Am văzut Coyote vs. Acme la Cinema City, Mega Mall, mulțumită invitației primite de la Bad Unicorn.
Și trebuie să recunosc: e destul de greu să nu ții cu filmul încă dinainte să înceapă. Povestea lui Coyote vs. Acme a fost una dintre cele mai absurde și frustrante din ultimii ani de la Hollywood – un film care a fost finalizat și care, în loc să ajungă în cinematografe, a fost amânat timp de mai mulți ani. Așa că există tentația să-l privești cu și mai multă indulgență. Dar, lăsând deoparte tot acest context, filmul chiar are suficiente lucruri bune în el încât să merite văzut.
Coyote vs. Acme este o combinație de live-action și animație care își cunoaște foarte bine publicul. Este plin de referințe la universul Looney Tunes, de glume ascunse în decoruri, titluri de ziare, indicatoare sau obiecte și de mici detalii pe care probabil nu ai cum să le observi pe toate din prima. Se simte făcut de oameni care chiar cunosc personajele și istoria lor, nu doar de un studio care a găsit o franciză pe care o poate exploata.
Dar filmul nu se rezumă la nostalgie. În centrul poveștii se află procesul intentat de Wile E. Coyote companiei Acme pentru toate produsele defecte care au contribuit, de-a lungul timpului, la încercările lui de a-l prinde pe Road Runner. Iar ideea, oricât de ridicolă ar suna, funcționează surprinzător de bine ca punct de plecare pentru o comedie despre lăcomia corporatistă.
Acme devine, evident, mult mai mult decât o companie fictivă: este o satiră destul de transparentă la adresa corporațiilor care pun profitul înaintea oamenilor. Și aici apare una dintre cele mai interesante ironii ale filmului: o poveste despre o companie care își sacrifică oamenii pentru bani ajunge să fie lansată după ce propriul studio aproape că a făcut exact același lucru cu filmul. E genul de coincidență pe care niciun scenarist n-ar fi putut-o inventa mai bine.
Will Forte este simpatic în rolul avocatului Kevin Avery, un om care a ajuns să se mulțumească cu procese mici și despăgubiri și care își recapătă treptat încrederea în propriile idealuri. Iar relația lui cu Coyote funcționează tocmai pentru că nu este nevoie ca acesta din urmă să vorbească. Gesturile, expresiile și reacțiile lui sunt suficiente pentru a transmite foarte mult.
Și, surprinzător, una dintre cele mai frumoase idei ale filmului este chiar relația dintre Coyote și Road Runner. După atâția ani în care i-am privit doar ca pe vânător și pradă, filmul sugerează că cei doi au nevoie unul de celălalt. Rivalitatea lor le oferă un scop. Coyote nu ar fi Coyote fără Road Runner, iar Road Runner nu ar fi la fel de memorabil fără Coyote. E o idee simplă, dar care adaugă o doză neașteptată de emoție unei comedii construite în jurul unor personaje care, în mod normal, sunt lovite de nicovale și aruncate în aer.
Coyote vs. Acme este un film simpatic, inteligent și surprinzător de conștient de contextul în care a ajuns, în cele din urmă, pe ecrane. Are suficientă nostalgie cât să-i bucure pe cei care au crescut cu Looney Tunes, dar și câteva idei care îl fac mai interesant decât o simplă aventură cu personaje animate.
Și poate că cel mai potrivit lucru pe care îl poți spune despre el este că, după tot ce i s-a întâmplat în spatele camerelor, filmul chiar merită să fie văzut. Pentru că, până la urmă, exact ca Wile E. Coyote, a continuat să încerce.
Verdict: o comedie nostalgică, inteligentă și plină de idei, care merită cu siguranță șansa pe care aproape că nu a primit-o.
