Jennifer Lawrence și Amy Schumer lucrează la scenariul unei comedii

Jennifer Lawrence și Amy Schumer scriu scenariul unei comedii și plănuiesc să joace rolurile principale.

“The Hunger Games: Mockingjay – Part 2” va fi lansat în noiembrie 2015, iar Jennifer Lawrence a început deja conferințele de presă pentru promovarea marelui final al seriei “Jocurile Foamei”. Într-un interviu acordat publicației The New York Times, actrița laureată a premiului Oscar a dezvăluit că a decis să scrie scenariul unui film împreună cu Amy Schumer. Filmul va fi o comedie, iar cele două actrițe vor interpreta rolurile principale.

“Vom juca două surori. Aproape am terminat scenariul. A curs de la sine. Avem aproximativ 100 de pagini. Amy și cu mine suntem combinația perfectă din punct de vedere creativ. A fost cea mai distractivă experiență din viața mea. Începem ziua vorbind la telefon și râzând. Apoi, trimitem una alteia paginile pe care le-am scris. Și începem să râdem. Merg mâine să o vizitez în Chicago. Vom scrie puțin împreună cu sora ei, Kim, care a lucrat cu Amy atunci când a scris scenariul pentru Trainwreck”, a declarat Jennifer Lawrence despre colaborarea cu Amy.

Deocamdată filmul celor două actrițe nu are un titlu, însă sperăm să aflăm noi detalii în curând.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz