Chiar mi-era dor să văd un film care să mă pună serios pe gânduri. Omul pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței, titlu original Birdman, este cea mai nouă producție a cunoscutului regizor Alejandro González Iñárritu, cel care-a stat la cârma uimitoarei trilogii formată din Amores perros, 21 Grams și Babel, dar și a producției nominalizate la Oscar în 2011 – Biutiful. După cum ne-a obișnuit, Iñárritu își încarcă filmul de simboluri, folosește ironia fină pentru a stârni râsul, împletește drama și comedia într-un mod armonios, astfel încât rezultatul vorbește de la sine: 7 nominalizări la premiile Golden Globes, soldate cu 2 premii – pentru cel mai bun actor în rolul principal într-o comedie sau musical – Michael Keaton și pentru cel mai bun scenariu. Filmul exploatează foarte mult evenimente din viața reală, toate ironiile din scenariu au la bază fapte reale, totul se leagă, niciun fir nu rămâne fără răspuns. Poate doar finalul, care e deschis interpretărilor în măsura în care ești dispus să accepți supranaturalul. Producția a fost filmată în mai puțin de o lună, fiind editată pentru a părea un singur cadru, o singură filmare, de la un capăt la celălalt al filmului; actorii au făcut eforturi serioase pentru a ține pasul cu stilul de filmare foarte riguros al regizorului hispanic, fiind uneori nevoiți să joace chiar și 15 pagini din dialog, în timp ce trebuiau să se coordoneze și în funcție de reperele spațiale date. Majoritatea cadrelor au fost filmate în St. James Theatre de pe Broadway.
Producția a fost adusă în România de Odeon Film, care a dat lovitura, cred eu, pentru că acest film are toate șansele să cucerească publicul, atrăgându-l în cinematografe, căci are toate atu-urile necesare. Să începem cu actorii, care apar pe poster și te vrăjesc din prima: când vezi afișul pe care apar Andrea Riseborough (Oblivion), Edward Norton (Fight Club), Naomi Watts (The Impossible), Michael Keaton (Batman), Emma Stone (The Amazing Spider-Man), Zach Galifianakis (The Hangover) și Amy Ryan (Before the Devil Knows You’re Dead) nu poți decât să te duci hipnotizat la casa de bilete și să-ți cumperi unul la acest film grozav.
Michael Keaton, care a luat deja premiu pentru rolul său excelent, a mărturisit că acesta a fost cel mai solicitant din toată cariera sa, recunoscând că personalitatea personajului său, Riggan, este cea mai diferită de a sa, din toate pe care le-a interpretat până acum. Riggan este un actor cunoscut pentru rolul său dintr-o franciză bazată pe desene animate, Birdman, dar care a intrat într-un con de umbră, fiind într-un impas al carierei. Decis să ajungă din nou în lumina reflectoarelor, el își joacă ultima carte regizând și interpretând rolul principal într-o piesă adaptată după povestea cu același nume, parte din colecția de povestiri What we talk about when we talk about love.
În ciuda problemelor cu fiica sa abia ieșită de la dezintoxicare și a relației destul de instabile cu Laura, o actriță ce joacă în piesa sa, Riggan face tot ce poate pentru ca acest rol să-i aducă din nou prestigiul pe care l-a pierdut odată cu trecerea anilor. Cel mai dificil obstacol pe care trebuie să-l depășească acest actor învechit este ego-ul său imens, care-l hărțuiește non-stop, sub forma personajului ce i-a adus celebritatea cândva, Birdman (ironic sau nu, la final, Riggan chiar va părea de-a dreptul contopit cu alter-ego-ul său, fizic și psihic). Riggan pare să se ghideze după ideea că el e bun, el merită tot, orice sacrificiu e minuscul pe lângă sentimentul reușitei pe plan profesional; fiind măcinat de proprii demoni, transformați aproape în halucinații, el își neglijează viața personală, pierzând pe veci momentele ce l-ar fi putut ține cu adevărat în viață.
Rolul lui Keaton este de excepție, cred că și-a relansat cariera cu acest personaj obsedat și obsedant, plin de hibe, dar atât de uman. După cum ziceam mai sus, multe poante și ironii își au rădăcinile în viața reală: astfel, Birdman este de fapt Batman, personajul care l-a făcut faimos pe Keaton, ba chiar și anul ultimului film în care acesta a jucat rolul eroului liliac fiind același cu anul în care Riggan a îmbrăcat ultima oară costumul de super-erou – 1992. Similaritățile merg până la menționarea lui George Clooney într-o anecdotă – Clooney a fost cel care i-a luat locul lui Keaton în al 4-lea film ce-l aducea pe marile ecrane pe Batman. Până și pauza pe care Riggan a trebuit s-o suporte, fără un rol cu adevărat important, aduce cu cea a lui Keaton, acesta fiind primul rol principal pe care l-a obținut în ultimii 6 ani, ultimul fiind într-o producție pe care a regizat-o tot el.
https://www.youtube.com/watch?v=7anYj8dcEuA
P.S.: Potrivit unei interpretări a filmului, Birdman este de fapt o repovestire a piesei lui Shakespeare, Macbeth. În acest caz, Michael Keaton este Macbeth, iar Birdman este Lady Macbeth, care-l tot forțează să facă ceea ce vrea el (să redevină Birdman, câștigându-și iar popularitatea). Argumentele în favoarea acestei interpretări nu se opresc aici: ca Macbeth, Riggan își folosește toate puterile și toți banii pentru a împiedica eșecul pe care criticul (vrăjitoare, hah?) i-l prevestise. Când Riggan părăsește barul în care se întâlnise cu „vrăjitoarea”, un actor oarecare de pe stradă recită versuri din Macbeth; ba chiar, la un moment dat în film, pe scenă se observă copaci „dansatori”, ca în Macbeth. Interesant, nu? Că e un nou Macbeth, un super-erou ascuns sau pur și simplu un actor chinuit de un trecut glorios și un viitor în anonimitate, Birdman este cel mai bun film pe care l-am văzut pe 2014. Își merită premiile și sper că de la Oscar va pleca și mai încărcat de elogii. Nu-l ratați!
[…] să spun, am rămas cu impresia că a fost neîndreptățit anul acesta la Oscar-uri. Nu spun că Birdman nu e bun, este excelent, dar producția de față este atât de plină de savoare, umor de […]
[…] – The Grand Budapest Hotel Jake Gyllenhaal – Nightcrawler Câștigător: Michael Keaton – Birdman David Oyelowo – Selma Eddie Redmayne – The Theory of […]