Papillon, o luptă pentru supraviețuire

Din 18 ianuarie 2019 la cinema. Distribuit de Vertical Entertainment.

0

Papillon este o dramă biografică regizată de Michael Noer după un scenariu scris de Aaron Guzikowski.

Din distribuție fac parte: Charlie Hunnam, Roland Møller, Rami Malek, Yorick van Wageningen și Eve Hewson.

Am văzut Papillon la Movieplex Plaza România. Filmul în regia lui Michael Noer reprezintă cea de-a doua ecranizare a romanului semnat de Henri Charrière. Probabil că mulți cinefili își amintesc de prima adaptare a romanului, filmul de succes din 1973 cu Steve McQueen și Dustin Hoffman, în rolurile principale.

Noua peliculă își propune să aducă din nou în atenția publicului o poveste care a uimit toată lumea, cea a lui Henri Charrière, cunoscut ca Papillon, datorită tatuajului în formă de fluture de pe piept.

Acțiunea are loc în anii 1930, la Paris. Un hoț, Papillon, are o relație cu o dansatoare de cabaret, în timp ce încearcă să strângă suficienți bani pentru a putea începe o viață nouă alături de aceasta.

Norocul lui se termină în momentul în care este acuzat de o crimă, pe care nu a comis-o.

Condamnat pe nedrept la închisoare pe viață, Papillon este dus în Guyana Franceză. Această sentință este privită ca echivalentul pedepsei cu moartea deoarece jungla este considerată un loc de unde nimeni nu se mai întoarce.

Louis Dega, un falsificator bogat, are parte de o soartă similară cu cea a lui Papillon. Condamnat la închisoare, Dega, neobișnuit cu greutăți, este convins că soția lui și avocatul angajat de el vor obține eliberarea foarte curând.

Având nevoie de bani, Papillon se oferă să îl apere pe Dega, în schimbul unei sume de bani pe care vrea să o folosească pentru a pune la cale toate detaliile evadării.

Deși inițial refuză, Louis Dega își dă seama că închisoarea din Guyana Franceză constituie un loc foarte periculos, iar viața lui, din cauza banilor pe care îi are asupra sa, se află într-un mare pericol.

Papillon este un aliat puternic, dar acțiunile celor doi nu trec neobservate de gardieni și nu numai. Ceea ce urmează este o serie de evenimente care ar fi ucis majoritatea oamenilor. Dar, Papillon este un individ care luptă până la capăt, care nu renunță niciodată și care are un plan clar: de a evada.

Pelicula prezintă o poveste despre rezistență, despre dorința de supraviețuire, inclusiv în cele mai dureroase momente, și, nu în ultimul rând, o poveste despre loialitate. Condițiile din închisoare sunt îngrozitoare. Mediul înconjurător este la fel de nemilos. Întreaga experință de acolo este menită să distrugă oamenii atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Papillon și Louis Dega își dau seama repede de situația din închisoare și de pericolul care îi pândește în orice moment. Cei doi ajung să se sprijine, pentru a putea trece peste toate greutățile care le ies în cale.

Charlie Hunnam interpretează un personaj complex și dificil, din toate punctele de vedere. Munca sa este completată excelent de cea a colegului său, Rami Malek. Personajele celor doi actori trec prin multe stări fizice și emoționale, iar Michael Noer descrie suferința lor în detalii minuțioase.

Distribuit de Vertical Entertainment, Papillon a ajuns în cinematografe vineri, 18 ianuarie 2019. Vizionare plăcută!

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar