Îmi place Sean Penn la nebunie – de când l-am văzut prima oară în Mystic River, mi-am zis că trebuie să-i iau filmele la rând, să văd ce-i poate pielea. Și am rămas fascinată, deși nu am apucat să vizionez decât o parte din producțiile în care a jucat: Dead Man Walking, I am Sam, 21 grams, The Tree of Life și Gangster Squad sunt toate filme de care am rămas îndrăgostită, o bună parte din merit fiind a sa, căci face niște roluri uimitoare și foarte, foarte diferite. Aseară am avut ocazia să-l văd pe acest actor genial într-o postură unică, deoarece Gunman este primul film de acțiune pură în care el joacă rolul principal. Adus în România de Ro Image, filmul va apărea în cinematografe începând cu data de 20 martie. Fără să-mi amintesc cine a stat la cârma acestei producții, primul gând pe care l-am avut după ce am terminat vizionarea a fost: ”Wow, Liam Neeson, tată, te paște pensionarea! Sean Penn e următorul erou de acțiune!”. Și apoi, a venit revelația: regizorul Pierre Morel e cel care s-a ocupat și de Taken și Banlieue 13.
S-a simțit mâna regizorului, am putut trasa paralele cu celelalte 2 filme pe care i le știam, iar din aceste comparații născute în capul meu, mi se pare că acest film a ieșit chiar bine. Au fost câteva detalii care mi-au plăcut în mod special și mă fac să-l recomand tuturor, mai ales fanilor acestui gen, voi încerca să le subliniez în rândurile următoare, abținându-mă de la a da totuși spoilere. S-o luăm treptat: scenariul – deși nu dă pe-afară de originalitate, (știm deja povestea cu mercenarii care sunt plătiți să lichideze o persoană importantă, iar trăgătorul trebuie să se dea la fund o perioadă), are un moment-cheie pe care nu-l anticipam și care mi-a dat peste cap presupunerile. Și nu cred c-am fost singura în această situație, de la început pariezi că X e cel care vrea să-l omoare, pentru ca X să moară la nici jumătatea filmului!
Mi-au plăcut mult scenele de luptă – sunt foarte intense, Sean Penn e super lucrat și bate tot ce prinde, dacă e pus în această situație. Deși are remușcări și nu vrea să mai omoare oameni, Jim Terrier (personajul său) se vede nevoit să-și reia vechea meserie atunci când e vânat de-un dușman necunoscut. Pe cât de faine sunt scenele cu bătăi, împușcături și explozii, pe atât de frumoase sunt cadrele luminoase în care Jim o vede pe Annie (Jasmine Trinca) de parcă ar fi un înger, îmbrăcată în alb și zâmbind. Alternanța asta mai îndulcește stilul agresiv, sângeros al filmului, căci sunt multe faze în care mi-am dus mâna la ochi, mi s-au părut foarte dure. Oricum, filmul capătă un ritm drăcesc spre final, știi (sau cel puțin speri) că cel mai bun dintre cei răi va reuși să scape, dar tot stai tensionat.
În plus, există un realism al poveștii care-i binevenit în contextul în care, în mai toate filmele de acțiune, eroul se avântă și omoară câte 15 oameni deodată (toți înarmați și bine făcuți), la final scapă basma curată, iar dacă între timp fata sau vreun prieten ajunge pe mâna celor răi, nu-i bai, că vor scăpa și ei fără mari probleme și fără un fir de păr clintit din cap. Iată că Jim nu-i chiar așa naiv și nu se aruncă în luptă decât atunci când nu e depășit numeric și e musai să-și confrunte inamicul. În rest, fuga e sănătoasă de multe ori. La fel șiretlicurile. Mi-a plăcut mult și felul în care a început și s-a terminat filmul, cu imaginea unui prezentator de știri care oferă informații despre ce pot face pentru bani companiile internaționale. Deși ultimele scene sunt cu protagonistul, cadrele cu prezentatorul marchează de fapt sfârșitul filmului și-i pot da cinefilului senzația că ce s-a întâmplat acum, a mai avut loc și înainte și se va mai repeta, toate aceste evenimente fiind doar o secvență ce rulează la nesfârșit.
Cum Sean Penn a fost protagonistul și a avut mult timp la dispoziție să-și dovedească încă o dată talentul, oscilând între profesionistul de neclintit și omul bântuit de remușcări, vulnerabil în fața unor potențiale căderi fizice sau psihice, ceilalți actori au rămas în plan secund, dar s-au descurcat la fel de bine. Pe Jasmine Trinca n-o știam, dar mi-a plăcut la nebunie, e frumoasă și naturală, iar personajul ei pare prea gingaș pentru o asemenea poveste, asta însă n-o împiedică să aibă o prestație bună. De la Javier Bardem (Felix) nici nu mă așteptam la altceva, omul ăsta joacă atât de bine, mai ales când trebuie să fie rău, încât în 3 minute deja ești subjugat. Ray Winstone (care joacă și personajul negativ din Noah) e prietenul de nădejde al lui Jim, iar intervențiile sale stârnesc zâmbete de multe ori, e foarte simpatic. Mi-ar fi plăcut ca Idris Elba (minunat în rolul lui Mandela în Mandela: Long Walk to Freedom) să fi avut un o prestație mai consistentă, să aibă un cuvânt mai greu de spus în poveste. Să nu uit de Mark Rylance (Cox), liderul echipei de mercenari din care făcea parte Jim, un tip foarte ambițios, ajuns într-o funcție foarte importantă.
Per total, mi-a plăcut această producție, m-a ținut în suspans, m-a făcut să râd, mi-a dat ocazia să-l văd pe Sean Penn într-un nou rol, de această dată ca erou super bad-ass, m-a surprins pe alocuri, plus că muzica m-a relaxat. Eu vi-l recomand, un film de genul se vede la cinema, unde-i sunetul puternic, scaunele faine și ecranul imens, ca să poți fi absorbit cu totul de poveste. Vă las mai jos o piesă din soundtrack, sper să vă placă:
[review]
[rwp-review-form id=”0″]
