„Supergirl” este un film american cu supereroi, bazat pe personajul cu același nume din DC Comics. Regizat de Craig Gillespie și scris de Ana Nogueira, filmul o are în rolul principal pe Milly Alcock, alături de Matthias Schoenaerts, Eve Ridley, David Krumholtz, Emily Beecham, David Corenswet și Jason Momoa.
Am văzut „Supergirl” în format IMAX, la Cinema City AFI Cotroceni, mulțumită invitației primite de la Vertical Entertainment, iar experiența a fost una pe măsura spectacolului oferit pe marele ecran. Filmul impresionează prin imagini spectaculoase, secvențe de acțiune bine realizate și o aventură spațială care nu lasă loc plictiselii, însă adevărata sa forță stă în evoluția personajului principal.
Milly Alcock este, fără îndoială, revelația filmului. Actrița reușește să construiască o versiune diferită a lui Kara Zor-El, departe de imaginea clasică a supereroinei perfecte. Kara este impulsivă, încăpățânată, vulnerabilă și profund afectată de traumele trecutului. Este un personaj care încearcă să fugă de propriile amintiri și care își îneacă suferința în alcool, refuzând să accepte rolul pe care destinul pare să i-l fi rezervat.
Filmul începe într-un mod neașteptat și chiar amuzant. Kara își sărbătorește cea de-a 23-a aniversare pe o planetă cu soare roșu, unde își pierde temporar puterile și poate experimenta ceea ce pentru un kryptonian este imposibil: să se îmbete. În tot acest timp, Krypto, simpaticul cățel creat prin CGI, face ravagii în jurul ei și oferă câteva dintre cele mai haioase momente ale filmului. Relația dintre cei doi adaugă mult farmec poveștii și echilibrează tonul întunecat al producției.
În paralel, îl cunoaștem pe Krem of the Yellow Hills (Matthias Schoenaerts), un traficant de persoane lipsit de scrupule și lider al unei bande violente. După ce distruge o familie nevinovată, singura supraviețuitoare este Ruthye (Eve Ridley), o adolescentă care jură să-și răzbune părinții. Hotărâtă să-l găsească pe Krem, aceasta ajunge într-un bar plin de răufăcători și oferă o recompensă oricui o poate ajuta. Acolo îi atrage atenția misterioasa blondă beată care dansează lângă tonomat, fără să bănuiască faptul că tocmai și-a găsit aliatul de care avea nevoie.
Din acel moment începe o călătorie spectaculoasă prin galaxie, plină de confruntări, urmăriri și momente emoționante. Chimia dintre Milly Alcock și Eve Ridley funcționează foarte bine, iar relația dintre Kara și Ruthye evoluează natural pe parcursul filmului. Cele două personaje sunt unite de aceeași durere, însă fiecare încearcă să o gestioneze într-un mod diferit.
Unul dintre cele mai reușite aspecte ale filmului îl reprezintă flashback-urile din Argo City. Acestea explică trauma pe care Kara o poartă încă din copilărie și motivele pentru care refuză orice apropiere de Kal-El. Spre deosebire de Superman, care a crescut pe Pământ și a învățat să vadă binele în oameni, Kara a asistat la distrugerea propriei lumi și nu a avut niciodată șansa unei copilării normale. Acest contrast dintre cei doi oferă o perspectivă interesantă asupra modului în care experiențele de viață pot modela doi kryptonieni în direcții complet diferite.
Filmul explorează teme precum durerea, pierderea, răzbunarea și nevoia de a găsi un scop în viață. Mesajul este unul simplu, dar puternic: ura și dorința de răzbunare nu pot vindeca rănile trecutului. Atât Kara, cât și Ruthye sunt nevoite să înțeleagă că adevărata putere nu vine din furie, ci din capacitatea de a merge mai departe și de a alege să faci ceea ce este corect.
Din punct de vedere vizual, „Supergirl” arată excelent, iar formatul IMAX pune foarte bine în valoare peisajele cosmice și scenele de luptă. Efectele speciale sunt convingătoare, iar ritmul filmului rămâne alert aproape pe toată durata sa. Chiar dacă există câteva momente în care povestea își pierde puțin din intensitate, acestea sunt rapid compensate de secvențele spectaculoase și de interpretările solide ale distribuției.
„Supergirl” nu este filmul clasic cu supereroi pe care mulți îl așteptau și tocmai acest lucru îl face atât de interesant. Este mai întunecat, mai matur și mai preocupat de conflictele interioare ale personajelor decât de spectacolul pur. Cu siguranță va împărți opiniile fanilor DC, însă reprezintă un început curajos pentru noua direcție a studioului și demonstrează că Milly Alcock este alegerea perfectă pentru acest rol. Dacă viitorul universului DC va continua pe aceeași direcție, atunci există toate motivele pentru optimism.
