Gone girl, un thriller de Oscar

                Azi am vizionat Gone girl la Cinema City Timișoara de la ora 16:40. Este un thriller regizat de David Fincher. Scenariul s-a bazat pe romanul Gone girl, scris de Gillian Flynn. Cartea lansată în 2012 a devenit automat un bestseller. Prietena cu care am vizionat filmul a spus că regizorul David Fincher a reușit să surprindă tonul și atmosfera cărții, fără strice esența. Trebuie să recunosc că este un film care s-a bazat pe jocul actoricesc, dar nu trebuia vizionat la cinema. Eu când merg la cinema, prefer filmele de acțiune, efecte speciale și sunetul. De ce? Pentru că nu pot viziona filmele cu sunetul pe care-l vreau acasă, din cauza vecinilor. Durata filmului este una destul de mare. Ține 2 ore jumătate. Lucrul pozitiv este că firul narativ este ușor de urmărit. În caz că n-ați citit cartea, pe tot parcursul filmului vă veți întreba: „Ce s-a întâmplat cu Amy Dunne?”

1

                În centrul atenţiei este Nick Dunne, proprietarul unui bar dintr-un orăşel din Missouri și, la prima vedere, un soţ fericit şi împlinit.. În ziua celei de-a cincea aniversări a căsătoriei cu Amy, Nick este avertizat de un vecin că uşa casei sale este larg deschisă, iar Amy dispare fără urmă din locuinţa lor. Urmele unei lupte îl fac pe Nick să contacteze poliţia, iar curând casa este cercetată de poliţista Rhonda Boney, care descoperă inadvertenţe între declaraţiile bărbatului şi indiciile de la faţa locului. Imediat se coagulează un extraordinar efort de căutare al „fetei dispărute”, numai că gafele făcute de Nick ameninţă să-i întoarcă împotriva-i sutele de vecini dornici să ajute. Când cazul atrage atenţia presei naţionale, Nick îşi va da seama repede că este primul suspect într-un caz ce s-ar putea solda cu însăşi condamnarea sa la moarte. Acesta este ajutat de sora sa, Margo, și avocatul Tanner Bolt să-și dovedească nevinovăţia. Dar cum poate fi totuşi explicată dispariţia lui Amy?

2

                Regizorul Fincher dovedeşte încă o dată că este un expert în lucrul cu actorii. Din punctul meu de vedere, în Gone Girl, Rosamund Pike este surpriza absolută, reușind o interpretare jos pălăria.

3

Ben Affleck este Nick Dunne, proprietarul unui bar. El îl are în coproprietate cu sora sa geamănă, Margo Dunne;

nick

Carrie Coon este Margo Dunne, singura persoană care crede în nevinovăția lui Nick;

margo

Rosamund Pike este Amy Elliott Dunne, soția dispărută. Este o femeie inteligentă, dezlănţuită, imprevizibilă, șireată, carismatică, elegantă, grațioasă și înspăimântătoare, gata de orice pentru a-şi salva mariajul sau pentru a-i da forma pe care ea şi-o doreşte;

amy

Neil Patrick Harris este Desi Colling, fostul iubit al lui Amy;

desi

Tyler Perry este Tanner Bolt, avocatul lui Nick;

tanner

Nu uita sa citesti
Related Posts

Kim Dickens este Rhonda Boney, detectivul care investighează dispariția.

rhonda

                Cea mai mare supriză a fost însă Tyler Perry, care după ce a dat-o în bară cu Alex Cross, vă va surprinde într-un mod extrem de plăcut în acest film. Sunt aproape sigur că pentru acest rol, Rosamund Pike va primi o nominalizare la Oscar pentru cel mai bună actriță în rol secundar.

4

                Scenariul a fost semnat de Gillian Flynn, care debutează pregătindu-şi propriul roman pentru ecranizare.

5

                 Cu ajutorul flashback-urilor, David Fincher îşi construieşte credibil personajele, înfăţişându-i pe Amy şi Nick mai întâi extrem de îndrăgostiţi, apoi, după ce îşi pierd slujbele şi trebuind să se mute din New York în micul North Cartagina, tot mai instrăinaţi şi nemulţumiţi unul de celălalt. Dozarea indiciilor privind adevărata lor relaţie este excelentă şi vine în mici scurtcircuite perfect controlate pentru a menţine vie atenţia.

6

                Pike era să rateze rolul lui Amy. De ce? Actriţa a explicat că, exact înainte de începerea filmărilor, starea sa de sănătate s-a alterat,  motiv pentru care a avut ulterior o mulţime de momente în care s-a gândit că ar fi poate mai bine să renunţe la proiect deoarece a avut febră 39 de grade Celsius. „Am vomitat de trei ori. Corpul meu trecea printr-o mulţime de transformări. Au existat multe momente în care pur si simplu mă îndreptam spre casă şi îmi ziceam ‘Voi renunţa’”. Cât despre solicitantul rol al femeii ce dispare misterios la cea de-a cincea aniversare a căsătoriei, actriţa a spus: „Cred că pe la dubla 18, când capul îmi era izbit  de perete, privirea mi s-a înceţoşat şi am văzut, de-a dreptul, stele verzi…” Cu toate acestea, rolul din Gone Girl a fost unul “de vis” pentru Pike.

7

                Ben Affleck a devenit un actor pe care ți-e mai mare dragul să-l urmărești. Abia aștept să-l revăd în rolul lui Bruce Wayne/Batman în Batman v Superman.

8

                Dacă vă plac filmele în care jocul actoricesc contează, Gone girl merită vizionat la cinema. În continuare vă invit să urmăriți trailer-ul subtitrat în limba română a peliculei:

[review]

[rwp-review id=”0″]

Cmentariile sunt închise