Mă mândream că, de săptămâni bune, nu m-a mai speriat niciun film de groază când, zilele trecute, primesc invitație la Ouija: Origin of Evil, sequel-ul peliculei din 2014. Am avut astfel șansa de a mă bucura de experiența Cinema Ultra All Inclusive a sălilor VIP din complexul Cinema City ParkLake, urmărind un horror veritabil. Menționez însă că nu am văzut prima parte. La evenimentul marca RAN Events și Cinema City, organizatorii au avut grijă ca invitații să se relaxeze mai întâi. Muzică bună, preparate culinare delicioase și o locație decorată a la Halloween. Totul bine și frumos. Până toată lumea a fost trimisă în săli, înarmată cu popcorn și nachos pe care să le scape pe jos de frică.
Întotdeauna am susținut că cel mai frumos e să mergi la cinema ca să urmărești un film horror sau o comedie. Motivul e simplu: reacțiile mult mai evidente ale publicului te vor face să te simți mai puțin prost când țipi de frică sau râzi de pici de pe scaun. Și că veni vorba de scaune, după ce-ai încercat sala VIP, parcă nu-ți vine să mai mergi în sălile obișnuite. Chiar îți trece prin cap să te muți cu totul în cinematograf. Recomand tuturor să meargă să vadă filmul pe care-l așteaptă cel mai mult într-o astfel de sală. E o experiență relaxantă și foarte plăcută, poți să torci ca un motan tolănit în fotoliile ajustabile. Iar la Ouija: Origin of Evil, crede-mă, vei avea nevoie să te simți protejat.
Încă de la începutul filmului facem cunoștință cu familia Zander, formată dintr-o mamă și două fiice frumușele foc. Împreună, se păcălesc pe sine și clienții în încercarea de a comunica direct cu spiritele. Împovărată de griji și de datorii, Alice (Elizabeth Reaser) încearcă să-și mențină familia la suprafață prin aceste ședințe de spiritism. Nu, nici nouă nu ni se pare că asta e o idee bună. Pentru a-și îmbunătăți trucurile deja învechite, Alice ascultă sfatul fiicei sale mai mari, adolescenta Lina (Annalise Baso), și achiziționează o tablă Ouija. Desigur că, la fel ca în toate filmele de groază, văduva și-o caută cu lumânarea și invocă spiritul soțului ei decedat. Dispariția acestuia le-a traumatizat pe toate 3, mai ales pe micuța Doris (Lulu Wilson), traume ce vor declanșa toată acțiunea.
Din nefericire pentru familia Zander, casa lor devine terenul de joacă al unui spirit prea puțin amabil. Acesta o posedă pe Doris și-i arată astfel Alice că există viață și după moarte. Deși la început totul pare încă ușor de ținut sub control, lucrurile o iau razna mai repede decât te-ai aștepta. Partea amuzantă e că primele secvențe parcă iau în râs probabilitatea ca spiritele să se arate într-adevăr muritorilor de rând.
Mi-a plăcut ideea asta, de a face mișto de un subiect pe care apoi îl exploatezi în poveste, parcă te lovește mai tare groaza. Că veni vorba de asta – deși povestea are breșele ei și finalul pare cam încărcat (înțeleg totuși că explică bine ce se întâmplă în prima parte), atmosfera e sinistră rău. Atunci când o vezi pe micuța Doris posedată, purtând lentile albe și eventual căscând gura ca un piton, ți se taie respirația. Devii de neconsolat și-ți iei adio de la somn pentru următoarele zile. Cel puțin de la somnul liniștit. Mike Flanagan chiar face o treabă bună aruncând publicul într-o poveste atât de tensionată și tulburătoare.
N-o fi cel mai original scenariu (deja mă sperie mai tare copiii care par cuminți și stau retrași decât monștrii, sângele, vampirii și tot tacâmul), dar filmul își atinge scopul. Te sperie, te îngrozește, iar pe alocuri te face să râzi. Acesta e un mod simpatic de a scăpa de presiunea insuportabilă creată de muzica hipnotizantă și de cadrele îngrijorătoare. Însă asta face ca fazele oribile care mai urmează după poante să pară și mai oribile. În plus, sunt scene când nu știi dacă să râzi sau să-ți iei câmpii, într-atât sunt de ciudate.
Merită lăudate și prestațiile fetelor, care-s convingătoare și frumos construite, așa da! Însă rămân la părerea mea: dacă-i sunau pe frații Winchester, spiritul ăla nu mai avea de „trăit” prea mult. RO IMAGE 2000 îți aduce filmul în cinematografe începând cu 28 octombrie, umple-ți buzunarele cu sare și du-te să te sperii bine de tot!
[review]
