“Macbeth” – trailer subtitrat și noi detalii despre filmul regizat de Justin Kurzel

Înainte să se întoarcă în rolul lui Magneto în filmul “X-Men Apocalypse”, Michael Fassbender revine pe marile ecrane în noua ecranizare a piesei lui William Shakespeare – Macbeth. The Weinstein Company a lansat un nou trailer pentru producția regizată de Justin Kurzel.

“Macbeth” este o tragedie scrisă de William Shakespeare în 1606. De-a lungul timpului, piesa a atras mari actori în rolurile lui Macbeth și Lady Macbeth. Mai mult decât atât, piesa a fost adaptată pentru film, televiziune și operă.

Producătorii filmului de succes “The King’s Speech” ne aduc o altă peliculă mult așteptată – o nouă adaptare cinematografică a piesei lui Shakespeare: “Macbeth”. În rolurile principale îi putem vedea pe Michael Fassbender și Marion Cotillard.

Michael Fassbender este Macbeth, generalul scoțian, al cărui soție Lady Macbeth îl convinge să plănuiască obținerea tronului țării.

Din distribuție fac parte și Elizabeth Debicki, Jack Reynor, David Thewlis, Paddy Considine, Sean Harris, David Hayman, Maurice Roeves și Barrie Martin.

Scenariul este scris de Todd Louiso și Jacob Koskoff, având la bază piesa scrisă de William Shakespeare. The Weistein Company a anunțat că premiera va avea loc la data de 4 decembrie (SUA), iar studioul dorește ca filmul să fie luat în considerare la următoarea ediție a premiilor Oscar.

Michael Fassbender a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din “Shame”, iar Marion Cotillard a primit prestigiosul trofeu pentru “La Vie en Rose” și a fost nominalizată pentru rolul din “Two Days, One Night”.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz