Am văzut 3 zile în septembrie, cel mai nou film regizat de Tudor Giurgiu, într-un cadru cu totul special, la Grădina Floreasca, alături de regizor și de actorii filmului. Atmosfera proiecției ne-a ajutat să intrăm încă de la început în universul poveștii, într-un spațiu care te ducea cu gândul la emoția și agitația de dinaintea unei nunți. Iar filmul avea să ne arate cât de repede se poate transforma o astfel de zi într-un adevărat coșmar.
Tudor Giurgiu se întoarce pe marile ecrane cu un film spus dintr-o perspectivă feminină. De această dată, în centrul poveștii se află Bianca, interpretată de Andreea Vasile, o femeie care se pregătește să se căsătorească cu Victor (Emilian Oprea). Totul pare pus la punct până în cel mai mic detaliu, însă apariția intempestivă a amantei lui Victor schimbă radical cursul evenimentelor. Bianca află nu doar că omul în care avea cea mai mare încredere a înșelat-o, ci și că acesta urmează să aibă un copil cu cealaltă femeie.
De aici începe o adevărată avalanșă de trăiri: șoc, neîncredere, groază, umilință, suferință, durere și, treptat, acceptare. Fuga Biancăi de la propria nuntă devine începutul unei călătorii nocturne prin Eforie Sud, în care haosul din exterior reflectă perfect furtuna din interiorul ei.
Unul dintre marile atuuri ale filmului este alegerea de a filma aproximativ 65 de minute într-un singur cadru-secvență. Procedeul nu este folosit doar pentru a demonstra o performanță tehnică, ci funcționează în primul rând la nivel emoțional. M-am simțit alături de Bianca în fiecare secundă. Camera nu îi oferă aproape niciun moment de respiro, iar spectatorul ajunge să-i urmărească îndeaproape fiecare trăire, fiecare reacție, fiecare decizie.
Iar aici trebuie spus foarte clar: Andreea Vasile duce tot filmul. Tot greul este pe umerii ei și este formidabilă. Este o interpretare care cere enorm, cu atât mai mult într-un film construit în jurul unui cadru atât de lung și de complex. Bianca trece printr-o gamă uriașă de emoții, iar actrița reușește să le transmită fără să piardă naturalețea personajului.
Ritmul este foarte bun și, deși filmul se desfășoară într-un interval temporal restrâns, nu ai senzația că timpul stagnează. Dimpotrivă, cele 65 de minute trec aproape fără să-ți dai seama. Pe parcurs, Bianca întâlnește o serie de personaje, alese cu grijă, iar unele dintre aceste întâlniri aduc chiar mici lecții despre oameni, despre felul în care privim suferința celuilalt și despre cât de ușor putem judeca fără să înțelegem prin ce trece persoana din fața noastră.
Filmul are și umor, însă este un umor presărat cu momente de umor negru. Și nici nu ar putea fi altfel: povestea pornește de la suferința profundă a protagonistei, iar situațiile absurde și personajele întâlnite în timpul acestei nopți creează un contrast care face călătoria Biancăi cu atât mai interesantă.
Mi-a plăcut și alegerea stațiunii Eforie Sud ca spațiu pentru această aventură. Litoralul nocturn și străzile aproape pustii creează cadrul potrivit pentru o femeie care, pentru câteva ore, se desprinde de viața de până atunci.
3 zile în septembrie este, în cele din urmă, mai mult decât povestea unei nunți care nu mai are loc. Este povestea unei femei care, după ce lumea ei se prăbușește într-o singură zi, pornește într-o călătorie neașteptată și ajunge să se confrunte cu ea însăși.
Este genul de film care nu se termină atunci când apare genericul și se aprind luminile. Rămâne cu tine. Eu, cel puțin, am plecat întrebându-mă cum aș fi reacționat dacă aș fi fost în locul Biancăi. Și, sincer, cred că aș fi reacționat mult mai rău.
Tudor Giurgiu reușește să construiască, într-un timp atât de scurt și printr-un procedeu tehnic extrem de dificil, o experiență cinematografică intensă, vie și surprinzător de personală. Iar Andreea Vasile îi oferă Biancăi exact ceea ce avea nevoie: fragilitate, forță și o extraordinară autenticitate.
Filmul este distribuit de Transilvania Film. Vizionare plăcută!
