Rocky III ar fi trebuit să fie ultimul film din serie. Dar succesul neaşteptat a făcut ca seria să continuae. Rocky III a avut încasări de 270 de milioane de dolari, mai mult decât primul film din serie. De scenariu şi regie s-a ocupat inconfundabilul Sylvester Stallone. 😉 Acest al treilea film începe ca precedentul. Singura deosebire constă în faptul că sunt imagini din finalul filmului Rocky II.
După ce a câștigat titlul la categoria grea, Rocky profită de averea și faima sa, apărând în mai multe reclame, reviste și emisiuni televizate. Fiul lui Rocky între timp creşte. Iar Rocky are o luptă pentru caritate, cu luptătorul Thunderlips (Hulk Hogan), care este foarte dur în ring, spre disperarea lui Mickey şi a lui Rocky. Mai mult decât atât, primăria oraşului său a ridicat o statuie în onoarea sa, la inaugurarea căreia campionul participă şi îşi anunţă retragerea din viaţa sportivă. După ce și-a apărat titlul de zece ori, el este pregătit să se retragă, dar challengerul numărul 1, James „Clubber” Lang (Mr. T), îl provoacă public. Mickey îi spune lui Rocky că ultimele lui meciuri au fost „aranjate”. Înainte de meci, Mr. T reușește să-i provoace lui Mickey un infarct, urmat de decesul acestuia. Acest lucru îl copleșește pe Rocky, care pierde în runda a doua prin knock-out.
Vechiul său rival, Apollo Creed, devine antrenorul lui Rocky pentru ca acesta să-şi ia revanşa. Dar asta înseamnă că Rocky ar rămâne dator. Apollo, împreună cu Rocky, Adrian şi Paulie se mută în Los Angeles, pentru ca Rocky să revină în vechea sa sală de box, punând accent pe viteză și îndemânare. Meciul va avea loc. Problema e că nimeni nu mai crede în revenirea lui Rocky, deoarece acesta are 34 de ani. Va reuşi oare Rocky să-şi recapete privirea de tigru pentru a reuşi să-şi ia revanşa în faţa lui Clubber?!
Din punctul meu de vedere, din primele 3 filme, cel mai mult mi-a plăcut acest al 3-lea film pentru că are foarte multă acţiune şi te ţine captivat pe întreaga durată a filmului chiar dacă veţi intui ce se va întâmpla. Dar Rocky III nu e doar favoritul meu, ci şi al lui Carl Wheaters, pentru că Apollo Creed e mai umanizat faţă de celelalte 2 filme. Mi-a plăcut lupta cu Hulk Hogan. Stallone a recunoscut că la scena în care îl aruncă pe Thunderlips în afara ringului nu a reuşit să-l ridice pe Hulk Hogan, acesta aruncându-se în mâinile lui. Pentru ca această secvență să fie filmată au fost nevoie de 10 zile.
Mr. T e la primul său rol pe marele ecran. A fost ales din 1200 de pretendenţi pentru rolul lui Clubber. El a mai jucat în serialul de televiziune A-Team. La premiera filmului în cinematografe a fost însoţit de mama sa. În timpul scenei în care îi face o remarcă acidă lui Adrian, mama sa a plecat spunând: „Eu nu te-am crescut ca tu să vorbești așa cu o doamnă”. Mama sa a uitat că doar viziona un film și că fiul ei își juca rolul. 😉
În timpul filmărilor la Rocky III, statuia cu acesta a fost plasată la capătul treptelor din fața muzeului de artă din Philadephia. După filmări, Stallone a încercat s-o doneze muzeului, dar conducerea nu a dorit-o pentru că nu a socotit-o artă. Conducerea muzeului a spus că statuia e doar o propagandă pentru film și că nu o vor. Populația, la aflarea veștii, și-a ieșit din minți, dar până la urmă statuia a fost așezată în fața Wachovia Spetrum din Philadelphia de Sud. În 1990 a fost readusă la Muzeul de Artă, deoarece Stallone turna Rocky V, după care a fost din nou mutată în fața Spectrum-ului.
Față de celalte 2 filme din serie, Stallone a încercat să prezinte schimbările din viața lui Rocky. A devenit campion la categoria grea, iar presa s-a infiltrat în viața lui. De aceea nici nu reușește să se antreneze cum trebuie. E mai preocupat de publicitate, de o retragere în lumina reflectoarelor. E pentru prima dată când nu mai are acea privire de tigru cu care ne-a obișnuit. Dovedește că e om și că îi e frică să nu îi piardă pe Adrian și pe Rocky Jr.
Rocky III a primit o nominalizare la premiile Oscar și premiile Globul de Aur pentru cea mai bună piesă originală. Din păcate, nu a câștigat premiul.
Rocky III s-a lansat în România pe DVD.
[review]
[rwp-review id=”0″]
Cmentariile sunt închise