Seria filmelor The Omen va inspira un serial TV numit Damien

0

            Creatorul seriei The walking dead Glen Mazzara va produce un nou serial horror inspirat din seria de filme The Omen în colaborare cu postul TV Lifetime, serialul numindu-se Damien. Mazzara va fi şi producătorul executiv al acestui serial.

            Conform celor de la Hollywood Reporter, Damien își va concentra atenția asupra băiețelului din film, Damien Thorn. Acesta a devenit deja un adult, dar este urmărit de trecut și de tot felul de evenimente înfricoșătoare. Partea și mai interesantă este că protagonistul este, de fapt, Anticristul, așadar este nevoit să își confrunte această latură predestinată.

            Pentru cei care nu știau, filmul original a fost lansat în 1976 și a fost urmat de 3 continuări. În 2006 a urmat un remake al filmului din 1976. În cazul  în care nu ați văzut seria de filme, voi face un scurt rezumat al celor 5 filme:

            În The Omen (1976) Robert și Katherine Thorn sunt doi oameni ce au o căsnicie minunată împreună. Cei 2 concep un copil împreună, dar la naștere acesta moare. Un preot îi oferă șansa bărbatului de a adopta un copil, fără știrea lui Kathy, pentru a nu o supăra. Totul este bine până în momentul în care băiatul, Damien, împlinește 5 ani și doica lui se sinucide. Acest incident, împreună cu avertizările unui preot misterios legate de venirea Antichristului, îl pun pe Robert în cumpănă. Dar când întâlnește un fotograf care îi prezintă niște fotografii ciudate, întrebările devin certitudine, iar acum trebuie să se lupte cu cel care este posibil să dezlănțuie Apocalipsa.

omen

            Continuarea filmului se numește Damien: Omen 2 (1978). La o săptămână după moartea lui Robert Thorn și a soției sale, Carl Bugenhagen se întâlnește cu Michael Morgan, un om faimos, voind sa-și continue misiunea de distrugere a fiului celor doi soți morți, Damien Thorn. Încercând să demnstreze că băiatul este Anticristul, Carl vizitează un loc misterios dar, din păcate, nu mai apucă să-și îndeplinească misiunea, fiind ucis într-un mod straniu. Când Damien împlinește 13 ani,  locuind alături de unchiul său, Richard, merge cu Mark la o academie militară, unde află de la un bărbat cine este el cu adevărat! O serie de morți ciudate, avertizări stranii și dovezi incontestabile dovedesc încă o dată cât de periculos este Damien.

omen 2

            Ultima parte din trilogie se numește Omen 3: The final conflict (1981). Damien Thorn, Anticristul, a ajuns acum la vârsta maturității, fiind mai influent și mai puternic ca niciodată. Planul este simplu, să găsească copilul în care se va reîncarna Hristos și să-l ucidă. Când 7 preoți reușesc să pună mâna pe pumnalele descoperite acum câțiva ani de Carl Bugenhagen, arheologul, în străfundurile unui oraș sacru de lângă Ierusalim, ei își dau seama că au misiunea sacră de a proteja copilul sfânt. Lupta dintre bine și rău începe… oare cine va câștiga?

omen 3

            Filmul mai are o continuare, dar nu mai are legătură cu Damien. Filmul se numește Omen 4: The awakening (1991). Povestea filmului o are în centru pe Delia, o fată născută în condiții ciudate, adoptată de soții York, Gene și Karen. La început, totul pare în regulă, dar dădaca fetiței începe să descopere aspecte ciudate ale personalității Deliei, cu ajutorul puterilor sale psihice remarcabile. Jo, dădaca fetiței, îi prezintă lui Karen suspiciunile ei în legătură cu fetița. După ce Jo moare în circumstanțe ciudate, Karen, speriată și tot mai convinsă de adevărata identitate a fetiței, angajează un detectiv privat să găsească adevărul despre părinți naturali ai Deliei…

omen 4

            Filmul din 1976 a avut parte de un remake în anul 2006. Filmul are exact același scenariu ca filmul din 1976, dar efectele speciale sunt actualizate.

omen remake

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata