Călătoria care a dus la lansarea filmului Backrooms a început în mai 2019, odată cu celebra fotografie postată pe 4chan, care înfățișa un spațiu de birouri gol și ponosit, cu tapet galben decolorat și o lumină fluorescentă neliniștitoare. Cu toate acestea, s-ar putea spune că senzația vagă de pericol tăcut care părea să pândească dincolo de limitele percepției noastre nu a prins cu adevărat contur în imaginația publicului decât odată cu apariția pandemiei de COVID-19. Pentru mulți dintre cei din generația online, pandemia a amplificat și popularizat sentimentul de deconectare emoțională transmis de acea imagine. A trăi prin izolarea și incertitudinea carantinei a însemnat să navighezi într-un mediu care părea familiar, dar lipsit de suflet, pustiu, dar amenințător, real, dar în același timp ireal.
Cel care a transformat acest concept într-un fenomen a fost Kane Parsons, care avea doar 16 ani când a început să creeze seria Backrooms de pe YouTube, punând astfel bazele universului acestei francize aflate în plină dezvoltare. Impresionat de succesul proiectului, studioul A24 i-a oferit lui Parsons un buget de aproximativ 10 milioane de dolari și o distribuție care include doi actori nominalizați la Oscar pentru a transforma Backrooms într-un lungmetraj.
Reacția fiecărui spectator la Backrooms depinde aproape în totalitate de cât de mult îl neliniștește să privească personaje care se furișează prin spații goale. Pentru că există multe astfel de scene. Depinde, de asemenea, de cât de confortabil este cu incertitudinea și ambiguitatea. Pentru că și acestea abundă. Backrooms este un film de atmosferă care încearcă să exploreze sentimente complexe ce, prin natura lor, nu pot fi explicate pe deplin. Avem impresia că Parsons știe exact ce se întâmplă în universul său, însă a ales să construiască mai degrabă un mozaic de senzații și idei decât o poveste care oferă răspunsuri clare.
Parsons știe să creeze o atmosferă apăsătoare. La fel ca seria originală de pe YouTube, filmul este plasat în anii ’90, o alegere inspirată care transformă imaginile într-un trecut amenințător și neclar, de dinaintea erei internetului. Scenograful Danny Vermette creează un mediu fascinant și neobișnuit, în care fiecare încăpere poate semăna cu precedenta sau poate fi complet diferită. Obiectele par pe jumătate îngropate în pereți, intrările au câte trei mânere, indicatoarele sunt răsturnate, iar camere aparent goale ascund detalii bizare care sugerează că ceva este profund greșit.
Parsons înțelege foarte bine cum să creeze presiune și este suficient de inteligent încât să știe că un lungmetraj trebuie să se concentreze mai mult pe personaje decât pe mitologia universului său.
Pentru spectatorii care nu sunt familiarizați cu mitologia Backrooms, filmul sugerează că spațiul este o manifestare a traumelor și amintirilor subconștiente ale lui Clark (Chiwetel Ejiofor), proprietarul unui magazin de mobilă cu tematică pirat. După ce soția l-a părăsit, parțial din cauza problemelor sale cu alcoolul, Clark este consumat de furie și începe terapia cu Mary Kline (Renate Reinsve). Relația dintre cei doi stă la baza întregii povești, însă analiza psihologică propusă de scenariu pare uneori forțată și prea explicită.
Chiwetel Ejiofor demonstrează încă o dată de ce este unul dintre cei mai buni actori ai generației sale. El reușește să transmită, fără excese, sentimentul de teamă și deconectarea treptată de realitate pe măsură ce personajul său devine tot mai obsedat de explorarea Camerelor din Spate. Alături de el, Lukita Maxwell și Finn Bennett contribuie la unul dintre cele mai tensionate și înfricoșătoare momente ale filmului.
Imaginea realizată de Jeremy Cox valorifică excelent vastitatea acestor spații pustii, transformând culoarele și camerele galbene într-un coșmar vizual hipnotic. Chiar și scenele de terapie sunt filmate astfel încât să creeze disconfort, prin unghiuri neobișnuite și spații goale care domină cadrul.
La fel de eficientă este și coloana sonoră, realizată de Parsons împreună cu compozitorul canadian Edo Van Breemen. Sunetele și zgomotele care se infiltrează constant în fundal devin o prezență neliniștitoare și demonstrează încă o dată că Parsons este un cineast cu multiple talente. La doar 20 de ani, el dovedește un instinct remarcabil pentru atmosferă și tensiune.
Backrooms conține foarte puține sperieturi clasice. În schimb, Parsons alege calea mai dificilă, mizând pe anxietate spațială, pe disconfort psihologic și pe puterea sunetului.
Distribuit de Vertical Entertainment, Backrooms a ajuns în cinematografe. Vizionare plăcută!
