Omul de zăpadă e puțin topit dar totuși rece

The Snowman / Omul de zăpadă este thriller-ul polițist al lunii, ce nu putea avea o dată mai inspirată decât 13 octombrie pentru premiera în România. Produs de Universal și Working Title și distribuit de RoImage2000, filmul lui Alfredson și-a făcut lansarea la Happy Cinema din București. Și mai frumos era dacă prindea prima ninsoare – de aia mi-ar fi plăcut să apară peste o lună sau două – dar să zicem că a prins-o deja, doar că zăpadă e numai la munte deocamdată.

Eticheta secundară de „horror” m-a indus puțin în eroare, mai ales că data lansării este una specifică acestui gen, însă elementele horror nu sunt cu mult mai sângeroase decât ce putem citi în romanele polițiste nord-europene. Aflu din genericul introductiv (îmi place să nu mă informez cu aproape nimic despre filmele pe care urmează să le văd) că avem de a face cu o adaptare după un roman polițist norvegian semnat de Jo Nesbø cu același titlu. The Snowman (Snømannen) este a șaptea carte din cele 11 care-l au ca protagonist pe detectivul Harry Hole, jucat în film de Michael Fassbender.

Ecranizarea mi-a redeschis apetitul pentru „nordic noir”, acest subgen de literatură polițistă, și cred că am să citesc câteva cărțile lui Nesbø până la Crăciun. Interpretarea lui Fassbender m-a făcut curios de acest acest nefericit polițist dependent de alcool dar ager când vine vorba de criminali în serie cu motive ascunse. Iar regia lui Tomas Alfredson m-a introdus în atmosfera rece a literaturii scandinave, pline de personaje credibile și problematice. Coloristica peisajele înzăpezite din Oslo și Bergen, amestecul de alb și gri din imaginile cu statuile din parc și alte elemente vizuale contribuie la atmosferă.

Narațiunea șchiopătează către final, concluzia având șanse să te lase rece prin lipsa unei explicații mai ample a motivației răufăcătorului. Ce îl determină mai exact să ucidă femei după acest pattern? Am rămas nesatifsăcut și de cazul urmărit de Katrine, colega lui Hole, (Rebecca Ferguson) în care este amestecat și personajul lui J. K. Simmons. Pe undeva are și Val Kilmer un rol interesant (ceea ce îmi amintește că nu-l mai văzusem de mult) în povestea Katrinei, jucând la rândul său un alt polițist de teapa lui Hole în niște flashback-uri. Aș fi vrut să aflu exact ce acțiuni întreprinde afaceristul Stop (Simmons) pe ascuns. Într-un fel îmi este teamă să caut răspunsuri în carte, căci nu m-ar mira să nu le găsesc. În realitate, nu mereu obținem ceea ce ne dorim, oricât de motivați am fi, și nu toate cazurile se rezolvă cu soluțiile lor reale, ci sunt închise așa cum este mai comod secției de poliție sau anumitor personalități cu infliuență.

Cu o astfel de desfășurare a poveștii, este păcat de atmosfera nimerită și de cinematografia potrivită. Mi-a plăcut și distribuția, și aproape ar fi fost un film polițist bun, însă doar atmosfera are șanse să rămână în memorie. Este o dramă criminalistă cât se poate de O.K. dar nu este pentru gustul oricui. Te ține curios să afli cine se află în spatele omorurilor odioase și a oamenilor de zăpadă lăsați la fiecare loc al crimei, dar odată ce afli (sau ghicești, ceea ce nu este exclus) dar te poate lăsa nesatisfăcut sau plictisit de muzica repetitivă.

Marea de romane scandinave abia a fost încercată cu degetul, și sper că alți regizori și scenariști să-și dorească să încerce cu alte titluri ceva mai reușit.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz