Minionii au parte de propria lor animație

0

                Nu  ştiu dacă există cineva în lume care să nu fi auzit de minioni. Pentru prima dată am auzit de aceştia în Sunt un mic ticălos (Despicable me). Iată, după 2 filme apărute cu ei în 2010, respectiv 2013, minionii au parte de un film numai al lor numit simplu: Minionii (Minions). Regizor e acelaşi Pierre Coffin, care e şi vocea minionilor. Trebuie trecută data în calendar, pentru că e prima dată când rulează o animaţie subtitrată la Reşiţa. Sper ca organizatorii să fie mulţumiţi de încasări şi pe viitor să mai avem şanse să vizionăm animaţii subtitrate 3D la cinematograful Dacia din Reşiţa. Din păcate, mai sunt unii copii, peste 15 ani (gen nepotul meu care intră în clasa a 9-a) care preferă animaţiile dublate pentru că le e lene să citească. Dar ce să-i faci?! Dacă e așa complicată limba română, să se uite în continuare la animații dublate. Oricum am văzut un trailer la Mune, gardianul lunii dublat în română. Abia se înțelege ce vorbesc. Se pare că nu sunt adeptul dublajului. Și urăsc din tot sufletul dublajul! Vocea naratorului e Geoffrey Rush. 😀 Minionii e un prequel la seria Sunt un mic ticălos, acțiunea având cu 42 de ani înainte de Gru.

Minionii

                Minionii sunt dinaintea noastră pe această planetă. Sunt mici, galbeni și au forma unei pastile. Ei au evoluat din organisme unicelulare având cu toții același scop, să-l servească pe cel mai mare ticălos din împrejurimi. Să găsească un stăpân era ușor, dar să-l păstreze… Aici lucrurile deveneau al naibii de complicate!  Dar nu s-au dat bătuți. Au continuat să caute. De-a lungul timpului, au avut mulți stăpâni printre care: un T-Rex, un om al cavernelor, un faraon egiptean, pe Dracula și chiar pe Napoleon. Din păcate, după ce aceștia îl ucid din greșeală pe ultimul, ei sunt vânați, adăpostindu-se în Atarctica într-o peșteră. Chiar dacă au făcut ca peștera să fie casa lor, minionii fără un stăpân nu aveau niciun scop.  Au devenit derutați și depresivi. Dacă această situație va continua, cu siguranță vor pieri. Noroc cu Kevin!!! Împreună cu echipa formată din Bob și Stuart, pornește în lume să-l găsească pe cel mai ticălos stăpân pe care să-l servească.

Minionii

                Nu după mult timp, află şi destinaţia la care trebuie să ajungă: Villain-Con în Orlando, Florida, unde se întâlnesc toți ticăloşii. Visul lor e să o servească pe Scarlet Overkill (Sandra Bullock), cea mai rea dintre cei răi. Visul acesteia… Să pună mâna pe coroana reginei Elisabeta, regina Angliei.

Minionii

                Ceea ce pot să vă spun e că am râs de mi-au dat lacrimile. E o animaţie mult mai reuşită decât seria Sunt un mic ticălos şi prequel-ul la Madagascar, Pinguinii din Madagascar. Chiar dacă e o animaţie adresată copiilor, nu veţi regreta că aţi vizionat această animaţie la cinema. Eu chiar sper ca cei de la Universal să revină asupra deciziei şi să lanseze această animație în format 3D şi în România. Momentan, nu mai avem în ţară un distribuitor al filmelor de la Universal pentru home entertainment. Trebuie să recunosc că e cea mai tare animație pe care am văzut-o în acest an. Mi-a plăcut mai mult chiar şi decât Întors pe dos (Inside out). E imposibil să nu râdeţi, deoarece pe unde merg, minionii stârnesc un haos pe măsura poftei lor permanente pentru banane. Sunt imprevizibili, curioși și mereu în competiție unul cu celălalt. Astfel, haosul pune stăpânire pe acţiune.

Minionii

                În plus, au o limbă genială! Nu înţelegi nimic, „miniona” fiind o combinaţie între: engleză, franceză, spaniolă şi italiană.

Minionii

Bob (voce Pierre Coffin) este fratele cel mai mic și mai inocent al minionilor. El e cel mai fericit că pleacă în călătorie, dar e un pic speriat de ideea de a o porni spre necunoscut alături de Stuart și Kevin. E şi cel mai drăgălaş dintre cei 3.

Kevin (voce Pierre Coffin) este fratele mai mare al minionilor. El e cel care are ideea de a se aventura în lumea mare cu Stuart și Bob pentru a găsi un nou șef ticălos pe care să-l slujească.

Stuart (voce Pierre Coffin) e fratele mijlociu al minionilor. E tot timpul înfometat, dar îi place la nebunie să cânte la chitară. Are la final un moment care vă va face să aplaudaţi. Atât vă spun: Matucaaaaa…

brothers

Scarlet Overkill (voce Sandra Bullock) este prima superticăloasă din lume. Kevin, Stuart și Bob sunt atrași de calitatea acesteia de a plănui jafuri. Scarlet îi angajează pe minioni pentru a executa jaful secolului, să fure coroana reginei, pentru a-şi vedea împlinit visul de-o viață: să devină Regină!

scarlet

Herb Overkill (voce Jon Hamm) e soțul lui Scarlet și savant nebun. Acesta are un laborator în care inventează tot felul de gadget-uri și mașinării inspirate din anii ’60. O iubește necondiţionat pe Scarlet și o sprijină orice ar fi. Înainte de a fi inventator, Herb este în primul rând suporterul numărul 1 al soției sale.

herb

Nu uita sa citesti
Related Posts

A Minecraft Movie

Mickey 17

Cleaner

Walter Nelson (voce Michael Keaton) e capul unei familii de infractori. Familia acestuia e formată din: soţia sa Madge Nelson (voce Allison Janney) şi cei 3 copii ai săi: Walter Jr. (Michael Beattie), Tina (Katy Mixon) și Binky (Tara Strong). Aceștia se intersectează cu minionii în drumul lor spre Villain-Con, o convenție secretă din Orlando, unde se întâlnesc anual cei mai mari ticăloși din lume.

family

Paznicul Turnului (voce Steve Coogan) este paznicul coroanei. El o păzeşte de decenii, nimeni nereuşind să fure preţioasa coroană. E dovada vie că vârsta nu contează. Până acum… 😉

guard tower

Regina Elizabeta a II-a (voce Jennifer Saunders) e regina Marii Britanii.

elizabeth

                În afară de minionii care sunt efectiv GENIALI, Scarlet e cea care duce în spate greul animaţiei. Criticii în general nu au o părere extraordinară, dar în continuare o să vă las să citiți 3 recenzii pozitive:

1. Gregory Ellwood de la HitFix : „Angajamentul lui Morel şi al animatorilor săi de a crea o glumă după alta este aproape copleşitor.”

Minionii

2. Kemmeth Turan de la Los Angeles Times: „Vor pune un zâmbet pe feţele spectatorilor şi acesta se va menţine acolo.”

Minionii

3. Odie Henderson de la RogerEbert.com: „De fiecare dată când a devenit plictisitor, a găsit o modalitate să mă facă să zâmbesc şi să îl iert.”

Minionii

                Scenariul, inteligent scris de Brian Lynch (a mai scris scenariul la Puss in Boots), îi transformă pe Kevin, Stuart şi Bob în personaje în toată puterea cuvântului. Dacă v-a plăcut, nu vă faceţi probleme. Ne vom reîntâlni cu minionii în Sunt un mic ticălos 3, care va avea premiera pe 30 iunie 2017. Anul acesta e anul UNIVERSAL. Au scos hit după hit. Au început cu Furios şi iute 7, au continuat cu Jurassic World  (care a avut cel mai puternic debut depăşind Răzbunătorii) și acum această animație. Oare de ce surprize vom mai avea parte de la UNIVERSAL până la sfârșitul anului?!

Minionii

                Nu ratați acest film despre originile minionilor. În continuare vă las să vă delectați cu ultimul trailer subtitrat al acestei animații DEMENȚIALE:

[review]

[rwp-review id=”0″]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata