Scarlet este un anime scris și regizat de Mamoru Hosoda. Inspirat de tragedia shakespeariană Hamlet, filmul urmărește prințesa cu același nume, care poate traversa timpul și spațiul într-o căutare a răzbunării, după ce tatăl ei este ucis.
**
Am văzut Scarlet la Cinema City, AFI Cotroceni, mulțumită invitației primite de la IntercomFilm.
Adaptând piesa Hamlet pentru a spune o poveste fantastică despre răzbunare, iertare și viața de apoi, Scarlet se mândrește cu o serie de imagini captivante. Apreciatul regizor japonez Mamoru Hosoda urmărește povestea unei prințese hotărâte să-și ucidă unchiul, cel care l-a condamnat la moarte pe tatăl ei, un rege bun. După ce ea însăși este ucisă, călătoria ei o duce într-un purgatoriu ciudat, oferindu-i lui Hosoda ocazia de a crea medii surprinzător de suprarealiste. Dar ceea ce face această animație pentru adulți atât de emoționantă este angajamentul scenaristului și regizorului de a-și ancora spectacolul vizual într-un profund curent emoțional.
Hosoda plasează inițial acțiunea în Danemarca, la sfârșitul secolului al XVI-lea, unde Scarlet (interpretată de Mana Ashida) își adoră tatăl, regele Amleth, care predică importanța compromisului cu dușmanii, în locul războiului. Însă fratele intrigant al lui Amleth, Claudius (Koji Yakusho), convinge regatul că acesta este un trădător, ceea ce duce la executarea regelui. Furioasă, Scarlet jură răzbunare, dar este otrăvită de Claudius. Trimisă în Lumea de Dincolo, ea speră să-și găsească tatăl și, mai târziu, să-l ucidă pe Claudius, care a ajuns și el în acest purgatoriu.
În Hamlet, protagonistul lui Shakespeare se luptă cu responsabilitatea de a-și răzbuna tatăl. Scarlet își construiește rapid propria identitate, prezentând o prințesă ambițioasă și dominată de dorința de răzbunare. În scurt timp, intrăm în Lumea de Dincolo, care se dovedește a fi deprimant de asemănătoare cu lumea muritoare, unde cei bogați o duc mai bine decât oamenii de rând. Hosoda populează acest purgatoriu cu imagini orbitoare – furtuni monstruoase și dragoni maiestuoși – transformând viața de apoi într-un spațiu care pare simultan un vis și un coșmar.
Aici, Scarlet îl întâlnește pe Hijiri (Masaki Okada), un medic din prezent care refuză să accepte că este mort. Încet, cei doi formează o legătură, în timp ce Hijiri o însoțește pe Scarlet în misiunea ei de a-l vâna pe Claudius, obligând-o să se confrunte cu armatele acestuia. La fel ca Amleth, Hijiri crede în pace și iubire, iar filmul îi aduce frecvent pe cei doi în dialoguri despre viziunile lor opuse asupra lumii. Hosoda nu este întotdeauna subtil în transmiterea mesajului său pacifist, dar oferă totuși secvențe de acțiune eficiente și bine construite.
Animația personajelor este relativ simplă, mișcările lui Scarlet și Hijiri fiind uneori rigide. Cu toate acestea, Hosoda demonstrează, ca și în filmul său anterior Belle, o capacitate remarcabilă de a crea lumi sugestive și scene profund emoționale. Uneori, The Otherworld seamănă cu un deșert în flăcări sau cu un peisaj lunar înfiorător, pe măsură ce Scarlet începe să înțeleagă regulile tulburătoare ale acestui tărâm. Dacă cineva este ucis aici, suferă o soartă mai rea decât moartea, dizolvându-se în praf și dispărând în „nimic”. Deși Scarlet se îndepărtează de Hamlet, filmul păstrează fascinația acestuia pentru moarte și putere, culminând cu o confruntare șocantă între prințesă și unchiul ei.
Acesta nu este primul film despre un protagonist îndurerat în căutarea răzbunării, iar Scarlet va învăța, inevitabil, lecții dure despre limitele violenței. Totuși, filmul depășește aceste clișee, oferind o viziune vie a unei vieți de apoi populate de suflete pline de regrete, inclusiv Claudius. Hosoda introduce și o prietenie delicată între Scarlet și Hijiri, evidențiată printr-o secvență de dans neașteptată, dar plină de lumină. Deși provin din epoci diferite și au perspective opuse, cei doi reușesc, în cele din urmă, să se înțeleagă.
În concluzie, Scarlet este un film care poate fi văzut de oricine, nu doar de fanii anime-ului. Inspirat de Hamlet, spune o poveste despre răzbunare, durere, dar și despre acceptare și iertare. Oricât de profundă ar fi suferința, răzbunarea nu aduce eliberare – doar iertarea îți permite să mergi mai departe.
