The Hobbit: An unexpected journey face o întoarcere spectaculoasă în lumea fantastică din Pământul de Mijloc și construiește un pod de legătură cu trilogia Lord of The Rings, de o amploare mai mică, din cauza materialului sursă, dar de o intensitate extraordinară. Materialul sursă este o carte pentru copii de aproximativ 300 de pagini, publicată în 1937, care a fost revizuită de Tolkien atunci când, după mai mulți ani, a început să scrie Stăpânul Inelelor. Dar acest material l-a ajutat pe Jackson să obțină materialul sursă de care avea nevoie pentru a elabora 3 filme, din care aflăm în detaliu cum a ajuns Bilbo Baggins în posesia Inelului Puterii și ce aventură avea să-i schimbe viața pentru todeauna .
Înainte de aventura din trilogia The Lord of the Rings, a avut loc o altă aventură, pe un tărâm îndepărtat de la răsărit, aşa cum nu mai există astăzi pe lume. A fost odată ca niciodată Ţinutul de Jos. Târgurile sale erau vestite. Erau bogăţii nemaivăzute, find cel mai dezvoltat ţinut. Gemea de la roadele pământului. Domneau pacea şi belşugul. Erbor, pentru că despre el este vorba, era cel mai mare regat din Pământul de Mijloc. Aici se afla fortăreaţa lui Thror, Rege sub Munte, cel mai puternic dintre stăpânii gnomilor. Thror domnea neclintit, netemător de ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Stirpea sa avea să dăinuiască prin fiul şi nepotul său. Erebor se afla înlăuntrul muntelui, frumuseţea acestei cetăţi fiind legendară.Comorile sale zăceau ascunse în adâncuri, în nestematele din stâncă şi în filoanele de aur, ce o străbăteau precum râurile. Meşteşugul gnomilor era neîntrecut. Căutând după diamante şi smaralde, gnomii au dat de Inima Muntelui, Piatra Străveche. Thror a numit-o Nestemata Regelui. A luat-o ca pe un semn al dreptului său divin de a domni. Toţi au venit să i se închine, inclusiv Thranduil, regele elfilor. Însă, ca în orice regat, belşugul şi pacea nu aveau să dureze. Încet, lumina soarelui a pălit, iar întunericul s-a lăsat peste regat. Iubirea lui Thror pentru aur a devenit prea aprigă. O suferinţă a început să-l macine. Era o suferinţă a minţii, nebunia. Un dragon din miază-noapte, Smaug, atras de aur, a atacat Erobor-ul, cucerindu-l. Erebor-ul era pierdut, pentru că dragonul avea să-și apere prada atâta timp cât trăia. Gnomii au cerut ajutor elfilor, însă Thranduil n-a riscat viaţa alor săi împotriva mâniei dragonului. Rămaşi fără patrie, gnomii din Erebor au pribegit prin sălbăticie. Neamul cândva puternic, trăia acum vremuri de restrişte. Tânărul prinţ gnom a ajuns să caute de muncă, trudind prin satele oamenilor.
Hobbitul: O călătorie neaşteptată îi are ca eroi centrali pe Bilbo Baggins și pe Gandalf. Cu 60 de ani înainte de evenimentele din Stăpânul Inelelor, Bilbo Baggins era un hobit care ducea o viață liniștita în Bag End, aproape de satul Hobbiton, însă existența lui a dată peste cap odată cu venirea bătrânului vrăjitor Gandalf. Dar până la bătălia finală, recuperarea comorii din ghearele dragonului Smaug, în drumul lui Bilbo apar o mulțime de alte obstacole, pe care le depășește cu ajutorul lui Gandalf, al elfilor Elrond și Galadriel, pe care îi vizitează în Rivendell și, cel mai important, al celor 13 gnomi (Dwalin, Balin, Fili, Kili, Dori, Nori, Ori, Oin, Gloin, Bifur, Bofur, Bombur conduși de Thorin Scut de Stejar) care îi bat la ușă pe nepusă masă. În această călătorie, Bilbo îl va întâlni pe Gollum și va găsi magicul inel al puterii.
Piesa pe care o cântă gnomii este superbă. Mie, ori de câte ori ascult această melodie, îmi dă fiori.
A fost o încântare să-l revăd pe Gandalf, pe Bilbo Baggins și m-a amuzat tare mult vrăjitorul-veterinar Radagast the Brown, care are o caleașcă mânată de iepurași. Dar cel mai mult m-a impresionat Thorin, un adevărat conducător, care transmite în interpretarea lui o putere extraordinară. Ceea ce o să vă dea fiori pe șira spinării este momentul în care Bilbo Baggins îl întâlnește pe Gollum și găsește din întâmplare Inelul Puterii. Din nou Andy Serkins este cel care dă viață ființei cu dublă personalitate, Gollum/Smeagol.
Din păcate, filmul are o mulțime de recenzii negative venite din partea spectatorilor, pentru că The Hobbit: An unexpected journey nu se ridcă ridică la nivelul trilogiei The Lord of the rings. Este greșit să comparăm Hobbitul cu Stăpânul inelelor pentru că Jackson pornește această poveste de la zero, construind-o încet dar sigur, totul devenind spectaculos. Această nouă trilogie a fost filmată tot în țara de baștină a regizorului, Noua Zeelandă.
Singurul meu regret este că nu am avut ocazia să văd acest film pe marele ecran cu 48 de cadre pe secundă. L-am văzut normal cu 24 cadre pe secundă. Și pe blu-ray 3D filmul are tot 24 de cadre pe secundă. De ce mi-am dorit să-l văd cu 48 de cadre pe secundă? Imaginea este foarte aproape de realitate, iar noi ca oameni, vedem 60 de cadre pe secundă. Doar bucureștenii au avut șansa să urmărească filmul în acest format.
Și acum să vorbim puțin despre personaje și actorii care-i interpretează:
Bilbo Baggins este interpretat de Ian Holm la bătrânețe și de Martin Freeman în tinerețe. Martin Freeman surprinde foarte bine trăirile micuțului hobit, care la început este complet descurajat de aventura pe care o are de înfruntat, dar undeva acolo, descoperă curajul în el însuși și dă dovadă de o ingeniozitate care-l surprinde și pe el;
Thorin, intepretat de Richard Armitage. Ca să-l compare cu Aragorn, Thorin este un rege luptător curajos, loial și foarte orgolios. Armitage are o prezență senzațională și vă va cuceri din primele minute ale filmului;
Gandalf, interpretat de Sir Ian McKellen, este unul dintre punctele forte al filmului, rămânând un personaj inegalabil și memorabil;
Gollum este interpretat din nou de Andy Serkis, care din punctul meu de vedere este un actor genial și îmi pare rău că nu a fost niciodată nominalizat la Oscar pentru interpretarea sa de Academia Americană de Film. Referitor la interpretarea sa, Gollum vă va face să plângeți și în același timp să-l detestați. Nu știu dacă a existat vreodată un personaj cum este Gollum, care să te facă să-l iubești chiar dacă este un personaj negativ. Replica Must have the precious. They stole it from us, cu siguranță vă va hipnotiza;
Hugo Weaving revine în rolul lui Elrod;
Cate Blanchett este Galadriel;
Christopher Lee este Saruman cel Alb, șeful Consiliului. Personajul său nu apare în nuvela Hobbitul;
Sylvester McCoy este Radgast cel Brun, un vrăjitor care este prieten cu Gandalf;
Lee Pace este Thranduil, regele elfilor;
În continuare, îi voi prezenta pe cei 12 gnomi conduși de neînfricatul Thorin Oakenshield, fiul lui Tharin:
Graham McTavish este Dwalin;
Ken Stott este Balin, fratele lui Dwalin;
Aidan Turner este Kili, nepotul lui Thorin și fratele lui Fili;
Dean O’Gorman este Fili;
Mark Hadlow este Dori, fratele lui Nori și Ori;
Jed Brophy este Nori;
Adam Brown este Ori;
John Callen este Oin, fratele lui Gloin și unchiul lui Gimli;
Peter Hambleton este Gloin, tatăl lui Gimli;
William Kircher este Bifur, verișorul lui Bofur și Bombur;
James Nesbitt este Bofur;
Stephen Hunter e Bombur, gras și stângaci.
Filmului nu-i lipsește deloc umorul. Să nu vă imaginați că veți avea parte de secvențe de luptă, de tensiune și de întorsături de situație ca în Stăpânul inelelor, pentru că veți fi dezamăgiți. Oricum, sunt foarte fericit că am reîntâlnit Pământul de Mijloc.
Vă invit, ca de obicei, să urmăriți trailer-ul subtitrat în română:
The Hobbit: An unexpected journey s-a lansat și la noi în format DVD, blu-ray și blu-ray 3D. Eu am achiziționat versiunea blu-ray 3D care conține 4 blu-ray-uri: un blu-ray cu versiunea 2 D a filmului, 2 blu-ray-uri cu versiunea 3D a filmului și un blu-ray cu elemente speciale. Tot la noi s-a mai lansat pentru doritori și versiunea extinsă a primei părți.
[review]
[rwp-review id=”0″]
Cmentariile sunt închise