Începe Festivalul NexT! Cinci zile de filme, dezbateri și petreceri

154

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România, ajuns la ediția a noua, se deschide oficial miercuri, 15 aprilie, de la ora 19.30, la Cinema Studio din București. Până pe 19 aprilie, Festivalul Internațional de Film NexT vine cu 146 dintre cele mai noi și mai bune filme scurte recente, în nu mai puțin de 17 secțiuni, zeci de invitați speciali, seminarii și petreceri, în opt locații diferite. Oscars Night, Monsters Night, seara LGBT, Kung Fu NexT sunt doar câteva dintre programele de neratat ale ediției. Anul acesta, pasionații de film au șansa să o întâlnească la NexT pe Claire Denis, una dintre cele mai importante autoare din cinema-ul contemporan.

La gala de deschidere, Ada Solomon, fondatoarea Societății Culturale NexT, și Yvonne Irimescu, coordonatoarea festivalului, vor prezenta cele mai importante momente ale ediției. Deschiderea va fi urmată de scurtmetrajele din secțiunea nouă Behind the Scenes. De la comedie absurdă la desktop documentary, filmele aruncă un ochi spre ce se întâmplă în spatele camerei de filmat. Două dintre ele sunt românești: Artă, în regia lui Adrian Sitaru, și Fata care mănâncă pizza, de Ion Indolean, Bogdan Coste și Adrian Cârlugea.

În aceeași seară, de la 20.30, în Club Control, cele șase filme provocatoare din secțiunea LGBT vor pune în discuție prejudecățile despre sexualitate și minoritățile sexuale. O petrecere plină de surprize marca Tomboy, dedicată comunității LGBT, va încinge atmosfera până noaptea târziu.

Prima zi de festival e cu emoții pentru cei 14 participanți la concursul de The Pitch, organizat de ShortsTV. Miercuri, de la 12.00, la Cărturești Verona, aceștia își vor prezenta proiectele în fața camerei de filmat. Concurenții la premiul de 5.000 de euro sunt Anca Boariu (Apartment for Sale), Anca Oproiu (Drapelului, str. nr. 1), Andreea Borțun (When Night Meets Dawn), Claudiu Iordache (Spongebob Lunchbox), George ve Gänæaard (Motan’s Cat), George Buzoianu (My Father Died), Ozana Nicolau (Good Friday), Paul Mureșan (Mom, Dad, I Have to Tell you Something…), Raia Al Souliman (Forevers), Ruxandra Ghițescu (Ana is Coming Back), Sarra Tsorakidis (Years From Now and Only if You Look at It from Afar), Sergiu Lupșe (Night Time), Ștefania Matei (Portrait with Cake) și Vlad Andrei Ghinea (Bootcamp).

Programul poate fi consultat pe www.nextfilmfestival.ro, iar biletele au fost puse în vânzare pe eventbook.ro, la Cinema Studio, Elvire Popesco și Librăriile Anthony Frost și Kyra Kyralina.

A noua ediție a Festivalului Internațional de Film NexT are loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO și la Institutul Cultural Român, Club Control, J’ai Bistrot, Cărturești, Garajul Ciclop (Magheru 6-8).

154 Comentarii
  1. Hmhyab spune

    deltasone 20mg for sale – cost prednisone 20mg where to buy nateglinide without a prescription

  2. Bkgpqx spune

    order deltasone online – order captopril sale captopril 25mg oral

  3. Vwmmtf spune

    stromectol online pharmacy – tegretol 200mg oral tegretol oral

  4. Pgvird spune

    promethazine 25mg pill – purchase lincocin generic buy generic lincomycin

  5. Xdjwfq spune

    гѓ—гѓ¬гѓ‰гѓ‹гѓійЊ  10 mg еј·гЃ• – イソトレチノイン гЃЉгЃ™гЃ™г‚Ѓ アキュテイン錠 10 mg еј·гЃ•

  6. Vexzfh spune

    гѓ—гѓ¬гѓ‰гѓ‹гѓігЃЇи–¬е±ЂгЃ§иІ·гЃ€г‚‹пјџ – г‚ўгѓўг‚­г‚·гѓ«йЂљиІ©гЃЉгЃ™гЃ™г‚Ѓ アジスロマイシン еЂ‹дєєијёе…Ґ гЃЉгЃ™гЃ™г‚Ѓ

  7. Ozbqol spune

    バイアグラの飲み方と効果 – г‚·г‚ўгѓЄг‚№ йЈІгЃїж–№ シアリス処方

  8. Aokcus spune

    estradiol 1mg for sale – purchase ginette 35 for sale arimidex for sale online

  9. Pmnujy spune

    buy dostinex medication – order dostinex 0.5mg without prescription alesse oral

  10. Kcpnkr spune

    norethindrone 5mg price – pill norethindrone yasmin where to buy

  11. Gwuumy spune

    buy alendronate 70mg online – medroxyprogesterone 10mg uk medroxyprogesterone 10mg ca

  12. Latmvk spune

    generic progesterone 200mg – order generic clomiphene 100mg fertomid cost

  13. Vjyldk spune

    buy xeloda no prescription – naproxen 500mg cost purchase danazol generic

  14. Ysenma spune

    zyban 150mg for sale – buy ayurslim for sale purchase shuddha guggulu pills

  15. Tonlvx spune

    modafinil where to buy – buy meloset 3mg online cheap buy cheap generic melatonin

  16. Tybogz spune

    order crotamiton generic – purchase mupirocin for sale purchase aczone online

  17. Khtzfq spune

    cleocin cost – brand clindamycin order indocin online cheap

  18. Jzbxuw spune

    order augmentin 375mg sale – purchase synthroid for sale order synthroid pill

  19. Vupkiz spune

    order metronidazole 400mg online – buy generic metronidazole online order generic cenforce

  20. Vwpgse spune

    betnovate 20gm drug – buy adapalene online buy monobenzone without a prescription

  21. Cwfrgh spune

    order generic acticin – buy tretinoin gel generic buy cheap tretinoin

  22. Wtwnma spune

    generic deltasone – prednisone 5mg pill permethrin uk

  23. Meoibp spune

    isotretinoin cost – order deltasone buy deltasone 40mg generic

  24. Ndpzdf spune

    buy generic cefdinir for sale – order cefdinir 300 mg for sale clindamycin cheap

  25. Danybt spune

    purchase artane online cheap – order emulgel online how to purchase diclofenac gel

  26. Ilbovm spune

    periactin 4mg oral – buy tizanidine pills zanaflex tablet

  27. Qiofvo spune

    buy generic mobic for sale – buy generic mobic buy ketorolac without prescription

  28. Vwwapt spune

    buy lioresal pill – buy baclofen 25mg generic purchase piroxicam pills

  29. Ccdjxo spune

    purchase diclofenac generic – buy generic nimodipine for sale nimodipine for sale online

  30. Ggdcpl spune

    order pyridostigmine generic – mestinon 60 mg drug azathioprine 50mg ca

  31. Xqxeud spune

    rumalaya brand – brand shallaki endep 10mg tablet

  32. Sghlqi spune

    brand voltaren 100mg – purchase aspirin online cheap order aspirin pill

  33. Saiuye spune

    buy colospa online – etoricoxib 60mg pills pletal 100mg pills

  34. Ukwztt spune

    order celecoxib online – celecoxib without prescription brand indomethacin 75mg

  35. Xuiefn spune

    probenecid 500 mg generic – purchase carbamazepine online cheap tegretol 200mg brand

  36. Zhmpat spune

    neurontin canada – purchase sulfasalazine for sale order sulfasalazine online

  37. Ibldyi spune

    calcort pills – cheap calcort pill alphagan over the counter

  38. Dvbxop spune

    besivance without prescription – sildamax online order buy generic sildamax for sale

  39. Rayluy spune

    duphalac order – duphalac for sale buy betahistine generic

  40. Jmzfli spune

    buy cyclosporine without prescription – buy methotrexate 10mg generic buy gloperba paypal

  41. Nufwor spune

    trileptal over the counter – order trileptal generic cheap synthroid sale

  42. Vgwmnd spune

    purchase terazosin generic – order terazosin 1mg generic purchase dapoxetine pills

  43. Rbhpkr spune

    buy speman without a prescription – buy speman online fincar generic

  44. Jbntro spune

    finasteride where to buy – order uroxatral 10mg for sale buy alfuzosin generic

  45. Uhdswz spune

    purchase norfloxacin without prescription – purchase norfloxacin pills purchase confido pill

  46. Tnwptm spune

    cheap lasuna pills – cheap lasuna without prescription purchase himcolin pill

  47. Ggdtdn spune

    buy generic gasex for sale – diabecon over the counter buy diabecon online

  48. Hbgchl spune

    buy atorlip without a prescription – buy generic vasotec nebivolol for sale

  49. Tqwfkx spune

    tenormin 50mg drug – how to buy atenolol carvedilol 6.25mg pills

  50. Nwnrob spune

    purchase minoxidil generic – dutas tablet finasteride cost

  51. Esvsqy spune

    buy durex gel online – buy generic latanoprost purchase zovirax without prescription

  52. Nwxxab spune

    buy ascorbic acid 500 mg pill – lopinavir ritonavir online buy prochlorperazine cheap

  53. Hducbm spune

    cyclobenzaprine 15mg cheap – cyclobenzaprine price buy enalapril

  54. Kmyrgd spune

    aldactone ca – buy cheap generic spironolactone naltrexone 50 mg for sale

  55. Wyriww spune

    buy disopyramide phosphate for sale – lyrica 150mg oral chlorpromazine 100mg for sale

  56. Nkjsbr spune

    divalproex cost – buy generic diamox topiramate 200mg cheap

  57. Znsyty spune

    hydroxyurea price – hydrea price robaxin over the counter

  58. Siiynb spune

    feldene online buy – buy generic feldene 20 mg rivastigmine brand

  59. Colamx spune

    buy vasotec 10mg for sale – doxazosin 1mg generic order zovirax online cheap

  60. Ibuule spune

    cheap griseofulvin – purchase fulvicin generic order gemfibrozil generic

  61. Ibsmko spune

    order forxiga 10mg pills – buy acarbose without prescription acarbose brand

  62. Sarlao spune

    where can i buy zovirax – order cerazette 0.075 mg duphaston drug

  63. Thdgxw spune

    order cotrimoxazole 480mg pills – tobramycin 10mg without prescription how to buy tobra

  64. Urlrdn spune

    bisacodyl 5mg pill – bisacodyl us liv52 tablet

  65. Qwnhls spune

    order rabeprazole 10mg for sale – order maxolon generic motilium 10mg usa

  66. Rfepvm spune

    fludrocortisone pills upset – lansoprazole pills hundred prevacid outline

  67. Ynloxy spune

    clarithromycin snow – mesalamine solution cytotec pills dragon

  68. Xtnhem spune

    promethazine stupid – promethazine money promethazine advance

  69. Pckzfj spune

    ascorbic acid port – ascorbic acid standard ascorbic acid western

  70. Ftwayu spune

    loratadine alter – loratadine medication propose loratadine medication deceive

  71. Hsvpkc spune

    priligy whatever – priligy birthday priligy rise

  72. Kieehb spune

    claritin sullen – loratadine sight loratadine medication madam

  73. Vldvme spune

    valacyclovir pills piece – valtrex online contact valacyclovir reasonable

  74. Epqoti spune

    prostatitis pills gain – prostatitis medications underground prostatitis medications vast

  75. Twknvs spune

    uti medication distinct – treatment for uti torment treatment for uti dale

  76. Qzlhqx spune

    acne medication reduce – acne medication thing acne medication hurt

  77. Czbkuu spune

    cenforce online icy – zenegra pills beyond brand viagra online cell

  78. Rybqve spune

    cialis soft tabs grant – caverta pills careful viagra oral jelly rage

  79. Ziztpm spune

    brand cialis cost – apcalis shed penisole edward

  80. Qtorfk spune

    cialis soft tabs pills dawn – caverta pills broomstick viagra oral jelly indicate

  81. Gjedpt spune

    brand cialis breeze – tadora corridor penisole downward

  82. Abydcl spune

    cenforce online cabin – brand viagra pills spin

  83. Swrbuw spune

    priligy conceal – sildigra bleed cialis with dapoxetine eyebrow

  84. Footua spune

    crestor online upper – pravachol buy render caduet buy avenue

  85. Nbinrj spune

    order nitroglycerin pills – buy generic nitroglycerin for sale valsartan brand

  86. Sxsski spune

    lopressor price – buy adalat pills purchase nifedipine generic

  87. Zzyghk spune

    hydrochlorothiazide 25mg sale – buy generic lisinopril buy zebeta 10mg without prescription

  88. Xmvlos spune

    digoxin 250 mg generic – digoxin 250mg cost lasix usa

  89. Oxjuov spune

    famvir online – order acyclovir 800mg valcivir cost

  90. Khrbqu spune

    buy generic ketoconazole over the counter – butenafine cream buy generic sporanox

  91. Lwrerj spune

    order semaglutide 14mg online cheap – order glucovance generic purchase DDAVP spray

  92. Mpzyzq spune

    order lamisil – fluconazole 100mg for sale purchase grifulvin v generic

  93. Pyuctt spune

    purchase metformin pill – buy januvia 100 mg for sale precose 25mg cost

  94. Brjqks spune

    buy micronase cheap – glipizide 10mg brand buy cheap dapagliflozin

  95. Irxuso spune

    buy generic medrol over the counter – cetirizine cost purchase azelastine generic

  96. Smolzp spune

    clarinex us – order generic zaditor 1 mg order albuterol online

  97. Jokamz spune

    purchase albuterol inhaler – seroflo canada buy theophylline 400mg online

  98. Zasihu spune

    ivermectin 6mg for humans – buy generic doryx over the counter order cefaclor 250mg online cheap

  99. Ggcdmr spune

    purchase azithromycin without prescription – ciprofloxacin 500mg for sale ciplox order

  100. Lmokap spune

    oral cleocin 150mg – order monodox generic chloromycetin over the counter

  101. Mqvtqd spune

    buy generic amoxil for sale – purchase duricef generic cipro 1000mg cheap

  102. Oocply spune

    order augmentin 1000mg generic – buy trimethoprim ciprofloxacin without prescription

  103. Mxsylo spune

    buy atarax online cheap – order lexapro for sale endep 25mg cheap

  104. Hpyjcd spune

    clozaril 50mg sale – buy frumil pills for sale famotidine buy online

  105. Tgkonk spune

    retrovir online – buy irbesartan 300mg pills allopurinol 300mg cost

  106. Ybwupu spune

    buy glucophage 1000mg for sale – lincocin 500mg price buy lincocin online

  107. Jtkhyr spune

    buy generic lasix for sale – purchase warfarin generic capoten 120mg for sale

  108. Qbfarv spune

    order ampicillin pill ampicillin price amoxicillin cost

  109. Hezgth spune

    flagyl 200mg us – order metronidazole 400mg without prescription order zithromax pills

  110. Zscevw spune

    generic ivermectin for humans – order ciplox 500mg generic tetracycline ca

  111. Vthsms spune

    cheap valtrex – acyclovir 800mg for sale buy acyclovir 400mg online

  112. Jnqmzc spune

    order ciplox 500 mg pills – buy generic erythromycin for sale erythromycin 250mg pill

  113. Vqmkcu spune

    buy generic flagyl online – order azithromycin 250mg pill buy zithromax 500mg for sale

  114. Yqtiad spune

    order ciprofloxacin – buy generic clavulanate augmentin online buy

  115. Kbhobf spune

    buy ciprofloxacin 1000mg pills – cephalexin online augmentin tablet

  116. Cwksxj spune

    buy acillin paypal buy cheap generic ampicillin buy generic amoxicillin

  117. Lnbugb spune

    propecia 5mg without prescription diflucan medication buy diflucan medication

  118. Glfyzc spune

    order avodart for sale dutasteride ca order ranitidine 150mg generic

  119. Rwypzt spune

    purchase esomeprazole pill buy esomeprazole 20mg capsules topamax 100mg uk

  120. Erkpqx spune

    purchase maxolon sale how to buy hyzaar oral losartan 50mg

  121. Pdfaps spune

    how to get toradol without a prescription colchicine price colcrys 0.5mg price

  122. Yxxohp spune

    motilium without prescription buy domperidone cheap buy sumycin 250mg pill

  123. Agdqwk spune

    crestor 10mg price buy rosuvastatin without prescription cost zetia 10mg

  124. Wkxeyr spune

    order zestril sale zestril 2.5mg drug buy prinivil online cheap

  125. Oowfsn spune

    purchase acyclovir online buy generic zovirax over the counter buy allopurinol for sale

  126. Dxollz spune

    purchase orlistat order diltiazem online cheap diltiazem 180mg usa

  127. Zjybda spune

    order claritin for sale order claritin online cheap buy cheap generic claritin

  128. Hrxfii spune

    triamcinolone 10mg cost aristocort where to buy aristocort over the counter

  129. Gufaod spune

    how to get pregabalin without a prescription buy lyrica 150mg generic pregabalin 150mg pills

  130. Eoozfp spune

    acticlate for sale doxycycline online order doxycycline 200mg pills

  131. Ppqbps spune

    buy furosemide sale diuretic cost lasix buy furosemide generic diuretic

  132. Rastrear telefone spune

    Melhor aplicativo de controle parental para proteger seus filhos – Monitorar secretamente secreto GPS, SMS, chamadas, WhatsApp, Facebook, localização. Você pode monitorar remotamente as atividades do telefone móvel após o download e instalar o apk no telefone de destino. https://www.mycellspy.com/br/

  133. Ukhltm spune

    buy neurontin 100mg generic cost gabapentin gabapentin pill

  134. Vobjuv spune

    order prednisolone 10mg without prescription prednisolone 10mg uk omnacortil 10mg usa

  135. Rastrear Celular spune

    Rastreador de celular – Aplicativo de rastreamento oculto que registra localização, SMS, áudio de chamadas, WhatsApp, Facebook, foto, câmera, atividade de internet. Melhor para controle dos pais e monitoramento de funcionários. Rastrear Telefone Celular Grátis – Programa de Monitoramento Online.

  136. Lssbxp spune

    levothroid cheap levoxyl pills synthroid 100mcg drug

  137. Jverux spune

    order amoxicillin 1000mg online cheap amoxil 250mg pill amoxicillin 250mg cheap

  138. Yhchgm spune

    accutane uk order isotretinoin without prescription accutane 10mg cheap

  139. Plbuda spune

    semaglutide online buy rybelsus cheap cost rybelsus 14mg

  140. Pgeiza spune

    levitra order online levitra 20mg tablet

  141. Vunvnj spune

    levothroid pills cheap synthroid 75mcg purchase synthroid pills

  142. Wbeowi spune

    order amoxiclav pill buy augmentin for sale

  143. Dngcoh spune

    order ventolin 4mg without prescription albuterol 2mg brand purchase ventolin inhalator for sale

  144. Thytqr spune

    vibra-tabs usa monodox buy online

  145. Xvxazc spune

    order amoxicillin 1000mg for sale amoxil 1000mg ca amoxil 250mg ca

  146. Sfnnzy spune

    generic deltasone 10mg order generic prednisone

  147. Ptoepw spune

    omnacortil 5mg uk prednisolone 10mg price order prednisolone 20mg sale

  148. Ltbqsf spune

    furosemide 40mg canada cost lasix

  149. Uhirrt spune

    zithromax 250mg generic azithromycin oral zithromax 500mg for sale

  150. Bxoceo spune

    amoxil 250mg cheap buy amoxicillin without prescription amoxil 1000mg us

  151. Tsisfe spune

    7 day sleep prescription buy phenergan for sale

  152. Bmdagp spune

    best homeopathic remedy for acidity order ramipril sale

  153. Lpqrvz spune

    doxylamine uk over the counter order generic meloset 3 mg

  154. Cbalrz spune

    claritin allergy sinus 12hr costco best allergy medications over the counter best cold medicine without antihistamine

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata