007: James Bond, valiza de filme

                James Bond este un personaj fictiv creat de romancierul Ian Fleming în 1953. Bond este un agent secret britanic MI6, numele său de cod fiind double O seven (007). De-a lungul anilor, el a fost interpretat de Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și, mai nou, Daniel Graig. În total s-au realizat 25 de producții. Dar 2 filme nu au fost realizate de Eon Productions, deci ele nu fac parte din serie. Cele 2 filme sunt: Casino Royale (1967) și Never Say Never Again (1983). În 1961, producătorii Albert R. Broccoli și Harry Saltzman și-au unit forțele pentru a achiziționa drepturile de transpunere în film pentru romanele lui Fleming. Ei au fondat compania de producție Eon Productions și cu sprijinul United Artists, au început să lucreze la primul film din serie. În această „descriere” voi vorbi despre primele 20 de filme Bond. De ce? Eu am achiziționat seria pe DVD într-o valiză 007.

suitcase

Dr. No (1962)

no

                Dr. No a fost regizat de Terence Young și a dat startul celei mai longevive serii de filme. Când un agent secret al Marii Britanii este ucis în Jamaica, James Bond (Sean Connery), agentul cel mai cunoscut al Agenției de Contraspionaj a Angliei, este trimis să investigheze cazul. Bond află că un oarecare Dr. No (Joseph Wiseman), un misterios om de știință, cumpărase o insulă în apropierea Jamaicăi și desfășura acolo un experiment secret. Ajuns pe acea insulă, Bond o întâlnește pe Honey, o fermecătoare blondă, care aduna scoici. Înainte ca Bond să-și pună în acțiune farmecul, cei doi sunt capturați de oamenii doctorului No. Situația nu e prea roz pentru eroul nostru. De la doctorul No în persoană, Bond află că scopul experimentului e de a pune mâna pe rachetele de la Cape Carnaval pentru a le folosi în slujba răului…

1

                Primul film din seria cu James Bond, în care rolul principal îi revine lui Sean Connery, este o perfectă întruchipare a farmecului, curajului, imaginației de care dă dovadă acest agent britanic secret. În acestă producție veți auzi pentru prima dată celebra replică: „Numele meu e Bond, James Bond.”

2

                Știați că:

1. Dr. No este primul și ultimul film din serie, în care personajul James Bond… cântă.

2. Ian Fleming a fost atât de impresionat de Sean Connery, încât a folosit arborele genealogic al actorului ca sursă de inspirație pentru personajul Bond, în romanul On Her Majesty’s Secret Service?

3. Costumul de baie de culoare albã purtat de Ursula Andress în acest film a fost vândut de actrițã prin intermediul casei de licitație Christie’s pentru suma de 35.000 de lire sterline?

3

                Dr. No a câștiga globul de aur pentru cea mai promițătoare debutantă (Ursula Andress).

                Dr. No s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

no BD

Cumpără DVD                               Cumpără BD

From Russia with love (1963)

rusia

                Al doilea film cu agentul James Bond se numește Din Rusia, cu dragoste și este regizat de același Terence Young. De această dată, faimosul agent britanic James Bond (Sean Connery), e trimis la Istanbul pentru a sustrage de la Ambasada Sovietică un dispozitiv de decodificare. Deși Serviciul Secret al Marii Britanii este de părere ca rușii întind o capcană, sunt dispuși să riște viața celui mai titrat agent al lor, deoarece acel dispozitiv este foarte important. Succesul operațiunii depinde de ajutorul unei atrăgătoare agente sovietice, Tatiana Romanova (Daniela Bianchi), pe care Bond ar trebui să o ajute să fugă în Occident.

