“Hotel Transylvania 3”, monștrii în vacanță

Din 13 iulie la cinema. Distribuit de IntercomFilm.

80

“Hotel Transylvania 3” este o animaţie regizată de Genndy Tartakovsky după un scenariu scris de Tartakovsky şi Michael McCullers. Totodată, reprezintă al treilea film din franciza “Hotel Transylvania”.

Am văzut “Hotel Transylvania 3” la Grand Cinema Băneasa. Acţiunea are loc la câteva luni de la evenimentele din “Hotel Transylvania 2”, iar povestea se axează pe Dracula, Mavis, Johnny şi restul familiei. La iniţiativa lui Mavis, cu toţii pleacă într-o vacanţă care se pare că va fi de neuitat.

Regie, scenariu şi personaje

Vara înseamnă vacanţă atât pe marele ecran, cât şi în afara lui. Aşadar, Sony Pictures Animation a pregătit o croazieră pentru contele Dracula, fiica lui, Mavis, soţul ei, Johnny, nepotul lui, Dennis, şi prietenii acestora.

Noua animaţie începe cu o nuntă la Hotelul Transilvania, iar Dracula se simte singur şi încearcă fără succes să stabilească o întâlnire prin intermediul unui site de dating.

Dorind să petreacă mai mult timp cu familia şi crezând că tatăl ei este stresat şi obosit, Mavis vine cu ideea să meargă cu toţii într-o călătorie pe o navă de croazieră, ocazie cu care Dracula o întâlneşte pe Ericka, misterioasa căpitan de navă de care se îndrăgosteşte. Însă, ceea ce nu ştie Dracula este că Ericka este strănepoata lui Abraham Van Helsing, un celebru vânător de monştri. Ce se va întâmpla când Dracula va descoperi că persoana de care s-a îndrăgostit urăşte monştrii, rămâne să aflaţi, vizionând animaţia la cinema!

Nu uita sa citesti
Related Posts

Madame Web

“Hotel Transylvania 3” nu prezintă o aventură complicată, plină cu răsturnări de situaţie. Scenariul este, pe alocuri, previzibil şi este foarte uşor de anticipat ceea ce urmează să se întâmple. Însă, animaţia compensează cu momente amuzante şi vom avea ocazia să revedem personajele noastre preferate din îndrăgita serie “Hotel Transylvania”.

Dintre cele trei animaţii ale francizei, consider că “Hotel Transylvania 3” nu se ridică la nivelul primelor două filme, dar reuşeşte cumva să îţi atragă atenţia până la final, în mare parte datorită personajelor sale, în frunte cu Dracula.

În ce priveşte personajele, Dracula trece printr-un moment dificil. Se simte singur, însă totul se schimbă când o întâlneşte pe Ericka. El începe să creadă din nou în dragoste, după atâţia ani, însă cum va reacţiona când va afla cine este în realitate Ericka? Mavis, fiica lui Dracula, este cea care se ocupă de organizarea călătoriei, dorind ca tatăl ei să se bucure de o binemeritată vacanţă. Johnny este tot cu capul în nori, aşa cum ne-a obişnuit deja, în timp ce Dennis este la fel de adorabil. Wayne şi Wanda sunt stresaţi din cauza copiilor şi încearcă să profite de călătorie pentru a se relaxa puţin, deşi pare imposibil. Abraham Van Helsing este străbunicul Erickăi, un legendar vânător de monştri care pune la cale un plan diabolic. Ericka este căpitanul de navă care împreună cu străbunicul ei organizează croaziera pentru a întinde o capcană monştrilor.

Distribuit de IntercomFilm, “Hotel Transylvania 3” ajunge în cinematografe vineri, 13 iulie 2018. Vizionare plăcută!

80 Comentarii
  1. Billionaire Brain Wave spune

    I dugg some of you post as I cogitated they were very useful invaluable

  2. Nagano Tonic spune

    I want examining and I believe this website got some truly useful stuff on it! .

  3. Uppnud spune

    ivermectin 12mg for sale – levofloxacin 250mg usa buy cefaclor pills for sale

  4. aizen power review spune

    What Is Aizen Power? Aizen Power is presented as a distinctive dietary supplement with a singular focus on addressing the root cause of smaller phalluses

  5. Kjsqxq spune

    order cleocin 300mg online cheap – vantin price buy chloromycetin generic

  6. Dgmrro spune

    zithromax 250mg brand – ciplox cheap buy ciplox 500mg pill

  7. Doctun spune

    augmentin for sale – buy ciprofloxacin 1000mg without prescription brand cipro

  8. hire a hacker for facebook spune

    It?¦s actually a nice and helpful piece of info. I?¦m satisfied that you shared this helpful info with us. Please keep us informed like this. Thank you for sharing.

  9. puravive spune

    I have not checked in here for a while because I thought it was getting boring, but the last few posts are good quality so I guess I’ll add you back to my daily bloglist. You deserve it my friend 🙂

  10. Akmffs spune

    seroquel buy online – order seroquel 100mg generic purchase eskalith pill

  11. Uomqdt spune

    buy clomipramine 25mg pills – buy amoxapine 50 mg online order doxepin generic

  12. Rpiakh spune

    retrovir 300mg canada – roxithromycin pills buy allopurinol 100mg pill

  13. Sxoofs spune

    metformin 1000mg pills – buy baycip pills for sale purchase lincocin online cheap

  14. Ibeqdd spune

    buy stromectol europe – tetracycline 250mg cheap sumycin 250mg ca

  15. Ttieym spune

    ciplox for sale online – where can i buy doryx buy erythromycin 250mg for sale

  16. Hhufql spune

    cost ciprofloxacin 1000mg – purchase ciprofloxacin generic amoxiclav over the counter

  17. Jagqvx spune

    finasteride ca buy fluconazole 100mg online fluconazole 200mg cost

  18. Vxkbfa spune

    acillin ca vibra-tabs ca amoxicillin usa

  19. Lkvbkm spune

    buy zocor 10mg pills zocor 20mg cost order valacyclovir 500mg generic

  20. Trbcuj spune

    brand avodart 0.5mg zantac 300mg uk buy zantac medication

  21. Afsdeb spune

    zofran ca aldactone cheap spironolactone oral

  22. Eqwtoj spune

    order imitrex 50mg online buy generic imitrex 50mg order levofloxacin 250mg pills

  23. Hmxrny spune

    buy generic flomax for sale brand celebrex celebrex 100mg drug

  24. hire a hacker uk spune

    You completed various fine points there. I did a search on the subject matter and found nearly all people will go along with with your blog.

  25. Ccehax spune

    methotrexate 10mg brand brand methotrexate 10mg coumadin online buy

  26. Bzyiop spune

    medrol 4 mg pills methylprednisolone 4mg without a doctor prescription order medrol generic

  27. Ywccas spune

    buy atenolol for sale buy atenolol for sale purchase tenormin

  28. Aegmjl spune

    buy generic toradol for sale buy toradol 10mg pills colchicine 0.5mg over the counter

  29. best CTR tool for local SEO spune

    Some truly nice stuff on this site, I like it.

  30. Ezhvwn spune

    generic metoprolol 50mg order metoprolol 100mg generic oral metoprolol 50mg

  31. Wcqift spune

    order lisinopril 5mg pill zestril 5mg price lisinopril pills

  32. Rihqsh spune

    brand crestor 10mg buy crestor generic ezetimibe pills

  33. Imlie spune

    whoah this weblog is fantastic i love reading your posts. Stay up the great work! You already know, lots of individuals are hunting round for this info, you could help them greatly.

  34. Gxzvgn spune

    zovirax oral buy zyloprim 100mg online oral zyloprim 100mg

  35. Ljxypd spune

    order glucophage pill metformin 500mg ca brand metformin

  36. Zrvwzp spune

    buy priligy 90mg generic order priligy 60mg cheap misoprostol

  37. Nmyswf spune

    order chloroquine 250mg for sale order chloroquine 250mg generic chloroquine online

  38. Sqcgyw spune

    buy cenforce generic order cenforce 50mg online cheap buy generic cenforce 50mg

  39. کرکره برقی spune

    An impressive share, I just given this onto a colleague who was doing somewhat evaluation on this. And he in truth bought me breakfast as a result of I discovered it for him.. smile. So let me reword that: Thnx for the deal with! But yeah Thnkx for spending the time to discuss this, I really feel strongly about it and love reading more on this topic. If possible, as you become expertise, would you mind updating your blog with more details? It’s highly useful for me. Huge thumb up for this weblog publish!

