Eliza Graves. Sau Azilul Groazei. Sau poate cel mai bun thriller al anului.

79

Ești medic și vrei să faci nițică practică la un ospiciu renumit, așa că alegi Stonehearst Asylum ca locație. Te întâmpină un administrator căruia îi sclipește nebunia în ochi, are o față hâdă și instinctul îți spune că ceva e în neregulă cu el, dar în loc să faci stânga împrejur în fața porții grele de fier, tu insiști să intri în sanatoriul învăluit de negură. Directorul spitalului, dr. Lamb, e un bărbat prezentabil, politicos, dar direct. Nu te ia cu ocolișuri, vrea să știe ce cauți aici și, mai ales, de ce. Te bâlbâi un pic și încerci să-i explici că asta e menirea ta, să-i ajuți pe cei nefericiți și mizerabili, să le alini durerea; el te privește cu suspiciune și parcă nu-i vine a crede, dar te acceptă și te ia cu el să faceți vizite bolnavilor. Ești surprins să vezi că dr. Lamb nu are metode crude prin care să încerce vindecarea bolnavilor, ba chiar ți se pare că le cântă în strună și ar vrea să-i lase așa, nebuni. La urma urmei, „mai bine un cal fericit decât un om nenorocit,” nu? Totuși ceva te neliniștește, ți se pare ție că ceva nu-i la locul lui, dar te lași condus prin clădirea spațioasă și mai tragi cu urechea la ce se întâmplă. Însă vine momentul când îl contrazici pe doctor și începi să-ți dai seama că nu ești neapărat de-acord cu metodele lui; dar chiar atunci el începe să-ți vorbească despre cazul unei frumoase și gingașe femei ce suferă de isterie și te întreabă pentru ce tratament ai opta tu. Și atunci o vezi: superbă, pierdută în notele unui pian.

eg7

Cam așa începe thriller-ul Eliza Graves, care ni-l prezintă pe Edward Newgate, un medic tânăr venit la Stonehearst Asylum pentru a căpăta niște experiență. Cel puțin așa zice el. Distribuit de România de către cei de la Intercomfilm, filmul a rulat în avanpremieră aseară, 10 noiembrie, la Grand Cinema & More, și va apărea în cinematografe începând cu data de 14 noiembrie. Recomandarea mea? Mergeți să-l vedeți, este un thriller desăvârșit, în care frumoasa poveste de dragoste dintre un doctor și o pacientă se îmbină cu atmosfera gotică și tulburătoare specifică scrierilor lui Edgar Allan Poe. Căci scenariul are la bază o povestire a sa nu foarte cunoscută, The System of Doctor Tarr and Professor Fether.

eg8

Deși sunt foarte pasionată de ceea ce-a scris Poe, mai ales de short stories, pe care le-am citit în proporție de 90%, de aceasta nu am auzit până acum și chiar sunt curioasă să dau de ea. Deci nu pot să spun cât din povestea originală este respectat în film, dar pot să mă declar fascinată de un film covârșitor prin mesaj și prin situațiile limită în care își pune personajele, care nu-s așa ușor de definit și înțeles, din contră, toate au un secret, toate au părți bune și… nebune. Pentru că cei care conduc ospiciul la momentul sosirii lui Newgate sunt, de fapt, foștii pacienți.

eg10

Eliza Graves, cea care dă nume filmului, este o enigmă pentru doctorul Newgate, cum e și pentru cinefili; pe cât e de frumoasă și suavă, pe atât de rațională pare. Doar contactul fizic pare să declanșeze crize de anxietate care o fac să-și piardă controlul mâinilor și luciditatea, fapt care îngreunează orice fel de apropiere pe care o încearcă Newgate, vizibil fascinat de această pasăre rară. Kate Beckinsale face un rol pe măsura splendorii sale, reușind să-și facă personajul credibil, care stârnește empatie, dar și curiozitate. N-am mai văzut-o de mult timp într-un rol atât de bine conturat și hipnotizant; nu degeaba tânărul doctor e nebun după ea și nu vrea să plece de acolo singur, cu riscul de a fi și el întemnițat.

eg11

Silas Lamb (Ben Kingsley) este personajul cel mai puternic al filmului, e nebunul care a preluat conducerea, dar viziunea sa e mult mai blândă și mai umană decât a fostului director, dr. Salt, care era doctor cu acte în regulă. El își creează o utopie la Stonehearst, care însă nu va sfârși prea bine. La un moment dat, Newgate spune că nimic nu e mai rău decât nebunia, căci ea îi răpește omului judecata, simțurile, duce la atrofierea morală și fizică a acestuia, dar la finalul filmului, când afli de ce-ul lui Silas, stai și te gândești: unde se sfârșește rațiunea și începe nebunia? Am ajuns la concluzia că Newgate se înșela, există ceva mai rău decât nebunia: răutatea și cruzimea de pe urma cărora suferă cei ce nu se pot apăra.

