Povestea a doi oameni obisnuiti, fara clasicele dileme : cariera stralucitoare sau relatie de cuplu armonioasa.
Doi oameni trecuti de prima tinerete, fiecare cu cate un divort la activ si o fata in pragul plecarii la facultate, deci…singuratate absoluta in perspectiva imediata.
Albert lucreaza la o biblioteca culturala, este un lenes incurabil, cu un deosebit simt al umorului si o place pe ea.
Ea, Eva, maseuza cam inculta, dar plina de viata. Se intalnesc, se plac si incep, mai greoi, mai ezitant, o relatie.
La petrecerea unde l-a cunoscut pe Albert, Eva face cunostinta cu Marianne, o poeta care ii va deveni in scurt timp clienta si prietena.
Marianne are o casa perfecta, in care nu poti intra decat descaltat, are bani, dar…nu are prieteni, nu are o noua relatie, nimeni nu este suficient de bun, si are un puternic resentiment fata de fostul sot, pe care il considera un ratat.
Totul o irita la fost, modul cum mananca, cum facea dragoste, cum nu respecta dietele.
Cand isi da seama ca fostul sot al Mariannei este Albert, Eva are un moment de deruta si trece sub tacere aceasta descoperire, dar incepe sa-l analizeze pe Albert prin ochii fostei lui sotii.
Iar incepi sa privesti prin ochii altuia, totul se da peste cap si ceea ce ieri ti se parea amuzant sau fara importanta, azi capata alte dimensiuni si devine iritant.
Sfarsitul este, din punctul meu de vedere, deschis, caci ceea ce ai stricat se repara, dar niciodata nu mai este nou.
Jocul celor doi actori este perfect in contextual povestii, cu un plus pentru regretatul James Gandolfini.
Mi s-a parut ridicola si nominalizarea actritei Julia Louis-Dreyfus, pentru acest rol, jocul ei fiind in aceeasi “linie melodica” ca cea din Seinfeld, mai ales ca acest rol nu-i cerea vreo virtuozitate interpretativa deosebita.
