0

Death on Nile este un film regizat de Kenneth Branagh după un scenariu scris de Michael Green, având la bază celebrul roman semnat de Agatha Christie.

Din distribuție fac parte: Kenneth Branagh, Tom Bateman, Annette Bening, Russell Brand, Ali Fazal, Dawn French, Gal Gadot, Armie Hammer, Rose Leslie, Emma Mackey, Sophie Okonedo, Jennifer Saunders și Letitia Wright.

Am văzut Death on Nile la Cinema City, Afi Cotroceni, mulțumită invitației primite din partea RanCommunication 😊 Sunt o mare fană Agatha Christie și Hercule Poirot, am citit și recitit toate cărțile din această serie și nu aveam cum să ratez un film în care apare faimosul detectiv belgian.

Cine este Hercule Poirot? Hercule Poirot este, fără îndoială, cel mai celebru personaj creat de scriitoarea Agatha Christie. Este un detectiv belgian, foarte minuțios, care caută indicii și rezolvă unele dintre cele mai elaborate mistere, folosind logica pentru a descoperi criminalul.

Pe marile ecrane, Hercule Poirot a fost interpretat pentru prima dată, în 1931, de Austin Trevor, în Alibi, o adaptare după romanul Uciderea lui Roger Ackroyd.

A urmat apoi pelicula din 1974, Crima de pe Orient Express, fiind interpretat de Albert Finney, care a fost recompensat cu o nominalizare la Premiile Oscar.

Peter Ustinov ne-a oferit șase filme cu Hercule Poirot, începând cu Death on the Nile în 1978, urmând Evil Under the Sun (1982) și Appointment with Death (1988), 3 filme de televiziune Thirteen at Dinner (1985), Dead Man’s Folly (1986) și Murder in Three Acts (1986).

În 2017, Kenneth Branagh l-a interpretat pentru prima dată pe Poirot în Murder on the Orient Express.

Probabil că cel mai bun Poirot ne-a fost adus pe micile ecrane de David Suchet, care l-a jucat pe detectivul belgian între 1989 și 2013.

Nu uita sa citesti

Creed III

Related Posts

Revenind la pelicula noastră, Kenneth Branagh conduce o distribuție stelară într-o ecranizare reușită a romanului, Death on the Nile. Faimosul detectiv belgian investighează o serie de crime în Egipt.

Adaptat după romanul lui Christie din 1937, filmul prezintă evenimentele ce au loc după cele din Murder on the Orient Express, cu mai multe personaje care revin. Ucigașul nu este atât de greu de adulmecat, dar filmul nu pierde niciodată tensiunea, având un ritm alert și suspans.

Death on the Nile începe cu un flashback extraordinar care definește traiectoria de viață a lui Hercule Poirot (Branagh). Decenii mai târziu, la Londra, renumitul detectiv vizitează un club de jazz pentru a se bucura de muzică și a se răsfăța cu deserturi sofisticate. El este încântat de vocea fantastică a lui Salome Otterborne (Sophie Okonedo), dar observă o altă femeie plină de farmec care fură lumina reflectoarelor. Uimitoarea moștenitoare Linnet Ridgeway (Gal Gadot) o felicită pe cea mai bună prietenă, Jacqueline de Bellefort (Emma Mackey), pentru logodna ei cu chipeșul Simon Doyle (Armie Hammer).

Câteva săptămâni mai târziu, Poirot își ia o vacanță pentru a vizita piramidele egiptene. Este surprins să îl întâlnească pe Bouc (Tom Bateman) și mama acestuia, Euphemia (Annette Bening). Ei sărbătoresc nunta lui Linnet Ridgeway, cu nimeni altul decât Simon Doyle. Poirot este uimit de această întorsătură a evenimentelor. Și mai intrigant, o Jacqueline de Bellefort furioasă și trădată i-a urmărit pe noii căsătoriți din Anglia. Ea îi confruntă și îi amenință la fiecare pas. Linnet, realmente îngrijorată, îi cere lui Poirot să îi însoțească în croaziera lor de lux pe Nil. El observă cu atenție că cuplul este înconjurat de persoane în care Linnet nu are neapărat cea mai mare încredere.

Death on Nile arată incredibil până la cel mai mic detaliu. Kenneth Branagh, Jim Clay (Children of Men, Artemis Fowl) și directorul de imagine Haris Zambarloukos (Thor, Cenușăreasa) sunt într-o formă artistică remarcabilă. O Londra rece și acoperită în ceață este înlocuită de deșertul arzător. Fiecare cadru din Death on the Nile te cufundă într-o lume somptuoasă a înșelăciunii și trădării.

Numărul de cadavre este semnificativ mai mare decât în Murder on the Orient Express. Poirot navighează ape tulburi pentru a descoperi adevărul.

Distribuit de CineForum, Death on the Nile a ajuns vineri în cinematografele din țară. Vizionare plăcută! 😊

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata