Ești tânără și nu știi ce-i cu tine, viața e plină de restricții, dar tu ai un suflet atât de bun și naiv încât nu-ți dai seama de legile nescrise. O mângâiere, un zâmbet oferit, o voce puternică ce îți alintă auzul cu glume, totul ți se pare frumos și simți că vrei să ai și tu parte de fericire. La urma urmei, nimeni nu ți-a spus că-i interzis să simți și trupește, nu doar sufletește. Dar rămâi însărcinată, iar tatăl tău se dezice de tine și te dă pe mâna unor călugărițe catolice, care în loc să-ți oblojească sufletul speriat de pedeapsă, se uită cu dispreț și cruzime la tine cum te-nfunzi în păcat și durere. Și apoi vine lumina, un băiețel frumos și jucăuș pe care la 3 ani, „bunele” surori ți-l vând în America, chipurile ca să-i ofere o viață mai bună, cum tu n-ai fi putut s-o faci niciodată. Iar tu nu mai auzi de el și trăiești zeci de ani scormonind în trecut și-n viitor, sperând să afli măcar că e bine. Iar când ușile par toate închise, un jurnalist se oferă să dea o mână de ajutor. E cinic la început, vrea pur și simplu să-și umple timpul și să stoarcă niște lacrimi cu povestea ta, dar tu îl schimbi. Și el pe tine.
Cam ăsta e rezumatul unei vieți chinuite de multe întrebări fără răspuns, de-o credință cu fundamente lăudabile, dar predicată de femei nemiloase și austere, sub masca frumoasă a catolicismului. Filmul de față urmărește ultima încercare a Philomenei Lee de-ași regăsi fiul, Anthony, alături de Martin Sixsmith, un jurnalist de calibru, dar confuz, aflat la o răscruce a vieții sale.
Philomena nu-i o simplă telenovelă despre o femeie bătrână care-și caută fiul și despre un jurnalist cinic, doritor de povești lacrimogene (e drept, am plâns la unele faze pentru că emoția transmisă de actori a fost mult prea puternică), firul poveștii în sine este mai mult decât atât, e o lecție de viață, atât de frumos pusă în scenă încât nu se poate să nu rezonezi cu toate sentimentele și emoțiile care răsar la fiecare cadru în care este surprinsă privirea înecată de durere, dar fermă a Philomenei, sau chipul curios și neiertător al lui Martin. Stephen Frears merită toate laudele pentru felul în care a surprins drama ce se petrecea în sufletul personajului principal, atât de încercat la o vârstă mult prea fragedă.
Nu-i de mirare că filmul a avut 4 nominalizări la Oscar și 3 la Golden Globes, e de mirare însă faptul că n-a primit nicio răsplată. E drept, și premiile astea tind să fie acordate pe alte criterii uneori, în special filmelor cu tentă patriotică; drama ascunsă de vălul vieții de zi cu zi pare să nu mai atingă coarda sensibilă a Academiei, dar e bine că încă mai are impact la public. Scenariul a fost adaptat după cartea scrisă de Martin Sixsmith, iar cei doi scenariști – Jeff Pope și Steve Coogan (cel care-l joacă pe Martin în film) au făcut o treabă minunată – fără a abuza de răsturnări de situație sau scene incredibile, cei doi au conturat o poveste aparent simplă, dar plină de trăiri ascunse, o istorisire dureroasă și plină de învățăminte, în care 2 oameni atât de diferiți înoată împotriva curentului spre același obiectiv: găsirea unui fiu de mult pierdut, o călătorie pentru descoperirea sinelui și a adevărului!
Judi Dench, la 79 de ani, reușește să facă un rol superb, întruchipând o bătrânică amuzantă și încă plină de viață și speranță, dar roasă încet încet de remușcări și păcate. Steve Coogan nu se lasă nici el mai prejos și introduce în poveste jurnalistul abil, versat, obiectiv și rece la început, dar care se transformă spre finalul filmului, datorită Philomenei. Fiind el însuși frustrat din cauza unei nedreptăți, își dă seama că furia și supărarea sa nu-l vor ajuta nicicând, și că răul făcut lui este incomparabil mai mic, față de cel din cauza căruia Philomena trăise 50 de ani fără primul său copil. Căci nimic nu se poate compara cu rana lăsată în sufletul unei mame de dispariția copilului său. Nu vreau și nici nu pot să-mi imaginez cât îi sângerase Philomenei inima de-a lungul anilor.
Pe acordurile minunate ale Alexandre Desplat, cel care a compus coloana sonoră a acestui film și a altora la fel sau chiar mai celebre (The King’s Speech, The Tree of Life, Argo, Coco avant Chanel, Julie & Julia etc), Philomena și Martin călătoresc împreună din Irlanda spre SUA și înapoi, închizând cercul și întorcând o altă pagină a vieții. Mama va afla ce s-a întâmplat cu fiul ei, iar Martin va învăța că puterea de iertare a unora depășește barierele realității. Filmul de față este o palmă peste ochi dată instituțiilor religioase mai preocupate de partea financiară decât de salvarea sufletului, ipocriților, care sub haina monahală, pretind să dețină dreptatea divină și dreptul de-a te călca în picioare în numele Lui. Un film despre durere, păcat, iertare și iubire. Merită toți banii.
