Tina Fey și Amy Poehler sunt surori în noua comedie “Sisters”

0

“Sisters” (“Surori bune și nebune”) este o comedie americană regizată de Jason Moore, având la bază un scenariu scris de Paula Pell.

Din distribuție fac parte – Tina Fey, Amy Poehler, Maya Rudolph, John Leguizamo, Ike Barinholtz, John Cena, James Brolin și Dianne Wiest.

Noua comedie a lui Jason Moore pare să se învârtă asupra unei idei logice: dacă strângi un număr mare de oameni amuzanți în fața camerei de filmat, vei aduna suficient de multe râsete din partea publicului, chiar dacă nu oferi o comedie de cea mai bună calitate.

02

Scenariul este simplu și previzibil, fiind ușor de anticipat ceea ce urmează să se întâmple și care va fi deznodământul.

Tina Fey și Amy Poehler interpretează două surori total diferite. Amy este Maura – sora organizată, cu o carieră reușită, dar introvertită, în timp ce Tina este Kate – sora iresponsabilă, care are nevoie de fiica sa adolescentă (Madison Davenport) pentru a o ajuta să își organizeze viața, care este un haos total.

Maura și Kate se reunesc atunci când părinții lor (Dianne Wiest și James Brolin) le dezvăluie că vând casa familiei, cea în care cele două surori au crescut. Părinții au găsit deja un cumpărător, afacerea fiind încheiată. Mai este un singur lucru de făcut – Maura și Kate trebuie să își strângă lucrurile din camera lor și să se decidă ce păstrează și ce nu.

05

Ele își găsesc jurnalele din adolescență și decid că au o misiune – să organizeze o petrecere nebună. Profitând de faptul că părinții lor sunt ocupați cu noua lor locuință, Maura și Kate organizează o ultimă petrecere în casa lor, invitând toți prietenii din liceu, care acum au devenit niște adulți responsabili (mai mult sau mai puțin!).

Ceea ce începe ca o petrecere liniștită, ca între adulți, se transformă repede într-o petrecere nebună, iar lucrurile încep să scape de sub control.

06

Faptul că Maura și Kate organizează această petrecere nu este ceva întâmplător. Când se întorc în casa părintească, găsesc camera lor așa cum era în adolescență – plină cu lucrurile dragi pe care le aveau când erau tinere. Toate acestea le trezesc multe amintiri și doresc să retrăiască clipele nebunești ale adolescenței, când erau tinere și lipsite de griji. Ele vor să fugă de realitate – Kate și-a pierdut nu numai casa, ci și locul de muncă, iar relația cu fiica sa este tensionată, în timp ce Maura a trecut printr-un divorț dureros. Astfel, cele două vor să uite toate deciziile greșite pe care le-au luat și vor să creadă că încă mai sunt adolescente.

Nu uita sa citesti

03

Distribuția este, în opinia mea, cea care ridică nivelul filmului. Amy Poehler și Tina Fey nu se află la prima colaborare, cele două au jucat împreună în “Baby Mama” (2008) și au găzduit cu succes Globurile de Aur.

În SUA, “Sisters” (“Surori bune și nebune”) a avut premiera pe 18 decembrie alături de “Alvin and the Chipmunks: the Road Chip” și “Star Wars: The Force Awakens”, concurând cu unul din cele mai așteptate fime ale anului – “Star Wars: The Force Awakens”. Cu toate acestea, a reușit să strângă, până la data de 20 decembrie, suma de 13,9 milioane de dolari în America de Nord și 1,8 milioane de dolari internațional, având un total de 15,7 milioane de dolari (la un buget de 30 milioane de dolari).

04

În concluzie, “Sisters” (“Surori bune și nebune”) nu este cea mai amuzantă comedie și nu are cel mai original scenariu, însă, demonstrează că dacă sunt adunați mai mulți actori buni de comedie – va stârni suficient de multe râsete.

“Sisters” (“Surori bune și nebune”) este distribuit în România de Ro Image și va sosi pe marile ecrane în prima zi a anului 2016.

sisters-707602l-1600x1200-n-7b7f5ec7

[review]

[rwp-review-form id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar