Podurile din Madison County

0

O carte bună este cea care, deși ai citit-o o dată, te atrage s-o citești din nou, deși i-ai văzut deja ecranizarea, ești la fel de impresionat și de tulburat de parcă nu știai nici măcar numele personajelor, darămite finalul poveștii. Cam așa mi s-a întâmplat în cazul filmului și cărții cu același nume – The Bridges of Madison County. Am văzut producția mai demult, fiind îndrăgostită iremediabil de Meryl Streep. Când mi-am dat seama ce comoară de poveste am găsit, am căutat într-o disperare cartea, pe care am primit-o apoi cadou de la iubitul meu. [Că tot e Valentine’s și unii chiar sărbătoresc chestia asta, luați fetelor cărți, pe bune, nu există cadou mai frumos]. După ce am citit romanul și am plâns la fel de amar ca la sfârșitul filmului, am decis că trebuie să văd iar frumoasa ecranizare. Zilele au trecut și săptămâna trecută, fiind acasă, mi-am zis să văd iar acest film pe care-l ador, deși îi știu replicile și evenimentele ca pe o rugăciune. Reacția mea a fost ca la început: aceleași strângeri de inimă pe măsură ce povestea se derulează, aceleași lacrimi, că deh, e un film romantic absolut superb, e imposibil să nu plângi măcar nițel, același entuziasm nebun după ce am terminat vizionarea. Povestea aceasta este, alături de cea a lui Scarlet și Rhett, preferata mea la categoria dragoste – nu există idilă mai frumoasă, iubire mai profundă și devotată ca cea care-i unește pe Francesca și Robert.

mc1

Deși părerea mea foarte bună despre film este dublată de dragostea pentru romanul lui Robert James Waller, trebuie să admit: cartea mi-a plăcut mai mult, cum se întâmplă de obicei. Dar văzând prima oară filmul, am putut să apreciez ideile lui Eastwood (care e și regizor nu doar personaj principal) și concepția sa despre roman, dar și scenariul excelent, pe care l-a pus la punct Richard LaGravenese, fără să fiu influențată de materialul original. Recomand să faceți același lucru, altfel veți nedreptăți un film absolut minunat.

mc7

The Bridges of Madison County prezintă povestea de dragoste dintre Robert Kincaid și Francesca Johnson, o aventură menită să spulbere convențiile și să unească 2 suflete pentru eternitate. Păstrând artificiul narativ folosit de Waller în roman, filmul începe cu sfârșitul: deja știm că amândoi eroii sunt morți, doar fotografiile mai păstrează zâmbetele și culoarea de altădată. Aflăm povestea lor chiar din manuscrisele lăsate de Francesca iubiților săi copii. Intuim astfel din prima o legătură ilicită, pe care o atribuim unor diferite scenarii, până adevărul ne lovește în plină figură, spus răspicat în jurnalele Francescăi.

mc10

Aflăm astfel că ea avusese ocazia plece în lumea largă cu un fotograf de care se îndrăgostise, dar rămâne acasă alături de copii. Și atunci, dacă știm deja ce se întâmplă, de ce să ne mai uităm? Simplu: pentru că cele 4 zile în care se naște o mare iubire sunt o adevărată desfătare pentru cinefili, decorul, actorii, muzica și replicile umplu orice gol în orice inimă. Salturile din prezent în viitor și de-acolo înapoi în trecut conturează imaginea unui film complex, aparent ușor de asimilat, dar de fapt, foarte complicat.

mc6

O poveste de dragoste consumată în 4 zile, 2 suflete legate pe vecie datorită iubirii nebunești care le animă, un adulter pe care nici măcar moraliștii nu-l vor blama, un blestem al banalității rupt cu ajutorul șoaptelor de iubire și mângâierilor târzii. Ea – o casnică din Iowa, fostă profesoară de literatură, italiancă de origine, a cărei senzualitate stă încuiată în amintirile din tinerețea petrecută în Europa, el – un fotograf iscusit, un peregrin uitat într-o lume care pare că stă pe loc, ultimul cowboy ai cărui pași pământul i-a purtat în cele 2 emisfere și o dimineață de August cu parfum de mit: iată ingredientele pentru o poveste care vă va cuceri din prima secundă.

mc5

Povestea este atât de bine pusă în scenă și atât de frumos jucată, încât nu poți decât să te lași intrigat de legătura interzisă, să admiri pasiunea care poate înflăcăra un suflet la orice vârstă, să înveți să nu te mai poticnești în reguli și convenții, să lauzi sacrificiul suprem și să plângi lângă altarul pe care a fost jertfită o dragoste celestă pentru ca viitorul să nu o ia razna. Patru zile, atât, 4 zile au la dispoziție eroii pentru a-și contopi sufletele și a crea o altă ființă – un ‘noi’ lăsat să bântuie pe pământ, să spintece apele și să bată la porțile norilor; pentru că idila nu are un happy-end, nu unul standard, dar o dragoste cu o asemenea încărcătură ar sufoca orice ființă vie, ar înțepeni orice corp și ar opri bătaia oricărei inimi, de aceea trebuie lăsată să colinde lumea, să trăiască liberă, fără constrângeri, fără riscul de a se cufunda în banalitate.

mc3

Nu uita sa citesti

Expend4bles

The Nun II

Related Posts

Alungați orice îndoială nesăbuită și acordați filmului și apoi cărții o șansă – deschideți ochii larg și lăsați-vă purtați de emoție și patimă, veți privi viața din altă perspectivă odată ce veți fi sfârșit vizionarea. N-am crezut că o poveste poate să-mi zdruncine simțirile din temelii, în general mă emoționez când văd/citesc povești de dragoste, dar asta-i prea de tot: să iubești și să nu-ți poți trăi dragostea, pentru că nu vrei să-ți clădești fericirea pe durerea încrâncenată a celor rămași în urmă.

mc4

Francesca – suficient de curajoasă cât să se îndrăgostească până peste cap, dar destul de rațională cât să își respecte statutul și să nu-și abandoneze familia,

mc2

și Robert – capabil să dea aripi unui suflet de mult timp încarcerat, și totuși de o noblețe uimitoare, care-l împiedică să fugă spre paradis cu iubirea sa și să dea doi bani pe restul lumii,

mc8

iată cuplul perfect, exemplul de Așa da! Dragoste de asta să tot existe, chiar dacă durează 4 zile, 4 luni sau 4 vieți. Pentru romantici și nu numai, The Bridges of Madison County – îndrăgostiți-vă și răsfățați-vă creierașul cu un film de colecție și o carte minunată. Dacă se poate, cu prietena/ul alături.

mc9

Vă las aici doar una din sublimele piese pe care valsează dragostea lui Robert și a Francescăi. Lennie Niehaus, care a mai colaborat ulterior cu Clint Eastwood și pentru coloanele sonore din Gran Torino și Million Dollar Baby, face iar o treabă minunată:

[review]

[rwp-review id=”0″]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata