Recapitulare: Ce s-a întâmplat până acum în Resident evil?

1

Bazat pe seria de jocuri cu același nume, Resident evil a lansat primul film al seriei în 2002. Starul Milla Jovovich îi dă viață lui Alice, un agent operativ al corporației Umbrella care se întoarce împotriva lor când virusul T transformă morții în zombi. Mai jos puteți să aruncați o privire asupra ceea ce s-a întâmplat până acum în cele 5 filme şi un scurt sinopsis al capitolului final.

Resident Evil (2002)

Alice se trezește într-o vilă, goală și nemaiamintindu-și nimic din ce s-a întâmplat. Vila adăpostește în subteran un tren care duce la Stup, un laborator subteran secret care aparține corporației Umbrella. Acolo îl găsește pe Spence, un tip amnezic ca ea, care a fost partenerul lui Alice în timp ce protejau Stupul. Stupul e operat de o inteligență artificială cunoscută sub numele de regina Roșie. O creație a Umbrellei, virusul T a fost furat și eliberat (aflăm mai târziu că Spencer a făcut-o). Pentru a preveni ca acest virus să nu se răspândească, regina Roșie închide laboratorul și eliberează un gaz care-i ucide pe cei infectați. Același gaz e răspunzător pentru amnezia lui Alice și a lui Spencer. Doar că gazul i-a ucis pe cei infectați, dar virusul T i-a readus la viață ca zombi.

Alice și comando-ul ei au exact trei ore la dispoziție pentru a opri super-computerul laboratorului și pentru a stopa accesul acestui virus pe Pământ. Doar Alice scapă cu viață nevătămată, în timp ce Matt Addison supraviețuiește, dar e atașat misteriosului program Nemesis. Astfel, Alice se trezește prizonieră în spitalul orașului Racoon. După ce evadează, găsește orașul Racoon în ruine. (virusul s-a răspândit și la suprafață)

Resident Evil: Apocalypse (2004)

Orașul Racoon e închis pentru a opri virusul să se răspândească. Alice se trezește în acel spital gol și are amintiri conform cărora s-au făcut experimente pe ea. Acum are putere și agilitate de super om.  Alice face echipă cu câțiva supraviețuitori printre care Jill Valentine, un membru al recent desființatului S.T.A.R.S. (Serviciul Special de Tactici şi Salvare), care încearcă să găsească o cale de a părăsi orașul. Dr. Charles Ashford, creatorul virusului T, se oferă să le ajute doar dacă îi găsesc fata dispărută pe nume Angela. Alice acceptă pentru că știe că corporația Umbrella se pregătește să arunce o bombă nucleară peste orașul Racoon pentru a împiedeca virusul să se răspândească. Alice o găsește pe Angela și descoperă că Ashford a creat virusul pentru a-și vindeca fiica de o boală genetică. De asemenea, acesta a creat un antivirus deoarece virusul T tindea să provoace mutații.

În timp ce Alice și echipa de supraviețuitori luptă să-și facă loc către locul de extragere, ei trebuie să se confrunte cu supervizorul Cain care-l ucide pe Ashford pentru a o ademeni pe Alice să lupte împotriva lui Nemesis. E imposibil să câștige împotriva acestui monstu, doar că acesta își regăsește umanitate și Alice își dă seama că Nemesis e de fapt Matt. Nemesis i se alătură lui Alice și Jill în lupta împotriva forțelor Umbrella. Nemesis se sacrifică protejând-o pe Alice de un elicopter care explodează, Cain e aruncat din elicopter și devorat de zombi, iar Alice și echipa sa reușesc să scape cu un elicopter. Doar că elicopterul nu e destul de rapid iar reculul bombei atomice ajunge elicopterul, acesta prăbușindu-se, ucigând-o pe Alice. Corpul ei ars e recuperat de la locul prăbușirii și 3 săptămâni mai târziu se trezește într-un laborator Umbrella din Detroit. Jill, Angela și echipa, deghizați în angajați Umbrella, o eliberează pe Alice. În timp ce evadează, cercetătorul care era răspunzător pentru Alice, Dr. Isaacs, spune „Programul Alice activat.”

Resident Evil: Extinction (2007)

Bomba nucleară aruncată asupra orașului Racoon nu a reușit să prevină răspândirea virusului. Lumea a fost distrusă de zombi și corporația Umbrella a creat clone ale lui Alice, sperând să găsească una care să aibe aceleași puteri ca ale lui Alice. Alice cea reală caută supraviețuitori și ajunge să se întâlnească cu un grup condus de Claire Redfield, care-i include și pe supraviețuitorii Carlos și L.J. din orașul Racoon. Grupul plănuiește să meargă către Alaska, după o oprire scurtă în Las Vegas pentru aprovizionare, în speranța să ajungă la locul numit Arcadia, despre care se spune că e un paradis fără zombi.

În Vegas, echipa e atacată de un grup de zombi creați de Dr Isaacs. Isaacs e mușcat de unul dintre super zombi creați de el și folosește o doză foarte mare de anti virus în speranța că se va vindeca. În schimb, se transformă într-un Tyrant, o creatură imensă cu puteri regenerative. L.J. și Carlos se infectează, dar Claire evacuează pe restul supraviețuitorilor cu ajutorul elicopterelor, îndreptându-se către Alaska. Alice rămâne în urmă pentru a se lupta cu Isaacs. Dar înainte o găsește pe regina Albă (sora reginei Roșii) care o informează că sângele ei poate vindeca virusul T. Alice de asemenea își descoperă clona, care pare să moară datorită șocului că a văzut-o pe ea. Alice și Isaacs se luptă și până la urmă el e ucis de o grilă laser. Înainte ca Alice să fie ucisă de aceeași grilă, clona ei dezactivează sistemul. Ni se arată că sunt o mulțime de clone ale lui Alice care se află în diferite stagii de dezvoltare.

Resident Evil: Afterlife (2010)

Alice și clonele ei atacă sediul corporației Umbrella în Tokyo. Ea se luptă cu Albert Wesker, care distruge facilitatea și clonele ei. El o injectează pe Alice cu un ser care îi ia super abilitățile și elicopterul în care se află se prăbușește. Alice e singura care iese din elicopter și pornește în căutarea supraviețuitorilor către Alaska, unde o găsește pe Claire care e controlată de un dispozitiv al corporației Umbrella și, bineînțeles, are memoria ștearsă. Alice distruge acest dispozitiv, iar Claire își revine în simțiri, cele 2 îndreptându-se către Los Angeles unde mai găsesc supraviețuitori în închisoare. Unul dintre supraviețuitori e Chris Redfield, fratele Clarei.

Alice, Chris și Claire sunt singurii care scapă după ce zombii atacă închisoarea și se îndreaptă către Arcadia. Arcadia se dovedește a fi un vas care, deși e complet funcțional, a fost abandonat. Claire își amintește că acest vas aparține corporației Umbrella și că e o capcană pentru a prinde supraviețuitori și a face teste pe ei. Alice descoperă că Wesker se află pe navă și că a fost readus la viață datorită virusului T. Cei doi se luptă, iar Wesker reușește să evadeze cu un avion și pornește numărătoarea inversă pentru o bombă menită să arunce Arcadia în aer. Dar Alice e prea deșteaptă pentru el. Ea a ascuns bomba în avion, aruncându-l în aer pe Wesker. Alice e determinată să facă din Arcadia un adevărat paradis, dar un escadron al corporației Umbrella se apropie de vas și e condus de Jill Valentine, care e controlată de același dispozitiv cu care a fost controlată și Claire.

Resident Evil: Retribution (2012)

Alice s-a întors la corporația Umbrella și e interogată de Valentine. O cădere de curent îi permite lui Alice să evadeze și să se întâlnească cu Ada Wong, care o asigură că ea și Wesker nu mai fac parte din corporația Umbrella. Regina Roșie controlează acum Umbrella și vrea să distrugă lumea. Această facilitate e compusă din camere care creează simulări ale orașelor: Racoon, New York și Moscova.

În timp ce Alice și Ada luptă să-și facă loc printre multitudinea de simulări, ei dau de un număr de supraviețuitori din celelalte părți ale francizei. De asemenea, găsesc clone ale prietenilor decedați și pe Becky, o fetiță surdă care ar putea fi sau nu fiica lui Alice. În această evadare, Alice reușește să scoată acel dispozitiv de pe pieptul lui Valentine și o readuce la normal. Supraviețuitorii îl găsesc pe Wesker în noul său cartier general, casa albă, și o injectează din nou pe Alice cu virusul T, redându-i abilitățile supranaturale. E ultima redută a umanității împotriva populației de zombi.

Resident Evil: The Final Chapter (2017)

Acţiunea se petrece imediat după evenimentele din Resident Evil: Retribution. Wesker, surprinzător, se întoarce împotriva lui Alice. Ea trebuie să se reîntoarcă în stupul din orașul Racoon, acolo unde a început coșmarul și să încerce să salveze umanitatea, care e pe cale de dispariție.

Vom afla cum se va termina această serie de filme din 3 februarie 2017 la cinema în 3D.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

1
Postează un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
Aurelian Recent comment authors
Aurelian
Vizitator
Aurelian

Excelentă recapitulare Starfilme.com. Poate o să ne faceți o recapitulare și înainte de ultimul Saw. Văd că de la începutul noului an ați înviat. O mulțime de articole. Înainte citeam cam unul pe zi. Acum am de recuperat.