4

                Dar Tatiana îndeplinește de fapt ordinele KGB-ului și vrea să-i întinda o cursă lui Bond. Ceea ce nu știu nici unul, nici celălalt, este că Rosa Klebb (Lotte Lenya), șefa Tatianei la KGB, a fugit și ea din Uniunea Sovietică, iar acum face parte din sindicatul crimei, SPECTRE. Printre curse cu elicoptere și urmăriri acvatice, Bond trebuie să dejoace planurile agenților SPECTRE și să recupereze dispozitivul.

5

                From Russia with love a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru cea mai bună piesă originală.

                From Russia with love s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

rusia BD

Cumpără DVD                            Cumpără BD

Goldfinger (1964)

goldfinger

                Goldfinger este regizat de Guy Hamilton și este al treilea film din serie. De această dată, eroul negativ este Auric Goldfinger (Gert Fröbe) un milionar megaloman. În acestă lume găsim victime ucise cu discuri de aur și luptători coreeni impecabil costumați.

6

                Influentul Auric Goldfinger a inițiat „Operațiunea Grand Slam”, un plan cataclismic de a fura aurul din Fort Knox și a distruge economia lumii. Înarmat cu Aston Martin-ul lui, James Bond (Sean Connery) trebuie să oprească planurile adversarilor săi. Mai întâi, trebuie să-l înfrângă pe Oddjob (Harold Sakata), un servitor mut care ucide pe oricine aruncând cu pălăria lui letală.

7

                Mai este și Jill Materson (Shirley Eaton), care va da o nouă conotație expresiei „fata de aur”. Dar ce spuneți de mâna dreaptă a lui Godfinger, Pussy Galore (Honor Blackman)? Ea este o tânără pilot foarte sexy, ale carei sentimente romantice față de Bond îi complică implicarea ei în planul lui Goldfinger.

8

                În plus, găsim aici ceva din convingerea scriitorului Ian Fleming că o tăvăleală în fân cu Sean Connery e de ajuns pentru a o determina pe Pussy nu doar să treacă de partea cealaltă, ci și să-și schimbe orientarea sexuală.

9

                Goldfinger este primul film din serie care a primit premiul Oscar pentru cele mai bune efecte sonore.

                Goldfinger s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

goldfinger BD

Cumpără DVD                                Cumpără BD

Thunderball (1965)

thunderball

                Regizorul Terence Young revine la cârma noii misuni a lui 007, Operațiunea Thunderball. În timpul unei misiuni de antrenament a NATO este furat un întreg arsenal atomic. Întreaga lume e prizoniera sindicatului crimei, SPECTRE, care e gata să lanseze două bombe atomice asupra a două mari orașe. James Bond (Sean Connery) trebuie să localizeze cele doua bombe înainte ca dezastrul să aibă loc.

10

                Ajutat de frumoasa Dominique „Domino” Derval (Claudine Auger), Bond reușește să-l găsească pe Emilio Largo (Adolfo Celi), numărul doi din SPECTRE, capul răutăților. Bond e prins și închis într-o grotă și lăsat să se înece. În ultimul moment, e salvat de un elicopter. Largo se îndreaptă cu iahtul lui, la bordul căruia se află bomba atomică, spre Miami. Paza de Coastă și Marina își unesc forțele pentru a face față atacului lansat de SPECTRE, dar…. singura speranță rămâne Bond, James Bond.

11

                Thunderball  a primit un premiu Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale.

                Thunderball s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

thunderball BD

Cumpără DVD                             Cumpără BD

You only live twice (1967)

twice

                Regizorul Lewis Gilbert ne prezintă A doua șansă. În această nouă aventură a faimosului agent 007, James Bond (Sean Connery) se trezește între ciocan și nicovală atunci când navele spațiale rusești și americane încep să dispară, ambele părți suspectându-se reciproc, ajungând în pragul izbucnirii celui de-al treilea Război Mondial.

12

                Acesta era planul celor din cadrul sindicatului crimei SPECTRE, în special al agentului Ernst Blofeld (Donald Pleasence), cel care a provocat această criză internațională. Misiunea lui Bond este de a merge în Japonia ca să facă cercetări. Cu ajutorul unor femei frumoase, Bond localizează sediul central al lui Blofeld, în interiorul unui vulcan care nu era activ…

                You only live twice s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

twice DVD

Cumpără acum

On Her Majesty’s Secret Service (1969)

majesty

                În slujba majestății sale este regizat de Peter R. Hunt, iar George Lazenby este Bond, deoarece Sean Connery a refuzat să revină în rolul agentului secret britanic. Este singurul film în care Bond se însoară. Din punctul meu de vedere, George Lazenby este cel mai slab Bond. Ce e drept, a fost şi singurul film în care-l interpretează pe 007.

13

                Bond pleacă sub acoperire în Alpi. Blofeld (Telly Savalas), agentul sindicatului crimei SPECTRE, și-a construit un laborator in Alpi, unde pune la punct ultimele detalii pentru noul său plan de a cuceri lumea. Sub pretextul că a gasit un medicament pentru alergii foarte rare, el atrage 10 femei cu astfel de probleme și le promite această soluție pentru alergiile lor. Dar aceste 10 femei nu știu că ele sunt de fapt „cobaii” pe care el își testează noul ser.

14

                Toate femeile se întorc acasă cu un virus care poate distruge orice formă de viață. Misiunea lui Bond acum este de a localiza acest laborator și de a-l opri pe Blofeld, înainte ca acesta să-și pună în aplicare planul mortal. Pentru a-l opri pe Bond, Blofeld o răpește pe Tracy (Diana Rigg), colaboratoarea lui James, de care acesta s-a îndrăgostit. Acum Bond are 2 misiuni: să oprească planul diabolic al lui Blofeld și să-și salveze iubita.

15

                On Her Majesty’s Secret Service a primit o nominalizare la Globurile de aur pentru cel mai promiţător debutant (George Lazenby).

                On Her Majesty’s Secret Service s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

majesty DVD

Cumpără acum

Diamonds are forever (1971)

diamonds

                Diamantele sunt eterne a fost regizat de Guy Hamilton. Este ultimul film din serie în care Sean Connery intepretează rolul lui Bond. El a spus că e prea bătrân pentru acest rol şi a fost înlocuit în următoarea parte a seriei de Roger Moore, care era cu 2 ani mai în vârstă decât Connery. Dar Connery se va mai întoarce pentru un film care nu face parte din serie. Are şi un titlu superb, inspirat din declaraţia sa: Never say never again (Niciodată să nu spui niciodată).

16

                De această dată, James Bond investighează nişte activităţi misterioase pe piaţa diamantelor, activităţi care au loc după un furt de diamante nepreţioase. Dar ceea ce descoperă Bond este că în spatele acestor furturi se află Ernst Blofeld (Charles Gray). Blofeld are de data aceasta un nou plan, iar pentru asta va avea nevoie de o grămadă de diamante pentru a construi un laser de distrugere în masă, pe care intenţionează să-l lanseze în spaţiu cu un satelit. Acest laser ar putea fi utilizat pentru a ataca oraşe, dar şi împotriva marinei şi aviaţiei militare a întregii lumi.

17

                Dar împreună cu ajutorul lui Tiffany Case (Jill St. John), Bond încearcă din nou să-l oprească pe acest maniac, care este în stare de orice ca să-și ducă planul la capăt. În misiunea sa, iese la iveală multi-miliardarul Willard Whyte (Jimmy Dean), care s-ar putea să dețină informații cheie despre locația secretă a lui Blofeld.

18

                Diamonds are forever a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun sunet.

                Diamonds are forever s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

diamonds DVD

Cumpără acum

Live and let die (1973)

live

                Regizorul Guy Hamilton continuă la cârma următorului film din seria Bond, Pe cine nu laşi să moară. Bond (Roger Moore), de această dată, investighează crimele a trei agenţi din cadrul MI:6. Nu durează mult până când acesta îşi găseşte vinovatul în persoana lui Kananga (Yaphet Kotto), cunoscut şi sub numele de Mr. Big. Locuitorii unei mici insule din Caraibe nu ştiu că acest Kananga pune la cale un transport enorm de droguri către Statele Unite ale Americii pentru a crea o dependenţă la nivel naţional.

