Furia: Eroi anonimi

Am reușit să văd și eu Furia: Eroi anonimi, titlu original Fury, la multe săptămâni după ce apăruse oficial. Cum să nu-ți placă un film despre al doilea război mondial, în care joacă Brad Pitt (Fight Club) și Logan Lerman (Jurnalul unui adolescent timid), cu o poveste intrigantă și atât de tragică? Acesta este primul film despre al doilea război mondial în care s-a folosit un tanc Tiger I autentic. Fury se confruntă cu un astfel de tanc și veți vedea voi cum o va scoate echipajul la capăt. Fury nu e doar un tanc, e casa unor soldați neînfricați și buni în ceea ce fac: Wardaddy (Brad Pitt), Bible (Shia LaBeouf), Gordo (Michael Peña) și Grady (Jon Bernthal). Având nevoie de un ajutor de șofer, Wardaddy îl primește în sânul echipei pe tânărul Norman (Logan Lerman), un puști inocent și speriat, care nu se poate adapta condițiilor războiului, amenințând astfel funcționarea unui mecanism de altfel perfect.

Este uimitor cum funcționează legăturile între cei 5 membri, cele mai intense scene sunt cele în care firile lor dificile și foarte diferite se ciocnesc mai ceva decât proiectilele îndreptate spre tancurile adversarilor. Pentru a strânge legăturile în cadrul cast-ului și a-i apropia pe actori unul de altul, regizorul-scenarist David Ayer (Training Day) a încurajat disputele între actori înainte de filmarea unor scene, rezultatele fiind mult mai veridice astfel. Unele lucruri sunt încă ținute secrete datorită unui contract de confidențialitate, într-atât de puternice au fost unele certuri. Oricât de nebunească e această idee și oricât de șocantă e alegerea de a apropia stilul de filmare de adevăratele condiții de război portretizate în film, iată că rezultatul este excelent. Brad Pitt a recunoscut că nu au avut dușuri pe „platou” și că dormeau în ploaie: „It was miserable, but we loved it”. Dacă el o spune, așa trebuie să fi fost, nu?

Povestea poate fi considerată propagandistă de cei paranoici, care văd propagandă pentru intervențiile militare americane peste tot. Dar cum să spui că filmul ăsta e propagandist (știu măcar 3 exemple de filme cu adevărat propagandiste), când sunt scene care arată cât de mizerabili erau unii soldați americani – inclusiv în cadrul echipajului putem vedea un Grady extrem de enervant, king douchebag, l-am urât jumătate de film, cât i-a făcut zile fripte lui Norman. Aici este vorba de nazism, despre o plagă ce a dus la moartea a milioane de oameni, oricât de răi ar fi fost americanii, nu puteau fi mai răi decât domnu’ cu mustață. Aici nu e un film care să motiveze intervențiile americane în state precum Iran și Irak, unde n-au nicio treabă și ar trebui să-și vadă de treaba lor, aici e vorba de un rău care trebuia musai stârpit înainte să nu ne stârpească el pe noi. Dacă făceau rușii filmul ăsta tot așa era văzut?

Scenariul pune în valoarea curajul nebun al unei echipe de tanchiști, curaj stupid pe alocuri aș adăuga, și ne prezintă prietenia care se poate lega pe un front, maturizarea unui tânăr inocent, prin primirea botezului într-un război infect, ravagiile pe care războiul le face în cadrul populației și, mai ales, în mintea celor rămași în viață. Echipa lui Wardaddy luptă nu doar din patriotism, ci și din frică, din dorința de a scăpa cu viață. La vârsta de 50 de ani, se vede cu ochiul liber că Brad Pitt e mai în vârstă decât cei din echipajul său, dar asta sugerează cumva că personajul său ar putea fi un veteran al primului război mondial. Și asta ar explica și faptul că el cunoaște atât de bine limba germană, înainte chiar de începerea celui de-al doilea război. Experiența sa în război (e valabil și pentru Grady) explică și frizura nonconformistă, știindu-se deja că cei mai experimentați soldați își făceau de multe ori singuri „freza”.

 

Acesta este al treilea film pentru Brad Pitt în care acțiunea se desfășoară pe durata celui de-al doilea război mondial; primul a fost Seven Years in Tibet, iar cel de-al doilea – Inglourious Basterds. Jon Bernthal a jucat și el într-o mini-serie HBO având aceeași tematică – The Pacific. Pe cât de mult mi-au plăcut Pitt și Lerman (mai ales contrastul dintre ei, experiență vs tinerețe inocentă, sânge-rece vs incapacitatea de a lua decizii în momente cruciale), pe atât de mult m-a surprins și impresionat rolul lui LaBoeuf, un soldat foarte credincios, care nu ezită însă atunci când e vorba de aruncat în aer naziști. Și o face cu zâmbetul pe buze. Pentru acest rol, Shia și-a scos un dinte, și-a făcut o cicatrice pe față și n-a făcut duș pe durata filmărilor – dacă e să vorbim de sacrificii făcute pentru a intra mai bine în rol. Se pare că personajul său, discuțiile cu Brad Pitt (crescut într-o familie creștină, dar care a ales să respingă această religie) și cu David Ayers, directorul creștin al filmului, l-au ajutat să-și cristalizeze modul de a percepe credința. Astfel, acest film l-a transformat pe Shia LaBoeuf într-un adevărat creștin.

 

Oricum, preferatul meu rămâne Logan Lerman, puștiul care face roluri din ce în ce mai bune. Transformarea sa este totală, din copilul candid, incapabil să ia viața unui om, fie el nazist, devine un membru indispensabil al echipei. Totul sub îndrumarea lui Wardaddy, care nu-și permite să riște viața celorlalți coechipieri pentru un copil nimerit din greșeală pe front, care refuză să ridice arma chiar și atunci când lupii îl înconjoară. Mi-a plăcut mult relația asta între mentor și ucenic, ea susține toată arhitectura filmului. Deși finalul nu e chiar atât de imprevizibil, mi-a plăcut să văd accentul pus pe oameni și pe relațiile dintre ei, căci în momentul în care cei cu arma în mână vor fi ca niște roboți, atunci se va petrece adevărata tragedie: pierderea umanității. Tocmai de aceea îl și recomand, merită măcar o vizionare. Plus că tancul este suuuper!!

 

Fury e un tanc Sherman – acest tip de tanc era considerat pe atunci cel mai slab și vulnerabil, dar prin adăugarea unui tun de calibru 76 de mm M1A2, cu L55, Fury putea să penetreze chiar și armura frontală a unui Tiger. Armura laterală fiind însă mai subțire, un comandant de tanc cu experiență ar fi știut că acel punct mai vulnerabil ar trebui atacat. Confruntarea dintre Fury și Tiger în film este fascinantă, efectele sunt geniale (ca pe tot parcursul filmului de altfel), rămâi hipnotizat de-a dreptul. Fury e și el un personaj care merită atenția privitorilor, la urma urmei, e casa celor 5 soldați.

Am spus deja că povestea e antrenantă și te ține în priză, am lăudat efectele și, mai ales, actorii, viziunea regizorului este foarte bine expusă, mai lipsește doar să vorbesc puțin despre muzică. Steven Price, care a și luat un premiu Oscar în calitate de compozitor al coloanei sonore a filmului Gravity, a făcut o treabă minunată și pentru acest film. Nici nu știu ce piesă să vă las aici, sunt toate atât de frumoase încât nu știu ce să aleg. Vă recomand să vedeți această producție și să căutați apoi soundtrack-ul pe youtube, merită toți banii! 

P.S.: Am citit pe net că acest film ar putea fi privit ca o reinterpretare a romanului Moby Dick. Am rămas cu gura căscată citind argumentele în favoarea acestei ipoteze, vă invit s-o căutați și voi, bineînțeles, după ce vedeți filmul.

[review]

[rwp-review id=”0″]