Back to Black este un film biografic bazat pe viața cântăreței și compozitoarei britanice Amy Winehouse, interpretată de Marisa Abela. Regizat de Sam Taylor-Johnson și scris de Matt Greenhalgh, filmul îi mai are în distribuție pe Jack O’Connell, Eddie Marsan și Lesley Manville.
Am văzut Back to Black la Cinema City mulțumită invitației primite de la Ro Image 2000 și Cinema City.
Succesul fenomenal, o moarte tragică și timpurie, crearea unui stil aparte de a cânta și a unui look neobișnuit – sunt multe lucruri de luat în calcul atunci când spui povestea fenomenului muzical Amy Winehouse. Dar, în filmul Back To Black al lui Sam Taylor-Johnson, viața scurtă și strălucitoare a lui Winehouse este redusă, în esență, la o poveste de dragoste toxică.
Amy (Abela) este văzută pentru prima dată ca o adolescentă din nordul Londrei, acasă cu tatăl ei, taximetristul Mitch (Eddie Marsan) și bunica ei, Cynthia (Lesley Manville), inclusiv o scenă cu prietenii care se bucură de un cântec tradițional ebraic în jurul pianului – de altfel singurul moment în care filmul adoptă această abordare folclorică a identității evreiești a lui Amy, care ulterior abia dacă este menționată. Amy încântă apoi adunarea cântând „Fly Me To The Moon”, arătându-și talentul muzical și vocea puternică.
Filmul trece rapid prin abilitatea lui Amy de a extrage din dezamăgirile romantice (cum ar fi un iubit recalcitrant și timid) material pentru cântece, semnarea ei de către Nick Shymansky (Sam Buchanan) și o serie de spectacole triumfătoare la Londra. După numai 20 de minute, Amy este o artistă de succes și are deja elementele de bază ale look-ului distinctiv de fată sălbatică.
Back To Black își găsește ritmul și o izbucnire distinctă de energie atunci când Amy se află în localul The Good Mixer din Camden și intră în scenă Blake Fielder-Civil (Jack O’Connell), provocând scântei.
Relația din ce în ce mai tulbure a cuplului devine de aici încolo centrul atenției, în timp ce alte figuri din viața ei se retrag în fundal, iar mama ei, Janis (Juliet Cowan), apare foarte puțin. O excepție este Cynthia, bunica lui Amy, văzută în timp ce îi aranjează cu grijă coafura caracteristică nepoatei sale. Există o căldură convingătoare între Abela și Manville.
În ceea ce-l privește pe Mitch al lui Eddie Marsan, acesta este jovial, uneori greoi, dar în general un tată tandru și grijuliu, chiar dacă se autopromovează puțin. Diferite relatări despre cariera cântăreței – în special documentarul Amy, realizat de Asif Kapadia în 2015 – au ridicat problema cât de responsabil a fost Mitch. Dar aici, prestația simpatică a lui Marsan ajută la înlăturarea unor astfel de întrebări incomode.
Back To Black reușește cu succes să aducă cele mai cunoscute și de succes piese ale lui Amy Winehouse. Interpretările cântecelor de către Abela sunt perfecte: ea are o voce puternică și o stăpânire impresionantă a accentelor și a inflexiunilor caracteristice lui Winehouse. Abela a avut un rol foarte dificil anume să surprindă manierele familiare și adesea extreme ale lui Winehouse, dar și să aducă ceva individual rolului.
Abela redă nervozitatea și vulnerabilitatea lui Amy – și anumite gesturi cum ar fi șovăiala cu tocuri înalte, folosită cu brio într-o secvență de concert.
Mai mult decât atât, Abela are o chimie incontestabilă cu O’Connell, a cărui interpretare arată exact de ce Amy s-ar îndrăgosti de Blake.
Ceea ce filmul nu reușește niciodată să rezolve este enigma modului în care o adolescentă exuberantă, iubitoare de jazz, a ajuns să cedeze atât de rapid la autodistrugere; și nu se întreabă niciodată cum presiunile familiei și ale afacerii muzicale au afectat-o atât de mult.
Distribuit de Ro Image 2000, Back to Black a ajuns în cinematografe.
