Am avut azi ocazia să urmăresc proiecția de gală la Reșița a filmului De ce eu? Acest film a fost regizat de Tudor Giurgiu, după un scenariu scris de Tudor Giurgiu și Loredana Novak, inspirat din cazul Panait. Țin să le mulțumesc pe această cale și organizatorilor pentru invitație. Despre ce e vorba în acest caz?! Cristian Panait a fost un un tânăr procuror care s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la vârsta de 29 de ani, aruncându-se de pe terasa locuinței sale din București. În 2001 a fost numit procuror la Secția de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție. Printre dosarele pe care le avea în lucru se afla și cel al procurorului Alexandru Lele, de la Oradea, care a dispus arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzația de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. Panait avea misiunea de a-l ancheta pe procurorul Lele pentru presupuse fapte de corupție şi sustragere de documente.
Dar despre ce e vorba în film?! Începutul ni-l prezintă pe Cristian Panduru, un tânăr procuror idealist care în luna martie a anului 2002 primește un complicat caz de corupție. Misiunea sa?! Să investigheze cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Intenția tuturor era ca acest procuror să fie pus sub acuzare, dar…
Dar cine face parte din distribuție?!
Emilian Oprea e Cristian Panduru;
Mihai Constantin (cunsocut mai ales din Liceenii, unde l-a interpretat pe Ionică) e procurorul Codrea;
Andreea Vasile e Dora, iubita lui Cristian;
Dan Condurache e procurorul Iustin;
Liviu Pintileasa e Ionuț, prietenul și colegul de birou al lui Cristian;
Virgil Ogășanu e Iovițu, procurorul general al României;
Mihai Smarandache e Șerban, prietenul lui Cristian, care încearcă să găsească dovezi împotriva procurorului pus sub acuzare de luare de mită, Bogdan Leca.
Fiind proiecție de gală, regizorul Tudor Giurgiu a răspuns întrebărilor publicului. Din păcate, la această gală nu au luat parte și actorii din distribuție. 🙁 Am rămas și eu cu o întrebare fără răspuns: De ce taman EL?
Regizorul a declarat că a fost urmărit de gândul de a face un film inspirat de destinul procurorului Cristian Panait încă de prin 2005. Până cu 10 zile înainte de sinucidere, regizorul a încercat să pună în evidență cât mai bine ceea ce s-a întâmplat. Ultimele 10 zile sunt ficțiune, acesta încercând să-și dea seama ce l-a făcut pe tânăr să clacheze?!
Tudor Giurgiu spunea: „Un film inspirat dintr-o realitate atât de puternică poate fi făcut într-o mie de feluri. Pe mine, însă, mă interesează strict demontarea mecanismelor prin care un om puternic, la propriu și la figurat, ajunge în doar 20 de zile să-și ia viața. Ce mecanisme, resorturi interne se declanșează în momentul în care descoperi că tot sistemul pentru care ai lucrat și în care te-ai format e corupt și putred din temelii?”
Acesta a mai adăugat: „Cred însă că povestea lui Cristian Panait trebuia spusă cu orice preț, pentru a arăta că există totuși o solidaritate de fond, vizibilă, a celor mulți care mai speră că merităm o țară în care justiția să-și facă datoria, în afară intereselor politice sau a corupției la vârf.”
Ministerul Public a precizat că sinuciderea lui Panait, prin defenestrare de la etajul doi al unui imobil, a fost cauzată de un „complex de factori psihostresori”. Ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a redat rezultatul investigațiilor jurnalistei Ela Simona Fica, potrivit căreia înaintea sinuciderii lui Panait a existat o divergență între acesta și fostul procuror Victor Ponta, care devenise de curând șef al corpului de control în cabinetul Năstase. Ponta ar fi fost interesat ca Panait, la vremea aceea doctorand al Rodicăi Stănoiu, ministrul justiției din cabinetul Năstase, să-l găsească vinovat pe Alexandru Lele. În concluzie, a fost considerat nebun, cu probleme psihice. E de neimaginat prin ce a trebuit să treacă acest om integru timp de 10 zile pentru a ajunge să se sinucidă.
De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost prezentat în cadrul secţiunii Panorama Special la Berlinale, a obţinut „Premiul Criticii pentru cel mai bun film din Balkan Competition” la Sofia International Film Festival. Regizorul Tudor Giurgiu a împărtișit primele sale impresia după proiecţia de la Sofia, pe pagina sa de Facebook: „Aseară, la Sofia, dupa proiecţia De ce eu?, o doamnă a venit şi mi-a spus: <<Ştii, noi bulgarii eram tare aroganţi şi ne uitam de sus la voi când România şi Bulgaria au intrat în UE. Eraţi ruda săracă, în urmă faţă de noi la multe capitole, simţeam că v-am tras după noi la aderare şi n-aţi prea meritat. Acum, suntem invidioşi şi vă privim cu mare admiraţie pentru progresele făcute, mai ales în justiţie>>. În Bulgaria situația e jalnică – DNA-ul lor e praf, să vezi politicieni arestați pentru corupție e scenariu SF și tot așa…”
După cum spuneam în introducere, la Reșița a avut loc proiecția de gală în prezența regizorului Tudor Giurgiu. Extrem de realist, filmul a redat aproape în totalitate povestea de viață a procurorului Cristian Panait, care astăzi (29 martie) ar fi împlinit 42 de ani.
Imediat după proiecție, spectatorii au avut ocazia să îi adreseze întrebări lui Giurgiu, care la rândul său a explicat cu mare exactitate unde a tras linie între realitate și ficțiune. Iată ce a declarat regizorul la Reșița:
„Am pornit de la un fapt real! Ne-a luat foarte mult perioada aceasta de documentare, de cercetare. Am vrut să fac acest film pentru că m-a năucit când s-a întâmplat, era un tip pe care nu îl cunoșteam. A fost un puzzle adevărat pentru că a durat foarte mult până să punem cap la cap mărturii ale oamenilor care l-au cunoscut și în urmă cu 3, 4 ani de zile am decis că nu am cum să fac un film care să respecte 100%la 100% realitatea pentru că realitatea se oprea. Datele la care am avut acces se opreau până undeva cu 10 zile înainte de a se sinucide. Dat afară fiind cu mănuși din parchet, omul acesta a rămas foarte singur și în afara mătușii sale cu care împărțea apartamentul și a prietenei lui, care în realitate este avocat, nu jurnalist, n-a mai fost vizitat de nimeni din colegii din Parchet. Marea provocare a filmului a fost pentru noi să încercăm să ne imaginăm cum te dezintegrezi în 10-12 zile dintr-un om sănătos, ce cantitate de presiune, ce ți se poate întâmpla să ajungi să îți pui capăt zilelor, și de aici a apărut și gândul de a nu folosi nici nume reale pentru că tot ce ați văzut în partea de final, cel puțin a filmului, e ficționalizată“.
Chiar dacă povestea n-a putut fi redată integral din cauza golului de informații, Tudor Giurgiu este convins că povestea sa este foarte aproape de presiunile și realitatea anilor 2000. Tudor Giurgiu a explicat: „Cred că oricum nu suntem departe de adevăr. Ați văzut, la vremea respectivă în România erau 7 servicii secrete și sunt convins că SIPA, serviciul Ministerului Justiției, printre altele, în loc să își facă treaba, monitoriza viața privată a procurorilor și a judecătorilor și sunt absolut convins că au folosit chestia asta împotriva lui Panait. I-au pus în fața ceva, habar nu am ce, să-l determine să revină asupra unor hotărâri, după cum la fel de bine cred că au găsit și pușcăriași care puteau să declare orice. Era o practică la vremea respectivă … că au luat mită. Întâlnirea de la final a fost inspirată de niște lucruri apărute în presă, cum că premierul României, procuror pe atunci, ar fi fost ultima persoană care l-a văzut pe Panait, lucru neadevărat discutând cu mătușa și cu mama lui, dar cumva ideea asta ne-a inspirat și am și adăugat în film ideea aceasta, că ar fi putut să fie văzut de un coleg care să îl avertizeze că i se înscenează ceva la parchet. Deci, cam ăsta ar fi raportul”.
O altă scenă care a fost făcută întocmai după ceea ce s-a întâmplat în realitate este cea a percheziției coordonată de Cristian Panait în casa colegului procuror din Oradea, care și-a permis să îl acuze pe fiul prefectului de Bihor de contrabandă cu produse petroliere și spălare de bani (sursa: expressdebanat.ro).
În concluzie, trebuie să vă spun că thriller-ul politic De ce eu? Mi-a plăcut mai mult decât Ținta: Președintele. În continuare vă invit să urmăriți trailer-ul acestui film:
și să ascultați melodia Political Animals, a formației Grimus, cu imagini din acest film:
P.S.: Trebuie să recunosc, când vine vorba de drame, suntem experți. Încă aștept o ecranizare a unui basm românesc. 😉
[review]
[rwp-review id=”0″]
Cmentariile sunt închise