eg2

De cealaltă parte, dr. Salt, interpretat de Michael Caine, este directorul sănătos din punct de vedere mental, dar care nu-și dă seama că metodele sale sunt barbare și că nu prin tortură sau confruntarea cu frica cea mai mare poți să vindeci o minte bolnavă. Încercând să distrugi doar frica, ajungi să anihilezi de fapt și omul. Mi-a plăcut tare mult contrastul dintre cei 2 doctori, cel original și cel falsificat, pentru că amândoi au defecte monstruoase, deși au, în sinea lor, scopuri cât de cât nobile. Talentul scenaristului Joe Gangemi s-a văzut prin crearea unei antinomii între 2 personaje jucate de 2 titani ai cinematografiei, care se confruntă în multe momente și te uimesc prin deciziile luate și motivele adiacente.

eg9

Nu uita sa citesti
Related Posts

Pentru că devine din ce în ce mai greu să știi cui să-i ții partea, lui Lamb sau lui Salt, povestea ne mai oferă un al treilea pion, doctorul Newgate, tânărul care poate salva atât pacienții, cât și doctorii din Stonehearst Asylum. Personajul lui Jim Sturgess este foarte sufletist, candid, el chiar crede în noțiunea de bine și vrea cu orice preț să ajute. Demonstrează cu fiecare ocazie că o vorbă bună dă mai multe roade decât o terapie cu electroșocuri sau alte tratamente sinistre, și nici măcar când e în pericol de moarte nu vrea să capituleze sau să se îndepărteze de principiile sale.

eg3

Ori de frumoasa Eliza, care începe, la rândul ei, să țină la el și să-l admire. Mai avem un actor care se remarcă și al cărui rol are o importanță destul de mare pentru desfășurarea acțiunii, anume David Thewlis (administratorul Mickey Finn). Personaj grosolan și bănuitor, el e mâna dreaptă a doctorului Lamb, dar se simte amenințat de venirea lui Newgate și încearcă mereu să-l facă să cedeze. El e probabil singurul care intuiește că și tânărul are un secret, un motiv bine întemeiat pentru care vrea să rămână în ospiciu, deși lucrurile-s cu susul în jos.

eg6

Am vorbit de personaje, să mai spun câte ceva și despre regie – Brad Anderson este cel care s-a ocupat de regizarea filmului, rezultatul fiind mai mult decât convingător. Pe el îl știam de când am văzut El Maquinista, un alt film genial pe care vi-l recomand neapărat; deși mă așteptam ca producția să fie de super calitate, m-am bucurat să-mi văd așteptările depășite. Cadrele din pădure sunt superbe, cele din camerele de tortură îți dau fiori, flashback-urile te sperie, ba chiar te îngrozesc pentru că-ți arată ce fiare pot fi unii „oameni” și cât de oarbă a putut fi știința cândva.

eg4

Povestea are un potențial extraordinar datorită combinației interesante dintre romance și thriller, cu nuanțe gotice, rezultatul fiind unul foarte special și demn de urmărit. La filmul ăsta n-ai cum să te plictisești pentru că suspansul e la el acasă și întorsăturile de situație sunt nenumărate, veți rămâne ca trăsniți la final. Fiind cea mai „nebună poveste de dragoste”, Eliza Graves merită măcar o vizionare, sunt sigură că vă va ține cu sufletul la gură. Iar la final veți fi mulțumiți de alegerile scenaristului și poate că-i veți da dreptate, deși m-aș fi așteptat la ceva și mai trist, dată fiind sursa de inspirație pentru scenariu.

eg1

Frumos scris, inteligent realizat, remarcabil jucat și plasat în superba epocă victoriană, acest film vă va cuceri. Până la urmă, oricine poate pierde controlul, dar când se întâmplă asta, numai la un sanatoriu să nu fii, căci se poate dezlănțui iadul. Însă dacă e să fie, măcar să răsune un pian în depărtare sau poate o vioară, căci muzica poate salva un suflet.. Vă las aici un preview al soundtrack-ului acestui film. Enjoy!

[review]

[rwp-review id=”0″]

 

79 Comentarii
  1. Qhbmlz spune

    order desloratadine – buy beclamethasone paypal order ventolin 2mg pill

  2. Puggjy spune

    medrol 4 mg over the counter – buy cheap loratadine brand azelastine 10ml

  3. Pineal XT reviews spune

    Most of the things you mention happens to be supprisingly precise and that makes me wonder the reason why I hadn’t looked at this in this light before. This particular piece really did turn the light on for me personally as far as this specific topic goes. Nonetheless there is actually 1 point I am not too comfy with and while I attempt to reconcile that with the actual core idea of the issue, let me observe what the rest of your readers have to point out.Nicely done.

  4. Nytfxo spune

    order albuterol online – buy theo-24 Cr without prescription buy theophylline 400 mg pills

  5. Qftdrr spune

    ivermectin buy – aczone online cefaclor online order

  6. Giwhzi spune

    buy clindamycin paypal – buy generic vantin over the counter purchase chloromycetin sale

  7. Sugar Defender spune

    Wonderful paintings! That is the kind of information that are supposed to be shared around the net. Shame on Google for now not positioning this put up higher! Come on over and visit my web site . Thank you =)

  8. Iacmsn spune

    order zithromax pill – order tinidazole generic generic ciprofloxacin 500mg

  9. Ewslza spune

    cheap generic amoxicillin – buy amoxicillin medication order cipro pill

  10. Eosegt spune

    augmentin 375mg sale – linezolid 600mg generic baycip usa

  11. lg 43nano756qc spune

    Very interesting subject, thank you for posting.

  12. Tryerg spune

    atarax 10mg cost – buy pamelor no prescription endep 25mg brand

  13. mejores marcas sillas gaming spune

    Great post. I am facing a couple of these problems.

  14. Wqkviu spune

    clozapine canada – order glimepiride sale buy pepcid 40mg sale

  15. bulantogel spune

    I have been exploring for a bit for any high quality articles or blog posts on this kind of area . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this site. Reading this information So i’m happy to convey that I have an incredibly good uncanny feeling I discovered just what I needed. I most certainly will make certain to don’t forget this web site and give it a look regularly.

  16. Haoyjw spune

    cheap glucophage 1000mg – buy bactrim 960mg online order lincocin generic

  17. Jucrho spune

    furosemide 40mg cost – order coumadin pills capoten 25 mg oral

  18. Npljli spune

    generic flagyl 400mg – order cleocin 150mg sale order zithromax online

  19. Vsrglf spune

    ampicillin cost penicillin online buy amoxicillin pills

  20. hire a hacker spune

    Thanks for sharing superb informations. Your web-site is very cool. I’m impressed by the details that you have on this web site. It reveals how nicely you understand this subject. Bookmarked this web page, will come back for extra articles. You, my pal, ROCK! I found just the info I already searched all over the place and just could not come across. What an ideal web site.

  21. Mciogy spune

    buy cheap generic valacyclovir – buy cheap generic nemasole buy zovirax 800mg

  22. Hrkubw spune

    flagyl 200mg pill – clindamycin generic buy zithromax tablets

  23. Ykwiwc spune

    ciplox canada – order ciprofloxacin pill order erythromycin 500mg pill

  24. Kemyrj spune

    baycip over the counter – myambutol cost augmentin online

  25. Vaptok spune

    order ciprofloxacin 500mg online cheap – order ciprofloxacin 500mg online cheap order amoxiclav pill

  26. iphone hackers for hire spune

    I believe that is among the most significant information for me. And i’m satisfied studying your article. However should observation on few common issues, The web site taste is perfect, the articles is in point of fact excellent : D. Just right job, cheers

  27. Bgfhsb spune

    order generic ampicillin purchase ampicillin without prescription buy amoxicillin tablets

  28. Dtkmxi spune

    finasteride 5mg cheap cost finasteride 5mg diflucan 200mg generic

  29. Fwtpye spune

    simvastatin cheap purchase valtrex pills buy valtrex 500mg pill

  30. Epqxqg spune

    sumatriptan 25mg tablet buy cheap generic levofloxacin levaquin 500mg drug

  31. hire a hacker uk spune

    whoah this blog is excellent i love reading your articles. Keep up the good work! You know, lots of people are searching around for this info, you can help them greatly.

  32. Fizwcg spune

    flomax usa flomax 0.2mg tablet order celecoxib 200mg generic

  33. Ucdeoq spune

    esomeprazole 20mg over the counter order generic topamax 100mg topiramate medication

  34. Awjuko spune

    order mobic for sale meloxicam 15mg generic celecoxib 200mg pill

  35. Flrrvm spune

    reglan over the counter order generic cozaar order cozaar 50mg for sale

  36. Qcasxn spune

    methotrexate 2.5mg pills buy generic methotrexate 2.5mg buy warfarin sale

  37. Oxfvji spune

    buy methylprednisolone 8mg methylprednisolone 16mg over counter medrol pills

  38. Cxhybt spune

    buy lopressor 50mg cheap metoprolol metoprolol online

  39. Jujiwl spune

    cyclobenzaprine oral buy lioresal pills buy ozobax tablets

  40. Cohtrw spune

    buy omeprazole 10mg sale order prilosec online cheap omeprazole price

  41. Plpxjq spune

    motilium online order order motilium sale order tetracycline

  42. Qpidcv spune

    norvasc price order norvasc pill cheap amlodipine 10mg

  43. Jqoepj spune

    purchase lipitor generic atorvastatin 20mg generic atorvastatin buy online

  44. Jqfkuq spune

    buy generic acyclovir acyclovir 800mg for sale allopurinol buy online

  45. Tuwvvm spune

    buy glucophage pill order metformin 1000mg generic order metformin 1000mg pill

  46. Vqjfyi spune

    priligy 90mg drug cytotec for sale online purchase misoprostol pill

  47. Sqmmhh spune

    buy loratadine generic brand loratadine buy claritin no prescription

  48. حفاظ ساختمان spune

    Excellent beat ! I would like to apprentice while you amend your site, how could i subscribe for a blog website? The account aided me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast provided bright clear idea

  49. Niscfb spune

    cialis coupon cialis 20mg brand buy generic cialis

  50. Heduok spune

    order levitra 10mg online brand levitra 10mg vardenafil 20mg pill

  51. Abglks spune

    free slots online free spins no deposit casino play poker online free no sign up

  52. Venojf spune

    order rybelsus generic semaglutide 14mg price rybelsus 14mg sale

  53. Bydbgm spune

    purchase monodox generic order doxycycline 100mg doxycycline usa

  54. Vajwmk spune

    order sildenafil sale buy generic viagra 100mg viagra mail order us

  55. Atvwuf spune

    order furosemide 100mg without prescription buy generic furosemide 40mg lasix 40mg canada

  56. Euwjuq spune

    clomid 100mg usa buy clomid pill clomid 50mg us

  57. Ynbaub spune

    levothyroxine online order order synthroid for sale buy levothyroxine cheap

  58. Aspkqb spune

    oral omnacortil buy prednisolone 40mg without prescription order prednisolone 20mg pill

  59. Nfleez spune

    augmentin 1000mg sale buy clavulanate cheap order augmentin 625mg online

  60. Keqgmd spune

    ventolin inhalator online purchase albuterol sale generic asthma pills

  61. Bupecx spune

    oral rybelsus semaglutide usa rybelsus 14 mg cost

  62. Kpvauf spune

    brand isotretinoin 10mg order isotretinoin 20mg for sale where can i buy accutane

  63. Apxwrr spune

    order prednisone 20mg pills deltasone over the counter prednisone 20mg ca

  64. Srrcwk spune

    zanaflex drug tizanidine pills buy zanaflex sale

  65. Jszwho spune

    cheap levoxyl tablets cheap levoxyl pill oral synthroid 150mcg

  66. Ccjcaw spune

    amoxicillin order online buy amoxil without a prescription order amoxil 250mg sale

  67. Nlipqh spune

    omnacortil oral prednisolone 40mg tablet buy prednisolone 20mg pills

  68. Tqgkbo spune

    buy furosemide 100mg pill buy lasix 40mg

  69. Ooalos spune

    azithromycin 500mg without prescription buy azithromycin pill buy azipro 250mg

  70. Female Escorts spune

    Would love to incessantly get updated great web site! .

  71. Qwrrdh spune

    buy neurontin 600mg for sale buy neurontin paypal

  72. Dbnljv spune

    order generic amoxil buy amoxil 500mg generic buy amoxil without a prescription

  73. Izccbe spune

    buy isotretinoin sale order isotretinoin 40mg pill isotretinoin 10mg us

  74. Premier Pools Tallahassee maintenance spune

    Would you be excited by exchanging hyperlinks?

  75. Mwvgkz spune

    top selling sleep aids buy generic phenergan 10mg

  76. Czjzod spune

    different types of allergy medicine prescription medication for severe allergies allergy pills non drowsy

  77. tlover tonet spune

    Great post, you have pointed out some fantastic details , I besides believe this s a very superb website.

  78. Avramescu Alexandru Virgil spune

    M-ai omorat. La ce sa merg saptamana viitoare?! La acest film, sau la comedia frantuzeasca?

    1. Carla spune

      Asta i super, dar comedia aia e ceva unic!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata