Spider-Man: Across the Spider-Verse

Spider-Man: Across the Spider-Verse este o animație regizată de Joaquim Dos Santos, Kemp Powers și Justin K. Thompson după un scenariu scris de Phil Lord, Christopher Miller și David Callaham.

***

Am văzut Spider-Man: Across the Spider-Verse la Imax, Afi Cotroceni, mulțumită invitației primite de la IntercomFilm. Spider-Man: Across the Spider-Verse este un sequel foarte bun, care vă va ține cu sufletul la gură până la final.

Spider-Man: Into the Spider-Verse din 2018 a fost o surpriză plăcută și sunt sigură că a impresionat mulți fani Marvel și nu numai, căci este o animație cu supereroi de care se poate bucura oricine, fie el fan SpiderMan sau cineva căruia nu îi plăceau supereroii. Totodată, este unul dintre cele mai bune filme cu supereroi, așa că sequel-ul a avut o misiune grea, să se ridice la nivelul așteptărilor. Spider-Man: Across the Spider-Verse face cumva imposibilul și depășește orice așteptare.

Filmul începe la aproximativ un an de la evenimentele din Spider-Man: Into the Spider-Verse, cu Miles Morales (Shameik Moore) bucurându-se de rolul său de Spider-Man, dar luptându-se să-și echilibreze viața normală și îndatoririle sale de super-erou. Când Gwen Stacy (Hailee Steinfeld) se întoarce în universul lui Miles, el descoperă că multiversul a fost cu adevărat larg deschis în urma bătăliei sale cu Kingpin, iar acum o nouă amenințare, The Spot (Jason Schwartzman), amenință întregul multivers.

Miles se reunește cu Peter B. Parker (Jake Johnson) și întâlnește o mulțime de Spider-Man care și-au asumat responsabilitatea de a păzi multiversul. Câteva nume proeminente includ pe Spider-Punk (Daniel Kuluuya), Pavitr Prabhakar (Karan Soni) și Spider-Woman (Issa Rae), și sunt conduși de Miguel O’Hara alias Spider-Man 2099 (Oscar Isaac). Întregul multivers este în joc, iar Miles trebuie să-și găsească locul.

Nu uita sa citesti
Related Posts

Gentle Monster

Atlasul Universului

Spider-Man: Across the Spider-Verse oferă tot ceea ce publicul a iubit de la primul film, dar aprofundează. Miles este, desigur, vedeta filmului, dar lui Spider-Gwen i se acordă un rol mult mai mare și chiar este vedeta primei părți a animației. În timp ce multe personaje noi ne atrag atenția, Miles și Gwen sunt inima acestei serii, iar filmul își ia timp pentru a le examina dorințele și temerile.

În încercarea de a face din Spider-Man: Into the Spider-Verse mai puțin un film de sine stătător și mai mult primul capitol dintr-o trilogie, ticălosul Spot a fost legat de evenimentele acelui film, pe lângă faptul că joacă un rol cu privire la originea lui Miles Morales în mai multe moduri.

În timp ce Spot este principalul antagonist al filmului și se presupune că cel mai mare răufăcător al francizei, conflictul real din centrul filmului vine între Miles Morales și Spider-Man 2099. Spider-Man 2099 a adoptat o mentalitate conform căreia trebuie să lucreze pentru a greater good, în timp ce Miles crede că munca lor ca Spider-Man este să încerce să salveze pe toți. Cu o mare putere vine o mare responsabilitate, dar este o decizie responsabilă să lași o persoană să moară pentru a salva milioane? Sau responsabil este să îți asumi riscul și să încerci să salvezi pe toată lumea, chiar dacă eșecul înseamnă să pierzi totul?

Niciuna dintre acestea nu este o întrebare ușoară și reprezintă conflictul central care îi desparte pe Miles Morales și Spider-Man 2099. Similar cu Captain America: Civil War, niciun erou nu este 100% corect. Sunt doar diferite forme de eroism care intră în conflict, iar Spider-Man este un personaj care nu va renunța niciodată.

Distribuit de IntercomFilm, Spider-Man: Across the Spider-Verse a ajuns în cinematografe. Vizionare plăcută!