FAST & FURIOUS: HOBBS & SHAW – In curând la cinema

1

După opt filme care au strâns la box-office peste 5 miliarde de dolari în toată lumea, franciza Fast & Furious prezintă acum primul film de sine-stătător în care Dwayne Johnson și Jason Statham își reiau rolurile precedente, Luke Hobbs, respectiv Deckard Shaw, și pornesc într-o misiune independentă de franciză în FURIOS ȘI IUTE: HOBBS & SHAW, dar care continuă o parte din povestea filmului anterior.

Încă de prima dată când s-au înfruntat în Furios și iute 7, Hobbs, omul legii, un agent loial al Serviciului American de Securitate Diplomatică, și Shaw, fost agent operativ de elită, cei doi au avut schimburi acide de replici, dar și de lovituri fizice nemiloase în încercările de a se elimina unul pe celălalt.

Dar, când un anarhist cu abilități augmentate prin genetică computerizată, Brixton (Idris Elba) preia controlul unei arme biologice care ar putea altera umanitatea pentru totdeauna, și căruia nu îi poate face față nici măcar un agent MI6 rebel, genial și neînfricat, care se întâmplă să fie chiar sora lui Shaw (Vanessa Kirby), cei doi dușmani de moarte vor fi nevoiți să lucreze împreună pentru a-l doborî pe singurul individ care pare să fie mai periculos decît ei.

Furios și iute: Hobbs & Shaw aruncă în aer ușa către un nou drum din universul Fast & Furious, și duce acțiunea și suspansul în jurul lumii, de la Los Angeles la Londra, și de la peisajul toxic din Cernobîl până în luxuriantul peisaj din Samoa.

Regizat de David Leitch (Deadpool 2), după un story care îi aparține lui Chris Morgan, scenarist cu lungă experiență în franciza Fast & Furious, cu un scenariu scris de Morgan și de Drew Pearce (Mission: Impossible-Rogue Nation, Iron Man 3), filmul e produs de Johnson, Statham, Morgan și Hiram Garcia. Producători sunt Dany Garcia, Kelly McCormick, Ethan Smith, Ainsley Davies și Steven Chasman.

 

 

Sursă: Ro Image 2000

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

1
Postează un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
catalina Recent comment authors
catalina
Vizitator

abia astept sa vad si aceasta parte.am inteles ca au facut acest film ca sa amane fast and furious cu inca un an pentru filmari. am citit mai multe informatii despre seria filmelor pe PortalulTauTV.com