Cronică Maleficent

                Am văzut azi filmul, de la ora 16:00, la Cinema city Timişoara. Am fost pentru că este povestea frumoasei din pădurea adormită şi pentru că rolul lui Maleficent este jucat de Angelina Jolie. Personajul jucat de ea a apărut pentru prima dată în animaţia Sleeping beauty din 1959. Adaptarea basmului clasic Frumoasa din pădurea adormită este superb pusă în valoare de cei de la Disney. Oricum, Maleficent este mult mai bună decât adaptarea poveştii din Alice in Wonderland.

found

                De această dată, în film se pune accent pe povestea lui Maleficent, personajul negativ din basm, dezvăluind evenimentele care au ajuns să împietrească inima sa pură.

curse

                Filmul începe cu o scurtă descriere: „Să vă spunem o veche poveste şi vom vedea cât de bine o ştiţi. Au fost odatã ca niciodatã douã regate duşmane de moarte. Aşa de mare era discordia dintre ele, încât se spunea că doar un mare erou sau un groaznic ticălos ar mai putea sã le aducă împreună. Într-un regat trăiau oameni ca voi şi ca mine, cu un rege zădarnic şi lacom care domnea peste ei. Erau veşnic nemulţumiţi şi invidioşi pe bogăţiile şi frumuseţile vecinilor lor. În celălalt regat erau multe creaturi ciudate şi minunate. N-aveau nevoie de rege şi regină, aveau încredere una în cealaltă. Într-un mare copac, de pe o mare stâncă din The Moors, trăia un astfel de spirit. Ai putea-o lua ca pe o fată. Dar nu era o fată obişnuită, era o zână. Numele ei era Maleficent.”

fairy

                După cum spuneam, Angelina Jolie o joacă pe Maleficent. Oricum, filmul a avut un debut extraordinar în SUA. A avut în prima săptămână încasări de 70 milioane de dolari. Este cel mai bun debut al unui film în care Angelina Jolie joacă rolul principal. Regizorul Robert Stromberg şi producătorul Joe Roth dezvăluie povestea într-un mod foarte creativ şi unic. Maleficent a fost odată o zână cu aripi, care era apreciată de toate vieţuitoarele din regat. Dar s-a îndrăgostit de un om…

protect

                Stefan e omul de care s-a îndrăgostit, cel care aspira să devină rege. Cel care conducea tărâmul locuit de oameni încercase să cucerească tărâmul creaturilor ciudate, The Moors, dar fusese învins de Maleficent. Pe patul de moarte, el promite regatul celui care îl va răzbuna. Astfel, Stefan vede o oportunitate pentru a-şi îndeplini visele. Cu toate acestea, în momentul în care vine timpul s-o omoare, acesta nu poate s-o ucidă pentru că o iubește. Astfel îi tăie aripile, pe care le folosește ca dovadă că Maleficent e moartă.

birth

                Astfel Stefan devine rege. Ceva mai târziu, Stefan şi soţia sa dau naştere unei fetiţe pe nume Aurora. Maleficent participă la ceremonie, neinvitată, şi aruncă asupra fetiţei o vrajă, ca a înainte de a împlini 16 ani să se înţepe într-un ac de la roata de tors şi să cadă într-un somn adânc. Antidotul este, bineînţeles, sărutul dragostei adevărate.

sleeping

                Până aici probabil ştiaţi şi voi povestea. Ceea ce vă recomand este să vizionaţi filmul pentru că în comparaţie cu ce ştim din animaţia Sleeping beauty, în Maleficent povestea este repovestită foarte diferit.

                Cine sunt personajele şi cine le interpretează?

                Maleficent este jucată de Angelina Jolie la maturitate, iar în tinerețe este jucată de Ella Purnell;

green

Nu uita sa citesti

A Minecraft Movie

Mickey 17

Related Posts

                Prinţesa Aurora este jucată de Elle Fanning la vârsta de 15 ani, iar când e mică este jucată de fiica lui Brad Pitt şi a Angelinei Jolie, Vivienne Jolie-Pitt;

aurora

                Regele Stefan e jucat de nimeni altul decât actorul sud-african Sharlto Copley. În tinereţe, Stefan este jucat de Michael Higgins;

stefN

                Diaval, corbul pe care Maleficent îl salvează şi-l transformă în om este interpretat de Sam Riley;

raven

                Phillip, tânărul prinţ care se îndrăgosteşte de Aurora, este interpretat de Brenton Thwaites;

phillip

                Cele 3 zâne care au grijă de Aurora sunt Knotgrass, Thistlewit şi Flittle interpretate de Imelda Staunton, Juno Temple, respectiv Lesley Manville.

fair

                Stomberg şi Roth au făcut o treabă excelentă. Costumul lui Jolie şi garederoba Aurorei sunt pur şi simplu magnifice. Aceastea au fost alese pentru a-i da lui Maleficent o profunzime mai mare ca antagonist.

                Mi-a plăcut filmul, dar probabil nu l-am apreciat la adevărata lui valoare, pentru că mie mi-au plăcut mult mai mult X-men: Days of future past şi Edge of tommorow. Oricum copiii vor adora acest film. Inclusiv efectele speciale sunt folosite cu cap. Toate creaturile de pe tărâmul The Moors au fost atent create şi totul este foarte colorat.

magic land

                În continuare vă las să vă delectaţi cu trailer-ul filmului:

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise