Escape Room – Scapă dacă poți

0

Recunosc: nu am încercat încă să mă distrez în vreun escape room până acum în ciuda faptului că e din ce în ce mai popular. Însă asta nu m-a îndepărtat să văd Escape Room / Scapă, dacă poți la Cinema City. Nici așteptările mici pe care le aveam înainte nu m-au îndepărtat și mă bucur de asta, fiindcă a fost până la urmă un thriller distractiv.

Cea mai ușoară comparație care îți vine în minte este cu seria Saw. Escape Room ar putea fi descris ca un Saw mai cuminte, la care să meargă mai mulți adolescenți; adică mai puțin sângeros dar mai trendy. Pe scurt – și previzibil – șase străini sunt atrași prin intermediul unor invitații de la cunoscuți de-ai lor să participe la o competiție de escape room ce presupune irezistibilul premiu de 10000 de dolari. Cum deja ai ghicit, personajele au origini diferite și sunt destul de variate cât să-ți mențină interesul pe parcursul poveștii.

Scenariul nu a putut evada de previzibilitatea impusă de regulile jocului afacerii hollywoodiene, care le dictează regizorilor o rețetă răsuflată dar sigură pentru încasări. Este suficient să fi văzut două thrillere în care un grup de necunoscuți trebuie să facă echipă pentru a supraviețui, pentru a deduce etapele prin care trec personajele.

Cumva narațiunea ne sugerează o importanță ceva mai mare pe două dintre cele șase victime, care se întâmplă să fie cele mai tinere și să fie unele în care o mare parte din spectatori să re găsească. Zoey (Taylor Russell) este studenta perspicace și pasionată de cunoaștere dar retrasă și tăcută din cauza unor traume. Ben (Logan Miller) este puștiul care pare delăsător dar de fapt în sinea lui și-ar dori să realizeze mai multe cu viața lui dacă nu s-ar mai simți vinovat de o anumită tragedie. Pe ceilalți patru membri îi vei cunoaște mai mult pe parcurs și nici atunci nu au destul de multă esență.

Începând cu a doua cameră grupul realizează cu certitudine, că nu au intrat într-un simplu concurs de puzzle-uri, ci într-o reală cursă pentru supraviețuire orchestrată de niște sadici inteligenți. Încăperile sunt care mai de care mai interesante, construite evident după câte o tematică. Poate cea mai memorabilă este cea de a treia încăpere, în care totul este cu susul în jos iar tensiunea personajelor este contagioasă.

Ritmul acțiunii este poate cel mai valoros aspect al producției în cazul lui Escape Room, deoarece te ține captivat sau cel puțin curios pe întreaga durată a filmului, fără să intri în monotonie în ciuda personajelor serbede.

În perioada imediat următoare Escape Roome este demn de luat în considerare de orice grup de prieteni sau gașcă care iese împreună pentru prima oară. L-aș recomanda inclusiv pentru o seară de team building.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.
I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

Postează un comentariu

avatar