The Nun / Călugărița: Misterul de la Mânăstire este cel mai recent capitol din universul The Conjuring și este acum cronologic vorbind cel mai timpuriu dintre ele, cu acțiunea petrecându-se în anul 1952 în România, unde își are originile călugărița demonică din The Conjuring 2. Amănuntul interesant (sau nu) pentru publicul nostru este acela că este și filmat în locații mioritice.
O producție Warner. Bros./Atomic Monster filmată în mare parte la Castelul Bethlen Criș cu ajutorul Castle Film, The Nun este regizat de Corin Hardy, cu un scenariu de Gary Dauberman (poveste scrisă de James Wan). Distribuirea filmului în România este realizată de Vertical Entertainment, lansându-se pe 7 septembrie.
Horror-ul o are în centrul atenției pe sora Irene, jucată de Taissa Farmiga (sora mai mică a Verei Farmiga, protagonista filmelor Conjuring), o tânără ce tocmai urmează să-și depună jurămintele de călugăriță. Ea îl însoțește pe părintele Burke (Demian Bichir), celălalt protagonist, trimis de Vatican să investigheze sinuciderea unei măicuțe dintr-o mânăstire din Biertan. Cei doi, alături de un francez care s-a mutat în acea zonă a României care a descoperit-o pe călugărița spânzurată, vor trebui s-o înfrunte pe călugărița demonică de pe afișul filmului.
La început povestea este promițătoare, mai ales că ești fermecat de calitatea producției. Atmosfera te apasă și devii curios să vezi ce s-a întâmplat de fapt în mănăstire. Însă pe măsură ce apar diferite inconsistențe de autenticitate sau logic ești câte puțin scos din film. Într-un fel poți trece peste faptul că în realitatea istorică un preot catolic nu ar fi intrat atât de ușor în România proaspăt comunistă, sau peste faptul că o cârciumă din sătuc se numește The Black Bear. Astfel de amănunte sunt menite să ușureze înțelegerea publicului. Pe de altă parte…dacă scria pe plăcuță „Ursul Brun” și se adăuga un text care să traducă numele, asemeni textului care îți indică locul și anul, nu ar fi fost complicat și ar fi fost deja mult mai convingător filmul. Lucrurile acestea mici contează pentru imaginea de ansamblu.
Revin la calitatea producției, spunând că realizarea Călugăriței sataniste este reușită și apreciez de asemenea și culorile și filtrele imaginii (direcția artistică este autohtonă dacă te uiți la echipa din spate). Vestimentația și machiajul călugăriței dar și a întregii distribuții de asemenea convingătoare, deși trebuie să recunoști că nici nu erau greu de pus la punct. Păcat că acțiunile călugăriței nu sunt la fel. Pe parcursul scenariului demonul acționează din ce în ce mai lipsit de logică, iar bătălia finală te lasă nesatisfăcut. Este ca și cum pe parcursul scenariului producătorii s-au răzgândit cu anumite direcții și le-au redresat din scurt.
Personajele principale sunt tolerabile, adică nu sunt rele dar sub nicio formă memorabile. Actorii poate puteau mai mult dar nu erau lăsați de scenariu. Părintele Burke are un trecut care-l bântuie care nu-l ajută de fapt să se dezvolte, un subplot căruia nu i-am simțit impactul și rostul. „Francezul” care îi ghidează pe viitoare călugăriță și pe preot spre mănăstire are o suită întreagă de replici „cheesy” și clișeice, transformându-se într-un erou forțat. O singură replică a avut impact dar numai datorită răspunsului lui Burke, altfel ar fi fost demonic de clișeică și ea. A stârnit hohote de râs.
Apropo, umorul filmului este de apreciat. Menit să detensioneze atmosfera din când în când, a reușit să facă povestea mai ușor de tolerat. Anumite remarci și glume față de România au stârnit răsete în sala în care am avut eu vizionarea, în cazul de față IMAX, unde a fost avanpremiera specială a filmului. Însă nu știu dacă peste tot în țară publicul la fel de încântat. Suntem în 2018, este la modă să te simți ofensat din orice, până și de reflexia din oglindă vom ajunge să ne simțim ofensați.
Faptul că am vorbit mai mult despre umor decât de latura horror spune deja multe despre film. Singurele trucuri pe care le are sub mânecă The Nun sunt o serie de secvențe de tip jump scare ușor de anticipat. Am apreciat în schimb calitatea vizuală a efectelor speciale și a machiajului, atunci când călugărița-demon ia diverse forme.
Singurul personaj bun a fost cel al Taissei Farmiga, călugărița cea bună. Tânăra actriță i-a insuflat personajului deopotrivă curaj și candoare. Și este singurul personaj cât de cât memorabil ale cărui acțiuni au aproape mereu sens.
Una peste alta, The Nun ar putea fi un horror mai degrabă distractiv decât înspăimântător pentru tine și grupul de prieteni. Din cauza multor inconsistențe de scenariu aș plasa The Nun sub cele două The Conjuring, dar pe undeva mi-a plăcut mai mult decât cele două Annabelle. Aș fi vrut ca The Nun să fie în sfârșit acel film de Hollywood filmat în România care să fie mai mult decât mediocru. Cine știe, poate Castelul Bethlen și alte locații de filmare de la noi chiar sunt blestemate.
Personal mi-a placut ca horror, ca idee/scenariu lasa de dorit putin