Doctor Stange în Multiversul Nebuniei

0

Autor: Iustina Giurcanu

Dr. Strange este unul din eroii mei preferați din seria Marvel, pe lângă Tony Stark și Thor. Dr. Strange se evidențiază prin persuasivitate și perseverență, conturând astfel un erou cu totul special.

Filmele Marvel reușesc sa mă surprindă plăcut de fiecare dată prin glume si ironii dar de data asta a fost puțin mai diferit, am rămas impresionată de lupta spectaculoasă dintre vrăjitori și de cum reușesc ei mereu să se folosească de tot ce au la îndemână pentru a obține ceea ce și-au propus, chiar dacă pare că nu mai există scăpare.

Mă bucur că am apucat să citesc romanul „Biblioteca de la miezul nopții” (de Matt Haig) cu puțină vreme înainte să văd Doctor Strange în Multiversul Nebuniei. A fost o întâmplare să citesc fix această carte care cochetează cu idei similare despre multivers pe care le vei întâlni în povestea acestui film. Pe mulți ne fascinează, se pare, subiectul vieților (și lumilor) paralele, sau inclusiv teoria conform căreia visele sunt de fapt viețile noastre paralele.

Te-ai gândit vreodată că există multiversul și că într-o altă versiune de a ta trăiești viata visurilor tale, că trăiești cea mai frumoasă poveste de dragoste sau conduci o afacere de succes… dar dacă în toate versiunile tale ești la fel și nu ai parte de nimic din tot ce ți-ai dorit? Ce faci? Te apuci sa călătorești prin multivers, să-ți cauți versiunile și să le omori sau atunci când auzi că ești ca toți ceilalți încerci să te schimbi și să fi diferit?

Astfel de întrebări te provoacă Doctor Strange în Multiversul Nebuniei să-ți pui după vizionare. Și de aceea se diferențiază puțin de restul filmelor din serie. Mai menționez de asemenea că episodul 4 din primul sezon What If?…, cel dedicat lui Dr. Strange, este ideal de văzut înainte/după noul film. Vei înțelege de ce.

Imaginea și unghiurile de filmare din Multiversul Nebuniei m-au zăpăcit puțin, dar asta depinde de gradul de oboseală al fiecăruia dinainte să ajungem în sală. Filmul merită văzut în sala IMAX dacă ai cum și de preferat într-o zi de weekend.

Distribuția oferă câteva surprize fanilor vechi Marvel dar și ai regizorului Sam Raimi aducând invitați speciali în scenă. Vrăjitorii Stephen Strange și Wanda Maximoff sunt jucați impecabil însă trebuie să recunosc că aproape am uitat de America Chavez, un personaj secundar cu totul nou care are totuși potențial în viitorul apropiat.

Doctor Strange în Multiversul Nebuniei este unul din filmele mele preferate din universul Marvel datorită abordării deosebite a întrebărilor despre multivers dar și datorită acțiunii și efectelor speciale care nu dezamăgesc.

Și da, înainte să întrebi, filmul are 2 scene „after credits”. Prima este după primul generic și ne dă un indiciu despre viitorul lui Strange. A doua scenă, de la final de tot, este doar amuzantă și poți trece peste dacă nu ai timp să rămâi s-o vezi.

Doctor Strange în Multiversul Nebuniei este distribuit în România de Forum Film începând cu 6 mai în format 3D.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar