De mâine, 27 februarie, veți putea viziona în cinematografele din România noul film în care apare focoasa Jennifer Lopez, adus la noi de RO IMAGE 2000, The boy next door. Mi-e greu să scriu despre producția asta. De fapt, nu că mi-e greu neapărat, dar nu-mi place mie în general să scriu despre filme care ori sunt proaste, ori nu m-au impresionat. Prefer să trec repede cu vederea și să le uit ASAP. M-am dus să-l vizionez cu gândul că-mi va plăcea, deoarece trailer-ul părea interesant, subiectul, deși nu foarte original, promitea, iar de la Rob Cohen (regizorul Fast & Furious) mă așteptam măcar la un film plin de adrenalină, dacă nu foarte bun ca scenariu. Nu știu dacă au fost de vină cele 10 ore petrecute la universitate înainte de film, vecinii de scaune (în dreapta cei mai glumeți nătăfleți care râdeau din absolut orice, iar în stânga cele mai gălăgioase „donșoare” pe care mi-a fost dat să le-aud într-o sală de cinema), dar chiar nu m-a dat pe spate filmul. Deloc. Oricât de obosită și enervată aș fi fost, dacă producția era bună, mă relaxam instant. Ce-am putut să remarc în filmul ăsta? Că Jennifer Lopez (Claire) e bună. Rău. Ar fi putut ieși lejer regina balului dacă participa și ea la brațul feciorașului. Și cam atât, are o voce frumoasă și se vede că face eforturi să-și intre bine în rol, dar nu prea o văd eu pe ea profă de literatură clasică (pam pam).
Ryan Guzman (Noah) – tipul care e și hacker, și mecanic, și nepot bun, și mare fan Iliada, și mai arată și bine – iese în evidență pentru că-l prinde foarte bine rolul de băiat bun care devine psihopat. Are el o sclipire de aia în ochi, de om plecat de-acasă. Dar nu la plimbare, ci de tot, în looney land. Ian Nelson (băiatul lui Claire, Kevin), mi-a plăcut și el un pic, a fost credibil, deși personajul său mi s-a părut prost scris. Mult prea influențabil, naiv, căzut din lună parcă. Celelalte personaje n-au fost prea importante, poate mai merită să-i menționez pe John Corbett (soțul infidel al lui Claire) și pe Kristin Chenoweth (Vicky, buna ei prietenă, care e destul de haioasă). Nu de alta, dar odată ce Noah intră în psycho mood, oricine se apropie de Claire poate deveni o victimă. Deși actorii n-au fost cei mai străluciți, n-au fost nici cea mai proastă parte. Pentru că premiul se acordă scenariului, care are niște faze atât de previzibile, neverosimile, ba chiar tâmpite aș zice, că-ți vine să-ți iei câmpii. În momentul în care sala râde – și nu la glumele cu tentă sexuală ale lui Noah, ci de unele faze care se vor a fi terifiante, atunci e clar că avem o problemă. Ori noi suntem idioți și nu înțelegem ce-a vrut scenarista să spună prin anumite scene, ori povestea a fost de fapt scrisă de un cal, de-aia deznodământul are loc într-un hambar. Nici măcar nu ți-e milă de Claire, iar ea e victima. WTF?
Lumea șușotea prin sală că fazele mai sexy din film sunt chiar mai bune (probabil explicite voiau să zică) decât în 50 shades, probabil de aia acolo nu mai râdea nimeni, toți se holbau la JLo și la Ryan Guzman. Repet, însă, filmul ăsta se voia thriller, nu comedie, faptul că băieții din spate râdeau spre final de abia se mai țineau pe scaune și mai și inventau replici indică scăzuta calitate a poveștii. Care nici măcar nu începuse rău, dacă e să fim cinstiți. Dar cum să rabzi când vezi atâtea faze caraghios de proaste îmbulzindu-se spre final? Că-i vorba de faza când Claire se încuie speriată în casă și se înarmează cu un cuțit (maaamă, ce spoiler, voia probabil să tranșeze ceva) sau de cea cu fișierele denumite EXACT după conținut (ca să nu uite Noah ce-i în ele, nu?), ori de cele din hambar (băiatul ăsta s-o fi crezând el Ahile reîncarnat, dar se pare că nu e glezna punctul sensibil – na, doamna Barbara Curry, că n-ai făcut speculat chiar toate fazele cu potențial ridicol), toate acestea sunt momente prost gândite, seci și trag în jos filmul. Finalul n-a fost o surpriză, eroul nostru anti-erou și foarte psihopat are ceva în comun cu idolul lui – sfârșitul. Nu prea poți să crezi în această poveste, doar pentru că la început îți toarnă niște faze nud ca să te țină atent și apoi îți aruncă în cap o găleată de situații penibile. Pe alocuri se mai și contraziceau, ca să fie tacâmul plin. Iar clișeele, vai…
Cu părere de rău, trebuie să recunosc, nu mi-a plăcut acest film, mi s-a părut de duzină. Nu vreau să-i jignesc pe cei cărora le-a plăcut sau pe cei care vor merge totuși să-l vadă și se vor declara încântați, eu prefer totuși să mă uit pe pereți 1 oră și să mă gândesc la nemurirea sufletului decât să revăd thriller-ul ăsta. Poate-s exigentă, dat fiind faptul că filmul meu preferat e un thriller excelent, The Usual Suspects, dar mai sunt și alte producții pe aceeași temă care tot sunt mai reușite. Nu știu ce-a vrut să facă regizorul cu povestea asta, oricum nu cred că și-a îndeplinit scopul. Nici măcar chimia dintre cei doi actori principali care au o aventură nu m-a impresionat, deși sunt amândoi superbi, nu se potrivesc și punct. Oricât ar fi ea de frumoasă și el de obsedat. Și nu-mi veniți cu argumentul scenelor de sex, vă rog, că alea-s câteva minute, în timp ce în restul filmului, o să-i vedeți pe amândoi îmbrăcați, ba chiar fugind… unul după alta. Nici măcar scena când apare JLo la geam, iar afară plouă, nu m-a mișcat prea mult, mi-a amintit de Halle Barry în Gothika. Noroc de muzică, chiar au fost câteva piese faine pe soundtrack, abia aștept să le mai ascult. Vă las aici piesa Whispering, care e beton, da da, și vă invit să mă contraziceți, dacă v-a plăcut filmul:
[review]
[rwp-review id=”0″]