19

                007 trebuie să-l oprească pe Kananga înainte ca acesta să-şi pună în aplicare planul diabolic. Insulele din Caraibe sunt un focar al cultului voodoo, al superstiţiilor şi al ocultismului. Bond ajunge la Kananga prin Solitaire (Jane Seymour), o frumoasă ghicitoare care citeşte în cărţile de tarot. Ea este crucială pentru planul lui Kananga, dar nici ea nu rezistă farmecelor lui Bond.

20

                Bond are de trecut prin multe pericole în misiunea sa, de la rechini albi până la uriaşi aligatori, ceremonii voodoo şi un şerif suspicios care se întreabă de fapt de partea cui este acest misterios Bond.

21

                 Live and let die a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună muzică originală.

                Live and let die s-a lansat în România pe DVD şi blu-ray.

live BD

Cumpără DVD                               Cumpără BD

The man with the golden gun (1974)

golden

                În Pistolul de aur, regizat de acelaşi Guy Hamilton, misiunea lui James Bond (Roger Moore) este de a recupera un dispozitiv numit „Solex Agitator”, un mecanism care poate capta energia solară. Acest dispozitiv poate redirecționa această energie, fiind astfel transformat într-o armă de distrugere în masă pentru oricine o controlează.

22

                Dar în căutarea acestui dispozitiv este și Francisco Scaramanga (Christopher Lee), un renumit asasin, care poate fi identificat după pistolul lui de aur. El caută acest dispozitiv ca să îl ademenească pe Bond într-o cursă, pentru a-l ucide.

23

                Când agentul 007 descoperă că el este următoarea țintă a lui Scaramanga, e azvârlit într-un joc de-a șoarecele și pisica, continuând căutarea și evitându-și în același timp asasinul la fiecare pas. Singura slăbiciune a agentului 007 sunt femeile. În acest caz, Andrea Anders (Maud Adams), amanta lui Scaramanga, si Nick Nack (Hervé Villechaize). În misiune este ajutat Mary Goodnight (Britt Ekland). Oare va supraviețui Bond confruntării finale pe insula izolată a lui Scaramanga?

                The man with the golden gun s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

golden BD

Cumpără DVD                              Cumpără BD

The Spy Who Loved me (1977)

spy

                Spionul care m-a iubit este regizat de Lewis Gilbert. De această dată, dispar în mod misterios mai multe submarine americane și rusești. Dar în spatele acestor dispariții se află o navă subacvatică imensă, care caută să „înghită” cât mai multe submarine, pentru a provoca un nou război rece.

24

                Pentru a-i găsi pe cei responsabili, James Bond (Roger Moore) se aliază cu o frumoasă agentă rusoaică pe nume Anya Amasova (Barbara Bach). Împreună, descoperă mici indicii, care, puse cap la cap, îi vor conduce la Karl Stromberg (Curd Jürgens), un mare magnat care deține o flotă impresionantă. Scopul acestuia? Dominarea lumii, după ce ambele mari forțe militare ale lumii se vor distruge în urma războiului.

25

                Visul lui Stromberg este la fel de bolnav ca mintea lui. El vrea să distrugă lumea în cele din urmă, pentru că visează la un viitor în care lumea va fi înconjurată numai de apă, iar omenirea va trebui să se acomodeze cu noul stil de trai pe apă. De această dată, agentul 007 va avea un adversar pe măsură: Jaws (Richard Kiel), un om gigant cu dinți de oțel.

26

                The Spy Who Loved me a avut 3 nominalizări la Oscar pentru: cea mai bună scenografie, cea mai bună muzică originală, cea mai bună coloană sonoră și 2 nominalizări la Globurile de Aur pentru: cea mai bună piesă originală și cea mai bună coloană sonoră.

                The Spy Who Loved me s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

spy DVD

Cumpără acum

Moonraker (1979)

moonraker

                Regizorul Lewis Gilbert continuă și regizează Moonraker. De această dată, James Bond (Roger Moore) își mută domeniul de activitate de pe continentele Globului și se lansează în spațiu.

27

                Hugo Drax (Michael Lonsdale) este un multimilionar care și-a folosit toate resursele sale financiare pentru a construi o stație spațială, numită MoonRaker, ce orbitează Pământul, dar nu în scopuri benefice. Drax intenționează să folosească stația sa spațială pentru a obține controlul asupra întregii lumi.

28

                Totul depinde acum de Bond. Misiunea il poartă pe acesta dintr-un capăt în celălalt al lumii (din Veneția până la Rio De Janeiro, din cetatea veche a Tikal-ului până în junglele din America Centrală) și chiar in spatiu. În misiune, 007 e ajutat de o agentă CIA, Holly Goodhead (Lois Chiles). Soarta omenirii se află în mâinile celor doi. Bineînțeles, în aventura lor, vor da de maleficul Jaws (Richard Kiel).

29

                Moonraker a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale.

                Moonraker s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

moonraker BD

Cumpără DVD                          Cumpără BD

For Your Eyes Only (1981)

eyes

                Doar pentru ochii tăi este al 12-lea film din serie și este regizat de John Glen. Scufundarea unei nave britanice de spionaj, provocată de o explozie, atrage după sine implicarea mai multor agenții de spionaj. Rușii își unesc forțele ca să pună mâna pe un dispozitiv ce controlează submarinele britanice, ATAC. Dându-și seama că nu se pot implica direct în această misiune, rușii apelează la un spion grec.

30

                Văzând că în joc este viitorul Angliei, James Bond (Roger Moore) își face apariția și-i cere ajutorul Melinei Havelock (Carole Bouquet). Lor li se alătura Kristatos (Julian Glover), un bogat om de afaceri, fost erou al Mișcării de Rezistență din Grecia în timpul celui de-al Doilea Răboi Mondial. Alături de ei, apar și o frumoasă patinatoare nemțoaică și o contesă de aceeași origine. Din nou, soarta Angliei depinde de un singur om. Acesta este Bond, James Bond.

31

                For your eyes only  a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună muzică originală și o nominalizare la Globurile de Aur pentru cea mai bună piesă originală.

                For your eyes only s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

eyes BD

Cumpără DVD                         Cumpără BD

Octopussy (1983)

octopussy

                John Glen revine şi regizează, în opinia mea, cel mai bun film Bond cu Roger Moore în rol principal. Numele său este Octopussy. Agentul 007 investighează uciderea unui alt agent, găsit mort și cu degetele încleştate pe un ou faberge nepreţuit.

32

                 De data aceasta, Bond (Roger Moore) se implică în lumea spionajului internaţional. Orlov (Steven Berkoff), un general rus, plănuieşe să pună stăpânire pe Europa. Aşa că el ameninţă că va instala o bombă la o baza aeriană din Vestul Germaniei, astfel încât explozia să pară un accident. Ca rezultat al acestui dezastru, NATO va încheia un pact unilateral de dezarmare şi Rusia va putea astfel să invadeze Europa.

33

                Ruşii sunt ajutaţi de Kamal (Louis Jourdan), un prinţ afgan care lucrează pentru superba Octopussy (Maud Adams), o femeie de afaceri care „dictează” totul de pe o insulă pustie de lângă India. Bond pleacă spre exotica insulă s-o convingă pe Octopussy să i se alieze, ca împreună să salveze Europa de agresiunea sovietică.

                Octopussy s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

octopussy DVD

Cumpără acum

A view to a kill (1985)

view

                Perspectiva unei crime este ultimul film din seria Bond cu Roger Moore în rol principal. Când s-a lansat acest film în regia lui John Glen, Moore avea 58 de ani. De această dată, Bond se confruntă cu un nou adversar de temut, pe nume Max Zorin (Christopher Walken).

34

                 Max este un mare om de afaceri internațional, iar intențiile lui sunt de a pompa în San Andreas apa din mare și să provoace un cutremur de pământ care ar distruge Silicon Valley, putând astfel să pună stăpânire pe întreaga lume. Ca să-și ducă la îndeplinire planul, Zorin este ajutat de atrăgătoarea May Day (Grace Jones).

35

                Dar pentru o situație de criză ca aceasta, este nevoie de agentul secret al Majestății sale. Lui Bond i se aduce la cunoștință că are la dispoziție doar 36 de ore ca să-i dea peste cap planul lui Zorin. 007 se aliază cu frumoasa Stacey Sutton (Tanya Roberts), de profesie geolog care, din motive numai de ea cunoscute, vrea să-i sucească mințile. Totul culminează într-un duel pe culmile cele mai înalte ale Podului Golden Gate.

                A view to a kill s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

view DVD

Cumpără acum

The Living Daylights (1987)

living

                Cortina de fier, regizat de John Glen, este primul film cu Timothy Dalton în rolul lui Bond. Un agent este ucis în timpul unei operațiuni de antrenament. James Bond se găsește în situația de a-l ajuta pe un general rus să evadeze din Cortina de Fier.

36

                Când generalul este prins, Bond decide să-l găsească, dar descoperă de ce Kara (Maryam d’Abo), o violoncelistă, ar vrea să-și ucidă binefăcătorul. Bond fuge cu ea mai întâi la Viena, apoi în Maroc, sfârșind într-o închisoare din Afganistan. Bond acționează singur și se luptă cu agenţi ai KGB-ului, cu contrabandiști de arme și droguri, riscându-și viața la fiecare pas.

37

                Astfel, Bond descoperă un complot de a folosi arme de distrugere în masă, care ar putea avea consecințe globale, iar pentru a opri acest complot, ajunge în deșertul afgan, în care va lupta pentru a păstra pacea în lume, alături de luptătorii libertății din Afganistan.

                The Living Daylights s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

living DVD

Cumpără acum

Licence to Kill (1989)

licence

                Aviz pentru crimă este ultimul film din seria Bond, atât pentru regizorul John Glen, cât şi pentru Timothy Dalton. De această dată, Bond trebuie să se răzbune în numele celui mai bun prieten al său, Felix Leiter.

38

                Bond îl ajută pe prietenul său din CIA, Felix Leiter (David Hedison), să-l captureze pe un mare traficant de droguri, Franz Sanchez (Robert Davi). După această misiune, Bond își conduce prietenul la altar, Felix însurându-se cu frumoasa Della Churchill (Priscilla Barnes). Dar Franz evadează și-l torturează pe Felix și o omoară pe soția lui, Della. Astfel, seducătorul agent secret britanic, James Bond 007, încalcă ordinele şi-şi predă arma şi „permisul de ucis”, demisionând din postul lui de agent al Majestății sale, pentru a răzbuna uciderea Dellei.

39

                James porneste într-o nouă misiune de răzbunare, de data aceasta personală. El ajunge în Mexico City, unde este ajutat de o frumoasă agentă CIA, Pam Bouvier (Carey Lowell). În ajutorul lui mai vine și frumoasa amantă a lui Sanchez, Lupe Lamora (Talisa Soto) și partenerul lui, Q (Desmond Llewelyn) care, neoficial, îi furnizează ceva „materie primă”, pentru a-l ajuta în misiunea lui.

40

                Bond se află de această dată de ambele părți ale legii, infiltrându-se în organizația lui Sanchez pentru a-l prinde pe acesta și pentru a-l face să plătească pentru ce a făcut. Finalul este de-a dreptul spectaculos, cu o urmărire „ca-n filme”.

                Licence to kill s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

licence BD

Cumpără DVD                          Cumpără BD

GoldenEye (1995)

goldeneye

                Goldeneye este regizat de Martin Campbell și este primul film din serie care nu este realizat după cărțile lui Ian Fleming. În 1986, agenții MI6, James Bond (007) (Pierce Brosnan) și Alec Trevelyan (006) (Sean Bean) se infiltrează într-o uzină chimică din Arkhangelsk pentru a o arunca în aer. Misiunea se termină rău pentru Alec, acesta fiind împușcat de colonelul Arkady Ourumov (Gottfried John). Bineînțeles, Bond îndeplinește misiunea și reușește să-și salveze viața.

41

                În prezent, înarmat cu „permisul de ucis (00)”, James Bond ajunge în Rusia, în căutarea unor coduri furate de la proiectul GoldenEye, un dispozitiv spațial foarte periculos care poate trage cu șocuri electromagnetice, distrugând orice sursă de energie, oriunde în lume. Nici în vacanță, James nu stă degeaba. Tot timpul cu ochii după femei frumoase, de data aceasta 007 își găsește nașul.

42

                Întâlnirea cu frumoasa, dar periculoasa Xenia Onatopp (Famke Janssen), membră a Mafiei rusești, îi pune capac. Xenia urmărea să-l fure pe Tiger, prototipul unui elicopter utilat cu cea mai înaltă tehnologie. În același timp, Natalya Simonova (Izabella Scorupco), expertă în calculatoare, este șocată când echipa ei este distrusă de către generalul Ourumov, șeful Natalyei, care fură GoldenEye.

43

                Bond este trimis să descopere cine are controlul armei și împreună cu Natalya descoperă că dușmanul este… La ce va fi folosit GoldenEye rămâne să vedeți vizionând filmul. Este primul din serie în care Judi Dench joacă rolul lui M.

                GoldenEye s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

goldeneye DVD

Cumpără acum

Tomorrow Never Dies (1997)

tomorrow

                Regizat de Roger Spottiswoode, Imperiul zilei de mâine îl găsește pe James Bond (Pierce Brosnan) colaborând cu un agent secret al Chinei. Doi agenți secreți de elită, James Bond și Wai Lin (Michelle Yeoh) sunt nevoiți să-și unească forțele pentru a descoperi adevărul.

44

                Elliot Carver (Jonathan Pryce) are nevoie de drepturile de emisie în China pentru a face din concernul său cel mai mare imperiu de presă din lume, iar când chinezii îl refuză, acesta pune la cale un plan care să conducă la un război între China și Marea Britanie. Astfel se face că o nava sub pavilion englez se scufundă în apele teritoriale chineze, în urma unui incident provocat de Carver, cu ajutorul unei nave „camuflate”, care dispare de fiecare dată, imediat după ce a provocat dezastrul.

45

                James Bond este nevoit să se folosească de legătura sa anterioară cu Paris Carver (Teri Hatcher) pentru a se infiltra în organizația internațională a lui Carver. Chinezii vor, de asemenea, să afle ce s-a întâmplat și trimit propriul lor agent: Wai Lin. Cei 2 trebuie să lucreze împreună pentru a dejuca planul diabolic al lui Carver.

46

                Tomorrow Never Dies a primit o nominalizare la Globurile de aur pentru cea mai bună piesă originală.

                Tomorrow never dies s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

tomorrow DVD

Cumpără acum

The World Is Not Enough (1999)

world

                Lumea nu e de ajuns este regizat de Michael Apted și Bond (Pierce Brosnan) are nouă o misiune. Trebuie să se implice în lupta dintre cele mai mari companii din lume, care încearcă să preia controlul petrolului pe piața mondială. Trebuie să prevină o explozie nucleară într-una din cele mai mari conducte de petrol ale lumii și să o protejeze pe Elektra King (Sophie Marceau), moștenitoarea afacerilor cu petrol ale tatălui ucis.

47

                Prieten cu M (Judi Dench), mentorul lui Bond, acest magnat al petrolului este ucis într-o explozie care are loc în cartierul general al MI6, iar Bond se simte responsabil pentru aceasta. Astfel, se oferă să devină garda de corp a fiicei acestuia, Elektra. În același timp, încearcă să distrugă complotul urzit de Renard (Robert Carlyle), un om care a fost împușcat în cap, dar care nu a murit pentru că glonțul nu a atins nici un nerv vital. Avantajul său este că nu simte nicio durere fizică. Dar el nu mai are mult de trăit, căci glonțul înaintează spre centrul creierului

48

                În fața acestei noi amenințări, Bond face echipă cu Dr. Christmas Jones (Denise Richards). De data aceasta, va afla pe pielea lui că nimeni nu este ceea ce pare.

                The World is not Enough s-a lansat în România pe DVD și blu-ray.

world BD

Cumpără DVD                         Cumpără BD

Die Another Day (2002)

die

                Să nu mori azi, regizat de Lee Tamahori, este ultimul film din serie în care Pierce Brosnan l-a jucat pe agentul 007. Acest film a avut cele mai mari încasări din seria Bond. Mă refer strict la primele 20 de filme. De această dată, Bond este prins în spatele liniilor inamice. „Legea universală” pentru toți agenții secreți capturați este că aceștia nu sunt recunoscuți oficial de către guvernele lor.

49

                La fel se întâmplă și cu James Bond, agentul 007, care este abandonat de guvernul britanic și lăsat pe mâna coreenilor, care îl torturează zi și noapte. Dar Bond nu este gata să cedeze, nici măcar când este lăsat să fie înțepat de scorpioni veninoși, apoi fiindu-i administrat antidotul. În cele din urmă, se dovedește că ambele guverne au câte ceva de care fiecare în parte are nevoie. Coreenii îl eliberează pe Bond, iar britanicii eliberează un terorist, care este folosit pe post de momeală, pentru a descoperi adevăratele planuri ale acestora.

50

                Bond renunță la statutul lui de 00 și purcede la a-i prinde pe cei responsabili de capturarea sa. James Bond este pe urmele lui Gustav Graves (Toby Stephens). Ajunge in Islanda, în palatul de gheață care-i servește drept cartier general și ascunzătoare lui Graves. Aici, Bond, împreună cu superba Jinx (Halle Berry), are ocazia să experimenteze pentru prima oară forța unei noi arme moderne. Un rol important îl are și Miranda Frost (Rosamund Pike), partenera lui Bond trimisă de MI6. Din nou, salvarea lumii depinde de 007.

51

                Știați că:

1. Actorul Pierce Brosnan a trebuit să stea la make-up câte trei ore în zilele în care se filmau scenele când el era ţinut captiv?

2. Un record la acea vreme a fost faptul că 20 de companii au plătit 70 de milioane de dolari pentru ca produsele lor să fie prezentate în film?

3. Palatul de gheaţă a fost construit în aproximativ şase luni?

52

                Die Another Day a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai bună piesă originală.

                Die Another Day s-a lansat în România pe DVD și blu-ray. Blu-ray-ul îl găsiți doar în lansarea „50 de ani de filme Bond”.

die DVD

Cumpără acum

                După cum spuneam mai sus, seria Bond s-a lansat și pe blu-ray. Există un box set cu primele 22 de părți și mai există un loc pentru Skyfall. Filmele nu sunt în carcase, sunt așezate într-o mapă. Mai jos puteți să vă delectați cu poza box set-ului.

mapa

[review]

[rwp-review id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )
Mona Carla Gîlcă
Editor

De dragul lui Sean am să mă uit și eu la seria asta 😀 deși va trebui spre final să-l suport pe Brosnan -_- Frumos articol, felicitări!