Shanghai Dawn, finalul trilogiei Shanghai noon

0

Este imposibil să nu fi auzit de seria Shanghai Noon, o comedie western care i-a avut în rolurile principale pe Jackie Chan și Owen Wilson. În caz că n-ați auzit, vă spun că Shanghai noon s-a lansat în 2000. La un buget de 55 de milioane de dolari, a obținut 99 milioane de dolari încasări. Acest succes a făcut ca 3 ani mai târziu să se lanseze Shanghai Knights, care la un buget de 50 de milioane de dolari, a avut încasări de 88 milioane de dolari.

Dar iată, că după 12 ani, studiourile MGM sunt gata să aducă pe marile ecrane şi cea de-a treia parte a aventurilor lui Chon Wang şi Roy O’Bannon. Conform celor de la TrackingBoard.com, Jackie Chan și Owen Wilson au acceptat să-şi reia partiturile.

Momentan e nevoie de scenariști. Cel mai probabil acțiunea se va petrece în Egipt. Owen Wilson, la turneul de promovare Shanghai Knights, a declarat că sunt discuţii legate de plasarea acţiunii undeva în Egipt. Dar de atunci „a curs multă apă pe Dunăre”. Om trăi și vom vedea.

Mie, cinstit, mi-ar fi plăcut mult mai mult un Rush hour 4, dar… n-a fost să fie. Voi ce părere aveți de proiectul Shanghai Dawn?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata