Cu ce Ți-am greșit noi, Doamne?

Are românul o vorbă, după muncă, și răsplată. Așa că ieri mi-am primit răsplata la Grand Cinema & More, unde am avut onoarea, zic bine, să vizionez în avanpremieră cea mai bună comedie franțuzească a ultimilor ani – Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu?, titlu tradus foarte inspirat la noi prin Cu ce ți-am greșit noi, Doamne?. Cei de la Odeon Cineplex nu s-au rezumat doar la aducerea filmului pe ecranele noastre, ci i-au și invitat pe regizorul Philippe de Chauveron și pe actorul Medi Sadoun în România, pentru a promova filmul. Evenimentul a început cu o sesiune de fotografii și autografe, unde 2 francezi extrem de amabili (și foarte talentați aveam să aflu asta aseară), deloc înfumurați sau înconjurați de gărzi de corp au semnat afișe pentru cinefilii veniți la film, au stat cuminți la poze, ba chiar au și glumit. Doamna Irina Margareta Nistor a fost și ea prezentă la eveniment, făcând pe translatorul la conferința ce a urmat după vizionarea filmului, în timpul căreia cei 2 artiști au răspuns întrebărilor puse din public. Totul s-a încheiat cu aplauze furtunoase pe care ei le-au meritat cu prisosință, judecând după rezultatul muncii lor.

Mulțumindu-le din nou celor de la Odeon Cineplex pentru invitație, am de gând să vă conving să mergeți să vedeți la cinema filmul ăsta, că-i dat naibii de bun! De ce insist să mergeți la cinema? Pentru că această producție va crea o atmosferă grozavă în care veți râde în hohote, nu doar la glumele din film, ci și la auzul altor persoane al căror râs mai ieșit din comun vă va amuza cumplit (mulțumesc, draga mea prietenă, pentru râsul tău). Revenind la film, să vorbim puțin despre subiectul său: un cuplu de burghezi francezi, catolici, foarte cumsecade, dar cu ceva prejudecăți, se confruntă cu un scenariu incredibil: toate cele 4 fiice se căsătoresc (sau sunt pe cale să o facă) cu francezi de origini străine, mai pe scurt, cu fii de imigranți. Dar când dragostea e mare, nu prea ai ce să faci, decât să accepți ce vor copiii tăi, sperând că ei știu ce fac; astfel, Marie și Claude Verneuil se trezesc a fi norocoșii socri a 3 gineri de origini complet diferite: unul e chinez, unul arab, celălalt evreu. Colac peste pupăză, fiica cea mică vrea să se căsătorească cu Charles, un francez de origine africană.

Pe cât de originală este premisa filmului, pe atât de genial este rezultatul: scenariul de care s-a ocupat tot Philippe de Chauveron alături de Guy Laurent este delicios, glumele vin în valuri, iar umorul se lipește de absolut orice fază. Fie ele poante sau pur și simplu scene de un comic absolut, toate m-au făcut să râd cu o poftă incredibilă. Și nu doar pe mine, toată sala hohotea, mie mi-au și dat lacrimile de la atâta râs, ca să nu mai spun că mă dureau și obrajii. Amestecul de nații a provocat niște faze absolut criminale: fiind atâtea culturi la mijloc și religii, prejudecățile nu lipsesc, iar acolo unde sunt prejudecăți, sunt și bancuri multe. Cel mai mult mi-a plăcut ironia filmului: chiar și care suferă de pe urma prejudecăților, au prejudecăți la rândul lor. La cine te aștepți să fie tolerant, tocmai acela îți va întoarce spatele. Povestea este de un umor cum rar am mai văzut, de aceea nu pot să mă opresc din laude; căsătoriile celor 3 fete, planurile pentru nunta celei de-a 4-a, obstacolele pe care le întâmpină îndrăgostiții din cauza socrilor prea încuiați la minte câteodată dau naștere unor evenimente memorabile în film. Musai trebuie să-l vedeți.

Pe lângă scenariul care-i excelent scris, trebuie să menționez și actorii: Ary Abittan (David), Medi Sadoun (Rachid), Frédéric Chau (Chao) și Noom Diawara (Charles) sunt cei 4 aleși ai fetelor Verneuil – toți au câte ceva ce-i scoate în evidență, ceva care-i diferențiază de ceilalți (pe lângă origini sau religie, desigur): unul e mai mâncăcios și aiurit, altul e foarte înfipt și cam arățăgos, unul e mai diplomat și cam lingușitor, altul e foarte comic și mereu cu zâmbetul pe buze. Toți se achită minunat de roluri, iar faza cu imnul Franței este fabuloasă, preferata mea, m-aș fi pus pe jos ca în Tom și Jerry și aș fi dat cu pumnii în podea de la atâta râs. Fetele nu se lasă nici ele mai prejos, toate-s frumoase și delicate, dar cel mai bine este reliefat personajul lui Elodie Fontan, Laure, ceea ce e și normal pentru că ea urmează să se căsătorească și acțiunea filmului se învârte în jurul acestei ultime nunți din familia Verneuil. Dar și Frédérique Bel (Isabelle), Julia Piaton (Odile) și Emilie Caen (Ségolène) merită toate aplauzele. Însă cireșele (pentru că-s 2, trebuie să recunosc) de pe tort sunt cuscrii: soții Verneuil și soții Koffi, părinții lui Charles.

Desigur, Christian Clavier (Claude) și Chantal Lauby (Marie) ies în evidență pentru că mai mult accent se pune pe încercarea lor de a accepta toți ginerii care aduc nuanța atât de pregnantă de multiculturalitate familiei lor. Dar Pascal N’Zonzi (André) și Salimata Kamate (Madeleine) sunt un plus fantastic al poveștii, ei sunt, cum a zis și Charles, familia Verneuil, doar că neagră. Cel puțin cei 2 socri sunt identici, cu prejudecăți și fixații și neveste care să-i mai aducă cu picioarele pe pământ. Asta nu înseamnă că ei sunt personaje negative, nici vorbă. Dar aduc, let’s face it, sare și piper unui film care n-ar fi fost la fel de reușit fără prezența celor 2 tați încăpățânați și cam afurisiți. Analiza socială a familiei Verneuil și a noilor săi membri redă foarte bine felul în care oamenii se judecă unii pe alții în funcție de culoare sau religie, deși, din fericire, cei cu suficientă minte în cap ajung să-și dea seama că n-are niciun rost să respingi pe cineva pe motiv de culoare sau limbă, pentru că personalitatea e cea care contează. E foarte amuzant să-mi imaginez cum asta s-ar putea întâmpla chiar acum, undeva prin Franța, unde sunt cele mai multe căsătorii mixte.

A, să nu uit: muzica este minunată, cu influențe africane care-i dau o savoare aparte, și vă invit să vedeți trailer-ul în română. Vizionare plăcută!

[review]

[rwp-review id=”0″]