Forțele naturii pun stăpânire pe EVEREST

                Everest e cel mai nou film din natura dezastrelor. Această dramă a fost regizată de islandezul Baltasar Kormákur după un scenariu scris de William Nicholson și Simon Beaufoy. Scenariul a fost inspirat din dezastrul din 1996. În 1996, 15 oameni au murit încercând să coboare de pe cel mai înalt vârf din lume, făcând cel mai mare număr de victime într-un singur an din istoria Everestului. Opt dintre ei au murit doar în 11 mai. Dezastrul a fost puternic mediatizat și a ridicat semne de întrebare privind comercializarea ascensiunilor pe Everest. Ceea ce trebuie stiţi e că iubesc acest gen de filme. Dintre toate filmele realizate înainte de 2015 cel mai mult mi-a plăcut Lupta cu înălţimile (Vertical limit) care a fost lansat în 1997, doar că aici a fost vorba despre vârful K2. Eu am vizionat Everest azi, în avanpremieră, la Cinema Dacia Reşiţa de la ora 21:30. Cu această ocazie țin să le mulțumesc organizatorilor pentru invitație.

Everest

                Ziaristul Jon Krakauer, pentru revista Outside, care a făcut parte din unul din grupurile afectate de acest dezastru, a publicat bestseller-ul „Into Thin Air”. Un ghid pe nume Anatoli Bukreev, care s-a simţit atacat de această carte, a scris o carte răspuns intitulată „The climb” ceea ce-mi amintește ce s-a întâmplat între Mircea Eliade și Maytrei. Disputa a declanșat o dezbatere amplă în sânul comunității alpiniștilor. În mai 2004, fizicianul Kent Moore și medicul chirurg John L. Semple, ambii cercetători la Universitatea Toronto, au declarat revistei New Scientist că o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit a făcut ca nivelul de oxigen din aer sa scadă brusc cu aproximativ 14%.

Everest

                Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ la o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Hymalaia pe granița dintre Tiber și Nepal. În nepaleză e cunoscut sub numele „Mama Oceanului” iar în Tibet e cunoscut sub numele „Mama sfântă”. Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

Everest

                În cel mai înalt punct din lume temperatura coboară la -40 de grade iar nivelul de oxigen scade sub 60%. Condițiile care clasifică o zonă drept „zona morții” se aplică Everestului la altitudini de peste 8.000 m, fiind foarte dificilă supraviețuirea. Temperaturile pot atinge niveluri foarte scăzute, având ca rezultat degerături ale oricărei părți a corpului expuse la aer. Deoarece temperaturile sunt atât de mici, zăpada este înghețată în anumite zone și alunecarea și căderea în prăpastii constituie un pericol mortal suplimentar. Vânturile puternice de la aceste altitudini pe Everest sunt și ele o amenințare. Presiunea atmosferică pe vârful Everest este aproximativ o treime din cea de la nivelul mării, ceea ce înseamnă că în aer este doar o treime din oxigenul disponibil la nivelul mării. Nimic nu te poate pregăti ce urmează, pentru că oamenii nu sunt făcuți să funcționeze la altitudinea de croazieră a unui Boeing. Corpurile noastre mor la propriu. Şi acum despre film…

Everest

                Everest documentează călătoria a două echipe diferite (Adventure Consultants şi Mountain Madness), care fac front comun pentru a cuceri cel mai înalt vârf al munţilor Himalaya. Coborârea însă… Participanţii noştri vor trebui să-şi testeze limitele înfruntând una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă văzute vreodată. Alpiniștii au avut de înfruntat obstacole la limita imposibilului, iar pasiunea și obsesia lor de o viață: aceea de a cuceri acel vârf, devine o luptă contracronometru pentru supraviețuire.

Everest

                Distribuţia e mai mult decât excepţională:

Jason Clarke e Rob Hall, un alpinist neo-zeelandez care vrea să dea lovitura cu noua sa companie, Adventure Consultants;

rob hall

Jake Gyllenhaal e Scott Fischer, un alt alpinist încercat care încearcă să ajungă în vârf cu propriul grup de clienţi. El e liderul echipajului Mountain Madness;

Scott Fischer

Josh Brolin e patalogul Beck Weather, în stare să-şi sacrifice mariajul pentru a ajunge pe Everest;

Beck Weather

John Hawkes e Doug Hansen, poştaş și aventurier care cu un an înainte eșuase în misiunea de a-și duce la capăt escalada;

Doug Hansen

Nu uita sa citesti

Michael Kelly e Jon Krakauer, jurnalist la revista Outside care ia parte la ascensiune;

Jon Krakauer

Keira Knightley e Jan Arnold, soţia însărcinată a lui Rob;

Jan Arnold

Naoko Mori e Yasuko Numba, cea mai în vârstă femeie ce a ajuns pe vârful de 8848 m;

Yasuko Numba

Sam Worthington e Guy Cotter, un alpinist experimentat, prieten bun cu Hall, care îi ajută pe cei de pe munte, de la tabăra de bază, să se orienteze;

Emily Watson e Helen Wilton, sufletul companiei Adventure Consultants, care este coordonator logistic și manager al taberei.

guy si helen

                Regizorul pune accentul pe Hall şi al grupului său de 8 clienţi în încercarea lor de a cuceri Everestul pe 10 mai 1996, după 40 de zile de exerciţii fizice şi ascensiuni de pregătire. Actorii sunt excepţionali, deoarece trăim alături de ei aventura, uitând că vizionăm un film. Ne sunt prezentate foarte bine riscurile ascensiunii şi senzaţiile alpiniştilor în luptă cu frigul extrem, dar şi cu aerul rarefiat de la înălţime, locul în care oamenii nu au fost concepuţi să funcţioneze. 3D-ul ajută la intensificare trăirilor şi imaginea e superbă, Everest fiind un film captivant. Trebuie vizionat pe un ecran gigant. Dacă vă place acest gen de film cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi.

Everest

                Ceea ce e de apreciat e că nu s-a folosit ecranul verde pentru a reda acest peisaj de vis… Cu siguranță nu știați că Josh Brolin are frică de înălțimi. El s-a folosit de această frică în interpretarea sa. A fost foarte complicat pentru echipa de filmare să filmeze ascensiunea. Să nu vorbim că oamenilor le era rău de munte… Oricum ascensiunea muntelui Everest nu e pentru oricine… E doar pentru cei curajoși și celor care nu le e frică de moarte.

Everest

                Părerile criticilor sunt împărţite… Dar e posibil ca Everest să primească o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film. Ca un rezumat, e o coborâre care se tranformă într-o luptă pentru supravieţuire. Nimeni nu se pune cu Mama Natură!!! La final veţi vedea poze cu adevăraţii eroi. Singura mea dezamăgire e 3D-ul nu prea a contat. E foarte trist. Deşi ştiam exact cine moare tot mi-au dat lacrimile, pentru că ajungi să îndrăgeşti personajele.

[review]

[rwp-review id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Cmentariile sunt închise