Indestructibilul (2000)

0

L-am descoperit pe M. Night Shyamalan acum puțin timp (știu, cam târziu!!), când am vizionat The Sixth Sense. Am fost pur și simplu fascinată, mi-a plăcut filmul la nebunie, twist-ul din final a acționat ca un pumn în plină figură, nu mă așteptam nicicum, a devenit imediat una din producțiile mele preferate. Când mi-a fost recomandat Unbreakable și am văzut cine-i regizorul, n-am ezitat să-l descarc repede, iar seara trecută l-am vizionat cu o prietenă. Impresia finală? Din nou, Shyamalan a știut exact ce și cum să facă, pentru a produce o surpriză de proporții sub forma unei drame complexe și pline de mister. Pe mine m-a cucerit acest film, pot să spun că mi-a plăcut la fel de mult ca Al șaselea simț, abia aștept să mai vizionez vreo producție de-a lui Shyamalan. În ambele cazuri, el a fost și regizor și scenarist, dar se pare că Unbreakable este favoritul său dintre toate filmele la cârma cărora s-a aflat. Nici nu-i de mirare, plot-ul este excelent, actorii se achită excelent de roluri, iar muzica de care s-a ocupat James Newton Howard se îmbină perfect cu felul său aparte de a filma, cu cadre care se apropie și se îndepărtează parcă-n ritmul bătăilor de inimă sau sar de la un erou la altul, în încercarea de a cuprinde cât mai multă emoție într-o singură imagine.

u1

Despre ce este vorba în film? Pare simplu de descris, dar greu de imaginat și pus în scenă: un om descoperă ceva inedit în legătură cu propria persoană în momentul în care supraviețuiește unui accident devastator. Până aici, nimic original, DAR David Dunn este singurul scăpat cu viață din tragicul eveniment, în care sunt implicați o sumedenie de oameni și un tren care deraiază. Ok, poate nici asta nu-i așa special, însă David nu e doar singurul supraviețuitor, ci și omul care a ieșit fără nicio zgârietură din rămășițele contorsionate ale trenului. La scurt timp după acest incident miraculos, eroul nostru (care lucrează ca om de pază la stadion) este abordat de Elijah Price, un om foarte bolnav, obsedat de benzi desenate și cu o viziune nemaipomenită asupra acestui accident: el consideră că David are material de super-erou, capabil să iasă teafăr din situații în care toți ceilalți sunt condamnați la moarte. Hărțuit de acest om atât de bolnav, încât oasele lui par a fi de sticlă, așa de repede se rup, și nevoit să se confrunte cu propriile probleme din cadrul familiei, David încearcă să-și facă ordine în viață și să scape de tristețea care-l apasă.

u11

Un motiv foarte important al filmului îl reprezintă benzile desenate – prima imagine care ne apare în fața ochilor este compusă din date despre colecționari și stocurile lor imense de reviste, acesta fiind și primul element de foreshadowing (un procedeu prin care scenaristul ne dă hint-uri în legătură cu ce va urma în film; abia după vizionare, cinefilul va realiza că răspunsurile erau acolo, doar conexiunile mai trebuiau făcute). Al doilea element de acest tip ne este oferit în momentul în care micul Elijah primește prima sa bandă desenată, iar mama lui îi spune că are o surpriză mare la final. Astfel de momente presărate pe ici pe colo, care ne oferă cumva soluția, dar foarte subtil, sunt o marcă a acestui regizor, și în Al șaselea simț se găsesc astfel de elemente care anunță ce va urma. Nu doar ca scenarist Shyamalan și-a făcut treaba de nota 10, ci și ca regizor: modul în care este filmată discuția din tren între David și vecina de scaun, filmatul în oglindă, cea în care se reflectă Elijah și mama sa la început, când abia ne sunt prezentate personajele, felul în care sunt inserate în poveste viziunile lui David, toate aceste abordări diferite reușesc să te țină în priză și să provoace efecte aparte.

u6

Instinctul lui Dunn, care se ascute din ce în ce, până când acesta reușește să simtă răul din oameni chiar și printr-o simplă atingere, reprezintă o altă super-putere a acestui erou anonim. Cele 2 personaje principale, David Dunn (Bruce Willis) și Elijah Price (Samuel L. Jackson) sunt cireașa de pe acest frumos tort, numit Unbreakable. David nu vrea să conștientizeze ce puteri stau ascunse în trupul său, Elijah fiind cel care-l ajută să-și dea seama care îi este adevărata natură. Aceasta nu-i o poveste clasică despre și cu super-eroi, veți vedea cu ochii voștri, pentru că David nu vrea să accepte că există în el ceva mai special. Refuzul încăpățânat de a conștientiza situația îl îndepărtaseră de soție și copil, dovedindu-se încă o dată că doar împăcat cu tine însuți, poți să te simți în largul tău cu ceilalți. Drama sa interioară este foarte bine redată de Bruce Willis, care face din nou un rol neașteptat de bun, în care personajul său se consumă psihic și nu fizic. Cine vede titlul și actorul principal presupune (greșit) că e vorba de bătăi și chestii de genul, dar nu e adevărat, filmul e mult mai profund și complex de-atât. Până și numele său, David Dunn, este specific identităților secrete pe care le au eroii, fiind aliterativ precum Peter Parker, Bruce Banner sau Clark Kent.

u10

Nu uita sa citesti

Bad Boys for Life

Spies in Disguise

Elijah Price reprezintă o influență extrem de importantă în film, iar relația sa cu David evoluează în mod surprinzător. Supranumit și „Mr. Glass” din cauza oaselor sale ca de sticlă, Elijah este catalizatorul ce înlesnește dezvoltarea super-eroului a cărui singură slăbiciune este apa. Shyamalan s-a jucat foarte subtil cu acest motiv al sticlei, multiple scene referitoare la „Mr. Glass” fiind strâns legate de aceasta: după ce este născut, cinefilul îl vede pentru prima oară reflectat într-o oglindă, iar ulterior, imaginea sa de copil cu mâna ruptă se vede reflectată în ecranul televizorului. Odată adult, scenele care implică acest element nu se răresc, din contră: când îi lasă mesaj lui David Dunn, alege să i-l prindă cu ștergătorul de parbriz, iar apoi i se poate vedea imaginea reflectată în sticla unei rame din galeria sa de artă. Până și bastonul de care se sprijină este făcut din sticlă (idee propusă chiar de Samuel L. Jackson, cel care interpretează personajul). De mult nu m-a mai captivat atât de tare acest actor, cred că de la rolul făcut în Django Unchained, unde-i de-o răutate și ticăloșie rare.

u5

Pe lângă cei doi actori care-s pilonii poveștii, veți mai remarca și prezența lui Robin Wright Penn în rolul soției lui David, Audrey, și a lui Spencer Treat Clark, în rolul lui Joseph Dunn, copilul care crede cu încăpățânare că tatăl său nu e ca toți oamenii. De asemenea, regizorul Shyamalan are o scurtă apariție în rolul traficantului de droguri pe care-l percheziționează Dunn la stadion. Recomand acest film pentru că are o poveste mult prea interesantă pentru a fi ratată, 2 actori superbi în rolurile principale și un regizor care știe cum să creeze atmosfera perfectă în filmele sale, cea care te prinde și îți stârnește curiozitatea din ce în ce mai tare. Și să nu uit muzica, ce se împletește armonios cu imaginile, reușind să te uimească la fiecare pas. Vă las aici o piesă și vă urez vizionare plăcută, în cazul în care veți dori să vedeți Unbreakable:

[review]

[rwp-review id=”0″]

 

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar