Primul Escape Room mobil Game of Thrones din Europa, în București

Primul Escape Room mobil Game of Thrones din Europa își începe călătoria în București

Sursa: europafm.ro
0

În perioada 9-28 octombrie, Mega Mall va fi gazda primului Escape Room mobil Game of Thrones, realizat de HBO. Conceptul unic propus de HBO va fi disponibil în premieră în Europa, primii care vor avea șansa să îl încerce fiind chiar fanii din România ai îndrăgitului serial.

Jocul compus din doua etape dă șansa participanților să intre în pielea personajelor favorite și să devină membri ai Rondului de Noapte, nevoiți să găsească o cale de a deschide poarta Castelului Negru, să treacă Dincolo de Zid și să îl înfrunte pe Regele Noptii, în încercarea de a salva cele Șapte Regate.

La jocul care va dura maximum 45 de minute pot participa grupuri de până la 6 persoane. În timpul alocat, concurenții trebuie să apeleze la cunoștințele lor despre serial, să își folosească atenția la capacitate maximă și să învețe să colaboreze, jocul având etape complexe, care necesită puterea cumulată a participanților. Pe parcursul experienței pot fi acordate indicii, dar numai în cazul în care vor fi solicitate de către participanți.

Escape Room-ul Game of Thrones va fi amplasat în Mega Mall, la nivelul 1, având o suprafață de 40 m2. Componentele sale sunt lucrate manual în proporție de 70%, iar pentru construcție au fost necesare aproximativ 380 de ore de lucru, integrând aici elemente modelate manual din rășini epoxidice sau poliuretanice, obiecte de recuzită realizate din lemn masiv și sisteme de control al luminii corelate cu senzori de presiune și prezență, redând o nuanță adaptată fiecărei etape a jocului.

Pentru a putea participa, clienții Mega Mall trebuie să cumpere produse în valoare de minim 200 de lei, în perioada 06 – 28 octombrie, apoi să meargă cu bonurile din aceeași zi la Info Desk, de unde pot alege ziua și ora la care vor să participe alături de maximum 5 prieteni. Mai multe detalii și regulamentul jocului sunt disponibile pe www.megamallbucuresti.ro.

Game of Thrones este o producție HBO și toate cele 7 sezoane pot fi urmărite în exclusivitate, oricând, pe HBO GO. În plus, serviciul oferă utilizatorilor peste 3000 de ore de conținut premium, accesibile de pe orice tip de device – TV, laptop, tabletă sau mobil. Detalii pe www.hbogo.ro.

Despre Mega Mall

Mega Mall este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total 230.000 metri pătrați, fiind în prezent centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 72.000 de metri pătrați, dispuși pe 4 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de 3.000 de locuri dispuse pe 6 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. La inaugurarea sa, Mega Mall a adus o serie de premiere în retailul românesc, oferind bucureștenilor experiențe unice de shopping și divertisment.

Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi-olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un nou concept de spații de distracții cu casino, deschis non-stop, un sports bar, unde pot fi urmărite transmisiuni sportive live, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele.

Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Koton, Mango, Marks & Spencer, Peek & Cloppenburg, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Sephora, Stradivarius, Orsay, adidas, Nike, Lee Cooper, Douglas, NEXT, Hilfiger Denim, Musette, Hervis, Stefanel, ECCO, Intersport, MAC, Benvenuti sau Aldo. Tot la Mega Mall au fost inaugurate primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz, Marks & Spencer Food din România.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata