, din contră. Noi avem tot ce trebuie pentru a deveni mai buni și mai cinstiți, important e să știm să ne analizăm și să vedem că iubirea e cea care pornește toate mecanismele noastre interioare. Iubirea pentru creație e motivația lui Deon, iubirea pentru viață e cea care-i scuză acțiunile lui Chappie, iubirea o face pe Yo-Landi să nu-l lase pe Ninja la greu, iubirea exagerată de sine e cea care-l mână pe Vincent Moore să saboteze tot ce face Deon.
Sharlto Copley, cel care-i dă vocea de neuitat lui Chappie, a colaborat cu regizorul la toate filmele sale. Mi-a plăcut tare mult vocea sa și replicile geniale ale lui Chappie. Confruntarea dintre creator și creație e de-o intensitate covârșitoare, mai ales atunci când, deznădăjduit, roboțelul întreabă de ce a fost creat, ca să poate muri apoi? E aceeași întrebare care-i bântuie pe toți cei care nu mai cred în divinitate. Dev Patel face și el un rol bun, la fel Hugh Jackman în primul său rol negativ. Ninja și Yo-Landi, pe cât de stupide le sunt frizurile, pe atât sunt de convingători în rolurile de golani/părinți de roboțel – cei doi fac parte din trupa Die Antwoord și da, exact așa au părul și în realitate. Oricum, nu cred c-am mai văzut atât de mult freze ciudate și urâțele la un loc cum am văzut în filmul ăsta.
Cel puțin la capitolul efecte, totul arată trăsnet: androzii, chiar și urâtul lui Vincent Moore, armele, orașul asaltat de infractori, e o plăcere vizuală acest film. Deși finalul se potrivește cu ideea care stă la baza filmului, mi-ar fi plăcut să fie ceva mai dramatic. Oricum, per total, filmul merită măcar o vizionare, mie mi-a plăcut mult de tot, iar eu nici nu-s mare fan Sci-Fi. Dar cu un scenariu bun și o coloană sonoră demențială (HANS ZIMMER!!!), e cam greu să nu devii fan. Și, în plus, mai e și Chappie, un copil-robot sufletist și plin de vise. Ascultați aici și fugiți apoi la cinema:
[review]
[rwp-review id=”0″]
