“Jason Bourne” este un film american regizat de Paul Greengrass după un scenariu scris de Greengrass și Christopher Rouse. Pelicula reprezintă al cincilea film din seria “Bourne” și un sequel pentru “The Bourne Ultimatum”.
Din distribuție fac parte – Matt Damon, Tommy Lee Jones, Alicia Vikander, Vincent Cassel, Julia Stiles și Riz Ahmed.
Am vizionat filmul la Grand Cinema Băneasa și m-am bucurat să îl văd pe Matt Damon revenind într-unul din cele mai cunoscute roluri ale sale – Jason Bourne. Paul Greengrass, regizorul filmelor “The Bourne Supremacy” și “The Bourne Ultimatum”, se alătură lui Damon în noul capitol din franciza studiourilor Universal Pictures.
Înainte să vorbesc despre “Jason Bourne”, haideți să ne reamintim ce s-a întâmplat în primele filme din serie. Universal Pictures a lansat un clip în care Matt Damon face o recapitulare a evenimentelor din seria “Bourne”.
Așa cum știm deja, Jason Bourne suferă de amnezie și este în căutare de răspunsuri, dorind să își afle trecutul. Acum, Bourne descoperă cine este în realitate și află adevăruri dureroase din trecutul său.
În “Jason Bourne”, la câțiva ani de la evenimentele din “Bourne Ultimatum”, Bourne se ascunde în Grecia, participând la numeroase meciuri de box; ceea ce ne arată că nu poate să renunțe în totalitate la viața violentă cu care s-a obișnuit. Totul se schimbă atunci când își face apariția Nicky Parsons (Julia Stiles). După ce a obținut informații importante legate de programul Treadstone, aceasta se întâlnește cu Bourne în Grecia. Însă CIA-ul este pe urmele lor și, astfel, începe o urmărire cu turbulențe.
Din CIA fac parte – Alicia Vikander, actrița laureată cu premiul Oscar pentru rolul din “The Danish Girl”, care o interpretează pe Heather Lee, noul expert cibernetic al agenției, Vincent Cassel este un agent care vrea, cu orice preț, să îl ucidă pe Bourne și Tommy Lee Jones îl interpretează pe directorul CIA Robert Dewey, care vrea să îl captureze pe Jason, indiferent de consecințe.
CIA-ul urmează să lanseze un nou program – Iron Hand – în care va face parte și Aaron Kalloor (Riz Ahmed), un geniu al tehnologiei care lucrează la o nouă platformă social media denumită – Deep Dream.
Sub bagheta regizorului Paul Greengrass, “Jason Bourne” ne oferă răspunsurile pe care le așteptam și reprezintă o concluzie a unei francize foarte bine construite. Bourne descoperă adevărul, iar Heather Lee, în timp ce îi studiază dosarul, se întreabă dacă nu poate fi adus înapoi în agenție (o întrebare care capată o anume greutate datorită interpretărilor puternice din partea actorilor Matt Damon și Alicia Vikander). Totodată, reprezintă o idee foarte bine dezvoltată și vom afla răspunsul la finalul filmului.
Așa cum ne-a obișnuit deja franciza “Bourne”, avem parte de mai multe momente de acțiune, iar protagonistul acestor scene este Jason Bourne, care va trebui să își folosească toate aptitudinile pentru a scăpa cu viață dintr-o urmărire periculoasă.
Distribuția este foarte bine aleasă. Alicia Vikander aduce seriei un personaj foarte important, care este bine dezvoltat pe tot parcursul peliculei. Matt Damon revine în rolul principal, un Bourne vizibil îmbătrânit față de primul film al francizei, dar care trăiește la fel de periculos, fiind protagonistul unor scene de urmărire cu multe turbulențe. Julia Stiles se întoarce ca Nicky Parsons, iar rolul său este unul cheie. De asemenea, un personaj interesant este Aaron Kalloor, interpretat de Riz Ahmed, creatorul platformei Deep Dream. CIA dorește să folosească rețeaua pentru a supraveghea utilizatorii din întreaga lume, iar acest plan poate deveni extrem de periculos. Vincent Cassel aduce pe marile ecrane un agent fără scrupule, care se supune ordinelor șefului CIA și este dispus să facă orice pentru a-l omorî pe Bourne.
În concluzie, chiar dacă “Jason Bourne”, poate, nu este cel mai bun film al seriei, pelicula este bine realizată, cu un scenariu solid și o distribuție excelentă.
În România, “Jason Bourne” are premiera la data de 29 iulie 2016. Filmul este distribuit de Ro Image 2000. Vizionare plăcută!
[review]