“Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi”, magic și misterios

0

Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi” (“Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children”) este un film 3D regizat de Tim Burton după un scenariu scris de Jane Goldman, având la bază romanul semnat de Ransom Riggs.

Din distribuție fac parte – Eva Green, Asa Butterfield, Chris O’Dowd, Allison Janney, Rupert Everett, Terence Stamp, Ella Purnell, Judi Dench și Samuel L. Jackson.

“Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi”

Abia așteptam să vizionez “Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi” din două motive: primul, pentru că nu ratez niciun film în regia lui Tim Burton (unul din regizorii mei preferați) și, al doilea, pentru că, încă de la primul trailer, m-a captivat povestea și am vrut să aflu mai multe detalii despre lumea plină de mister a domnișoarei Peregrine.

02

Tim Burton nu dezamăgește nici de această dată și revine cu o nouă experiență cinematografică de neuitat. Filmul ne prezintă aventurile unui băiat de 16 ani –  Jake – care este pe cale să descopere secretele unei noi lumi.

După moartea misterioasă a bunicului său – Abraham (Abe) – Jake pleacă într-o călătorie în Țara Galilor pentru a afla dacă poveștile bunicului său despre domnișoara Peregrine și școala acesteia pentru copii înzestrați cu puteri neobișnuite sunt adevărate.

03

Ajuns pe o insulă din Țara Galilor, Jake descoperă o nouă lume, o realitate alternativă, unde domnișoara Peregrine și copiii săi trăiesc de foarte mulți ani.

Pe măsură ce află mai multe informații despre acest loc, el își dă seama că ideea de siguranță este doar o iluzie, iar pericolul se deghizează sub forma unor inamici puternici.

04

Jake va trebui nu doar să afle secretele păstrate de bunicul său, ci și să își descopere propriile aptitudini.

Așa cum știți deja, casa domnișoarei Peregrine găzduiește copii cu puteri speciale, care nu își pot găsi loc în lumea obișnuită. Puterile acestora sunt neobișnuite și, în același timp, fascinante, cum ar fi Emma Bloom (Ella Purnell), care poate controla aerul sau Enoch (Finlay MacMillan), care are capacitatea de a aduce obiecte la viață. Vă las să descoperiți restul personajelor deoarece puterile lor speciale, cu siguranță, vă vor surprinde.

07

În ceea ce privește distribuția, starurile filmului sunt, fără îndoială, tinerii actori care dau viață copiilor speciali. Eva Green o interpretează pe domnișoara Peregrine, iar Samuel L. Jackson este impecabil în rolul personajului negativ – înfiorătorul Barron. O surpriză foarte plăcută a fost să o revăd pe Judi Dench, însă mi-aș fi dorit să aibă mai multe replici.

06

Cu ajutorul unui scenariu excelent scris și a unor efecte vizuale impresionante, Tim Burton ne introduce în atmosfera misterioasă a filmului și ne face să ne dorim să aflăm mai multe amănunte despre universul domnișoarei Peregrine. Filmul este sumbru și învăluit de mister, în stilul caracteristic al lui Tim Burton, la care se adaugă o coloană sonoră impecabilă, amplificând, astfel, atmosfera magică a peliculei.

“Copiii domnişoarei Peregrine: Între două lumi” poate fi vizionat în cinematografele din România începând cu 30 septembrie 2016. Filmul este distribuit de OdeonFilm. Vizionare plăcută!

poster

[review]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar