Daneza – în căutarea sinelui pierdut

0

Nu știu ce impact va avea filmul asupra cinefililor, dar de un lucru sunt sigură – Leonardo DiCaprio e posibil să rămână iar fără Oscar, pentru că Eddie Redmayne este incredibil în noua producție a lui Tom Hooper. Abia aștept să văd și The Revenant, să-mi dau seama dacă sunt șanse să se rupă blestemul sau dacă vor urma o nouă rundă de aplauze pentru Eddie, care va fi luat Oscar-ul 2 ani la rând, și meme-uri care fac haz de necazul lui DiCaprio. Revenind la filmul de față, făcând o retrospectivă a tuturor filmelor lansate anul acesta pe care le-am văzut, pot să spun clar că cel mai bun de până acum este The Danish Girl – cel puțin pentru mine. Mi-e cam teamă că subiectul complex îi va pune pe fugă pe mulți, pentru că fenomenul transsexualității nu este încă pe deplin acceptat, dar ar fi păcat să ratați o asemenea bijuterie, în care actorii dau tot ce au mai bun în cele mai frumoase cadre și decoruri, pe o coloană sonoră perfectă, marca Desplat. Înțeleg că e posibil să nu rezonezi cu personajele sau să nu te încânte povestea, dar să râzi ca, scuzați expresia, vițelul la poartă nouă atunci când pe ecran un om moare de durere, asta chiar nu pot s-o înțeleg. Filmul e o dramă care te lovește în moalele capului, dacă vrei comedie, ai greșit sala.

tdg1

Bazat pe romanul The Danish Girl de David Ebershoff, producția prezintă povestea cosmetizată și în multe privințe schimbată a pictorului Einar Wegener, care și-a făcut o operație de schimbare a sexului pentru a deveni Lili Elbe. Deci aici nu e vorba de o biografie get beget, firul narativ nu respectă întru totul adevăratele întâmplări din viața pictorului, dar asta ar trebui să ne intereseze prea puțin. Important e că viziunea adusă de regizor este foarte bine transmisă cu ajutorul scenariului, iar rezultatul te pune pe gânduri și te sperie, ceea ce înseamnă că și-a atins scopul. Ce mai contează că Einar/Lili e posibil să nu fi fost prima persoană supusă unei operații de schimbare de sex (asta pentru că naziștii au avut grijă să ardă toate dosarele din institutul Kinsey unde au existat astfel de cazuri) sau că, în realitate, Gerda era lesbiană (sau cel puțin bisexuală)? Personajele create de Lucinda Coxon sunt mult prea atent construite și bine jucate pentru a fi criticate sau considerate inferioare surselor de inspirație.

tdg4

Dacă tot am ajuns aici, să vorbim despre personaje: avem un cuplu tânăr extrem de frumos, talentat, format din doi pictori danezi. El e deja faimos datorită peisajelor pe care le redă cu migală, ea încă așteaptă să răsară soarele și pe strada ei (profesional vorbind). Lucrurile încep să se schimbe atunci când, din joacă și lipsă de soluții, Gerda (Alicia Vikander) îi cere lui Einar (Eddie Redmayne) să pozeze pentru ea îmbrăcat în femeie. Urmează apoi o petrecere la care Einar se vede nevoit să meargă, dar o face într-un mod mai… neconvențional: îmbrăcat și aranjat ca o femeie. Aici pare că se produce ruptura ce va duce la schimbarea totală în comportamentul pictorului. Alter-ego suprimat încă din copilărie, Lili înflorește în sufletul tulburat al eroului și îi dă viața peste cap. Eddie Redmayne este fabulos în dublul său rol de pictor hărțuit de identitatea sa feminină și femeie gata să iasă în față și să facă totul pentru a-și câștiga un trup al ei. E atâta durere în ochii lui, atâta nesiguranță și timiditate, acest actor seduce chiar și când e îmbrăcat în haine de femeie. Și îi mai stă și bine pe deasupra!

tdg2

Alicia Vikander mi se pare însă la fel de talentată precum colegul său, iar aportul ei nu e de neglijat, din contră – pe ea am compătimit-o cel mai mult și pot să spun că pe ea am înțeles-o cel mai bine. Poate în realitate Gerda o prefera pe Lili lui Einar, dar în film, dragostea ei pentru pictor este atât de mare încât îi e alături chiar și atunci când el vrea să o rupă cu viața de dinainte pentru a deveni Lili. Să îți vezi căsnicia destrămându-se și iubitul topindu-se sub ochii tăi și reapărând sub chip femeiesc, asta ar putea înnebuni pe oricine. Dar nu și pe Gerda, care face față loviturilor și se ridică de fiecare dată, chiar dacă uneori are impresia că totul nu e decât o nebunie de moment, o excentricitate ce poate fi oprită la timp. Până anul acesta, Alicia era pentru mine o anonimă, apoi a apărut în 3 producții bine cotate într-un singur an: e o surpriză extrem de plăcută și sper s-o mai văd cât de curând și-n alte roluri. Felul în care a portretizat femeia care poate iubi pe cineva mai mult decât pe sine spune multe despre talentul ei: știam că e frumoasă, dar nu-mi imaginam că poate fi atât de credibilă în disperarea ei de femeie abandonată sufletește.

tdg5

Mi-au plăcut și Amber Heard, Ben Whishaw și Matthias Schoenaerts, dar rolurile lor au fost rapid eclipsate de drama prin care trece cuplul de pictori. Cum poți să-ți trăiești viața când nu știi cine ești? Să te pierzi în hățișurile propriei minți poate fi uneori mai greu decât să-ți pierzi un membru. Doar un ajutor din exterior te mai poate ajuta să-ți păstrezi echilibrul atunci când îți dorești imposibilul, iar lumea te consideră nebun. Trebuie luată în considerare și perioada când se petrece această poveste – începutul secolului XX. Dacă în zilele noastre transsexualii sunt priviți ciudat, cu sprâncene ridicate, imaginați-vă atunci prin ce chin au trecut Lili și Gerda. Oricât de greu ar fi să înțelegi o asemenea dilemă, cu ramificații mult prea profunde pentru a fi dezbătute într-o recenzie, personajele tot te atrag în poveste și te fac să empatizezi cu ele la cel mai înalt nivel. Tom Hooper a știut ce efect va avea Redmayne și a câștigat pe mâna lui, nu degeaba au lucrat împreună și în Elizabeth I și Mizerabilii (2012). E oricum de aplaudat curajul său, pentru că a preluat frâiele unui proiect permanent amânat, dar cu un potențial enorm. Și să ascultați soundtrack-ul!

https://www.youtube.com/watch?v=87wTrlyXrkw

Deși am vorbit mai mult despre actori, pentru că filmul le permite foarte mult să-și arate toate calitățile, nici cadrele nu sunt de neglijat: regizorul a avut grijă să îmbine extraordinar de frumos scenele de interior cu cele de exterior, cadrele din Danemarca arătând la fel de bine pe ecran, precum arată pe pânzele lui Einar. Picturile arată superb, costumațiile te ajută să te teleportezi în anii ’20, ca să fii de față la sfâșietoarea dramă care scindează un cuplu și identitatea unui om. Scenele în care camera urmărește cu atenție mimica lui Einar atunci când simte că altcineva preia controlul asupra minții sale sau atunci când învață să-și adapteze gesturile la identitatea feminină sunt extrem de intense, deși delicate. Redmayne e de-o adaptabilitate ieșită din comun, am adorat momentul în care camera se juca cu reflexia sa și a fetei goale în peretele de sticlă care-i despărțea și-i unea în același timp. Filmul adus de Ro Image în România va apărea în cinematografe în 8 ianuarie, nu-l ratați, merită cel puțin o vizionare!

[review]

[rwp-review-form id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar