Am o slăbiciune pentru fillmele în care protagoniștii caută să-și facă dreptate singuri, pentru că sistemul justițiar ori e incompetent, ori nu poate pedepsi mizeriile puse la cale de bănci sau companii uriașe. De aceea am așteptat cu nerăbdare pelicula Going in Style, un soi de remake al filmului din 1979. N-am văzut filmul original, deci voi scrie doar despre pelicula pe care Freeman Entertainment o va aduce în cinematografe începând cu data de 14 aprilie.
Când te apropii de vârsta de 80 de ani, tot ce vrei este să îți petreci ultimii ani liniștit, fără să-ți faci griji legate de bani. Dar când compania la care ai lucrat zeci de ani te trage pe sfoară și te lasă fără pensie, ce poți să faci? Ce resurse mai ai să te revolți? Dacă mai ești responsabil și pentru alte suflete, nici nu vrei să te gândești la ce li s-ar putea întâmpla fără pensia ta. Dar Joe (Michael Caine), Willie (Morgan Freeman) și Al (Alan Arkin) sunt dispuși să riște tot ce mai au pentru a remedia nedreptatea pe care trebuie să o îndure.
Muschetari trecuți cu mult de prima tinerețe, cei trei prieteni hotărăsc să dea o spargere, folosind ca sursă de inspirație jaful de la începutul filmului la care Joe este martor. Prima lor încercare de a face o fărădelege se sfârșește în nori de făină și hohote de râs pentru public, care va ține cu improbabilii răufăcători de la început până la final. Așa că Joe apelează la fostul ginere, Murphy (involuntar de haiosul Peter Serafinowicz), pentru a face rost de ajutor profesionist. Intră în scenă Jesus (John Ortiz), care primește dificila sarcină de a-i pregăti pe cei trei amici.
Ascultând de Jesus, cei trei prieteni par să aibă o șansă reală. Cea mai mare parte a filmului se concentrează asupra pregătirii jafului în sine, iar energia și hotărârea cu care cei trei pensionari se bagă într-o asemenea afacere îți arată cât de neașteptat poate reacționa un om încolțit și dezamăgit. Toată lumea din sală era conștientă că ceea ce plănuiau cei trei era greșit, dar nu cred că a fost vreun om care să nu fi ținut cu ei. M-aș fi bucurat să mai fi jefuit câteva bănci, să văd funcționarii condescendenți cum devin niște plângăcioși și nu se mai gândesc la interesele băncii când aruncă banii cu repeziciune în gențile hoților.
Deși umorul este la el acasă, Theodore Melfi scriind un scenariu cu glume inteligente și subtile, cea mai frumoasă parte a poveștii este mesajul vesel și optimist. Viața e frumoasă când ai alături oameni care ar fi dispuși să-și riște și libertatea alături de tine, în numele dreptății. Nici nu mai contează ce vârstă ai, nu e niciodată prea târziu să o iei de la capăt sau să-ți ceri drepturile. Povestea nu încurajează furtul, ci adoptarea unei atitudini care să nu le permită altora să te calce în picioare. Mai ales când în joc sunt și viitorul celor pe care-i iubești: nepoți, copii, parteneri.
M-am dus la film pentru Morgan Freeman și am plecat acasă gândindu-mă la Alan Arkin, care-i dă viață celui mai pesimist și haios membru din această bandă de „nelegiuiți”. Nici măcar dragostea nu-l schimbă prea tare pe morocănul Al, mare amator de umor negru. Distribuția este extraordinară, reușind să armonizeze umorul excelent cu situațiile emoționante și amare. Aventura prin care trec cei trei îi dă dreptate lui Freddie Mercury: When you’re through with life and all hope is lost/Hold out your hand ‘cause friends will be friends right till the end.