  40. Doeoyh spune

    buy cialis without prescription tadalafil 20mg price buy tadalafil 40mg online

  41. Lbqedo spune

    plaquenil over the counter plaquenil generic buy plaquenil 400mg pill

  42. Kpmryb spune

    purchase lyrica online cheap lyrica 75mg ca pregabalin tablet

  43. Erndwt spune

    order vardenafil 20mg levitra 20mg drug vardenafil pills

  44. Rjdevf spune

    free slot games for fun free poker online games online casino real money usa

  45. Iggeip spune

    oral viagra 100mg sildenafil 20mg viagra sale

  46. Hfeboi spune

    furosemide pills order furosemide 100mg sale where to buy furosemide without a prescription

  47. Gkvakm spune

    order clomid 100mg online cheap clomiphene 100mg uk oral clomiphene 100mg

  48. Hrrglp spune

    brand neurontin 600mg neurontin 100mg pills neurontin order online

  49. Joajhg spune

    purchase synthroid pills levoxyl price synthroid without prescription

  50. Gapkxb spune

    order prednisolone 10mg pill buy prednisolone no prescription order prednisolone 10mg for sale

  51. Snztoi spune

    order azithromycin 250mg online cheap where can i buy zithromax azithromycin 500mg us

  52. Qlmngl spune

    order amoxil 500mg cheap amoxicillin sale order amoxil 1000mg online

  53. Qpwsbp spune

    buy isotretinoin without prescription isotretinoin 10mg us buy accutane 10mg pills

  54. Zokngk spune

    semaglutide 14 mg over the counter semaglutide 14mg pills semaglutide 14 mg usa

  55. Okeyuo spune

    prednisone 10mg price buy deltasone for sale order prednisone generic

  56. eu politics spune

    Thanx for the effort, keep up the good work Great work, I am going to start a small Blog Engine course work using your site I hope you enjoy blogging with the popular BlogEngine.net.Thethoughts you express are really awesome. Hope you will right some more posts.

  57. Yafxfg spune

    tizanidine 2mg sale tizanidine sale order tizanidine without prescription

  58. Mqjyss spune

    order clomiphene 100mg for sale order clomiphene pill serophene brand

  59. Ebwlba spune

    levitra 20mg uk vardenafil 20mg pill

  60. Npdlfj spune

    synthroid 100mcg us order levothyroxine sale levothyroxine medication

  61. Ghmoxm spune
  62. Wdmmfa spune

    ventolin 4mg for sale where can i buy ventolin albuterol tablet

  63. Pcmdih spune

    buy acticlate pills doxycycline 200mg canada

  64. Igsygk spune

    buy generic amoxicillin buy amoxicillin 1000mg sale amoxil over the counter

  65. Gqtsfn spune

    order generic prednisolone 40mg purchase prednisolone generic purchase prednisolone

  66. Joukva spune

    buy generic furosemide online lasix 100mg canada

  67. Grxjrk spune

    buy neurontin 600mg without prescription gabapentin 600mg without prescription

  68. TheHiddenPages spune

    What’s Taking place i’m new to this, I stumbled upon this I have discovered It absolutely helpful and it has aided me out loads. I am hoping to give a contribution & assist different customers like its helped me. Good job.

  69. Ezyubk spune

    buy zithromax cheap azithromycin without prescription azithromycin 250mg us

  70. Cksiys spune

    amoxil 1000mg canada amoxicillin 500mg price amoxicillin 1000mg cost

  71. Vqfalu spune

    order accutane 40mg without prescription order accutane 40mg generic purchase isotretinoin online cheap

  72. Yxkmnz spune

    drugs that reduce stomach acid order frumil pill

  73. Bdjeyt spune

    best allergy medications over the counter order desloratadine pill allegra side effects

  74. Zwzunb spune

    most common medication prescribed acne how to get rid of spots on face acne medicine prescribed by doctors

  75. Skakfr spune

    acid reflux medication that dissolves order ciprofloxacin 1000mg generic

  76. Wptygs spune

    order prednisone online cheap brand prednisone

  77. Zipvps spune

    best sleeping pills at walgreens meloset online buy

  78. Eyqipy spune

    prescription allergy medication without antihistamines best allergy medicine for rash strongest otc allergy med

  79. tlover tonet spune

    I was just looking for this information for a while. After six hours of continuous Googleing, finally I got it in your web site. I wonder what’s the lack of Google strategy that don’t rank this kind of informative websites in top of the list. Generally the top sites are full of garbage.

  80. mihaela spune

    animatia asta si incredibles 2 au fost cele mai reusite de anul acesta. am citit mai multe despre film aici:
    https://www.portalultautv.com/hotel-transylvania-3-2018/

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata