355 este un film american regizat de Simon Kinberg după un scenariu scris de Theresa Rebeck și Kinberg.
Din distribuție fac parte: Jessica Chastain, Penélope Cruz, Fan Bingbing, Diane Kruger și Lupita Nyong’o.

Am văzut 355 la Cinemaxx, Veranda Mall, mulțumită invitației primite de la Vertical Entertainment 🙂 Pelicula atrage atenția din start datorită distribuției sale care cuprinde nume mari precum Jessica Chastain, Penélope Cruz, Diane Kruger, Lupita Nyong’o și Sebastian Stan. Sebastian Stan vă va surprinde cu o replică în limba română. 🙂
Părerile despre acest film sunt împărțite, având în general note mici din partea criticilor din afară, însă mie mi-a plăcut și am fost bucuroasă că am putut să încep anul cu o poveste de spionaj spectaculoasă.
355 are o echipă de femei spioni, foste adversare, care se unesc pentru a opri terorismul cibernetic. Ele urmăresc literalmente un rucsac, în jurul lumii, în timp ce luptă, înjunghie și împușcă o grămadă de răufăcători pe acest drum complicat. Filmul este încărcat cu întorsături previzibile și clar nu surprinde ca poveste, însă modul în care prezintă acțiunea reușește cumva să îți țină atenția până la final, în ciuda faptului că ești mereu cu un pas înainte și știi ce se va întâmpla.

Jessica Chastain joacă rolul agentului CIA – Mace Brown. Ea și partenerul/iubitul ei, Nick (Sebastian Stan), au misiunea de a recupera, din Paris, un hard disk de la un ofițer columbian (Edgar Ramirez). Hard disk-ul conține instrumente cibernetice care pot compromite orice sistem computerizat. Schimbul nu merge bine. Alte persoane, inclusiv agentul german Marie Schmidt (Diane Kruger), vor să obțină arma cibernetică.
Mace o recrutează pe Khadijah (Lupita Nyong’o), o veche prietenă și fost expert în computere MI6, pentru a o ajuta să găsească hard disk-ul. Curând se trezesc aliate cu Marie și cu un terapeut columbian inocent (Penelope Cruz). Femeile sunt orbite de trădări în timp ce un dușman nemilos trage sforile din umbră. Totuși, ele primesc un alt aliat (Bingbing Fan), când guvernul chinez se alătură luptei.
Povestea se desfășoară înainte și înapoi, căci spioanele își dau seama că nu pot avea încredere în nimeni. Antagoniștii s-au infiltrat cumva în fiecare organizație guvernamentală și se luptă cu putere să pună mâna pe hard disk.
Protagonistele noastre pot obține controlul oricărui sistem / computer, pot ajunge în siguranță în orice loc, dar cumva nu pot smulge teroriștilor rucsacul care conține hard disk-ul.
Scenele de acțiune sunt violente și bine coregrafiate. Jessica Chastain și Diane Kruger au urmăriri și lupte elaborate care vă vor ține cu sufletul la gură.
Distribuit de Vertical Entertainment, 355 a ajuns în cinematografe vineri, 7 ianuarie. Vizionare plăcută! 🙂
